Eveniment

Vin banii pentru profesori: Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial

Vin banii pentru profesori: Ordonanţa a fost publicată...

Autor: Cosmin Pirv

12.06.2023, 15:43 22381

Ordonanţa cu privire la salarizarea în Educaţie, adoptată luni de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit Guvernului, a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr 57/ 12 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat.

„Prima ordonanţă de urgenţă se referă la creşterile salariale, care pe medie sunt peste 25%. Este de remarcat că, pe mecanismul pe care ordonanţa îl pune în practică, vorbim despre creşteri procentuale mai mari pentru debutanţi. O a doua chestiune importantă se referă la garanţiile conform cărora viitoarea lege a salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutantului sau al asistentului universitar plecând de la minimum salariul mediu brut pe economie”, a declarat Ligia Deca la finalul şedinţei de Guvern de luni.

Tot luni, Guvernul a adoptat şi o ordonanţă privind acordarea de prime pentru cariera didactică şi pentru cariera profesională pentru personalul nedidactic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO