Eveniment

ZF vă prezintă cine conduce România: Cine conduce Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor: un preşedinte şi un vicepreşedinte şi doi subsecretari de stat

Adrian Cucu, preşedinte

Adrian Cucu, preşedinte

Autor: Ramona Cornea

04.03.2024, 17:40 556

Adrian Cucu, preşedinte ONPCSB, şi-a început cariera la Institutul de Metale Neferoase şi Rare Bucureşti, unde a lucrat în perioada 1982 – 1990 iar de atunci până azi a lucrat doar la stat. Cea mai mare parte a activităţii sale a fost la Garda Financiară Constantin-Ilie Aprodu, vicepreşedintele instituţiei, este absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, şi-a început cariera ca ofiţer activ, poziţie pe care a ocupat-o până în 2003 În 2002, a ajuns în funcţia de secretar general în Ministerul Agriculturii iar, apoi, a lucrat la Spitalul Clinic Carol Davila şi la Curtea de Conturi. Ce are de-a face Armata cu Agricultura? Ce are de-a face Agricultura cu spitalul Davila care „repara“ rinichi? Ce are de-a face spitalul de nefrolgie Davila cu Curtea de Conturi?

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) are la conducere un preşedinte şi un vicepreşedinte.

Adrian Cucu, preşedinte, ONPCSB, este pentru a treia oară pe această poziţie. În martie 2022, el a fost numit din nou la conducerea instituţiei, la propunerea ministrului finanţelor de la acea vreme, Adrian Câciu. Cucu a mai fost preşedinte al ONPCSB şi în perioadele 2010-2012 şi 1999-2000, fiind schimbat din funcţie după ce Adrian Năstase devenea premier în 2000, şi de Victor Ponta, după ce acesta a ajuns premier în 2012. Actualul preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi-a început cariera la Institutul de Metale Neferoase şi Rare Bucureşti, unde a lucrat în perioada 1982 – 1990, iar de atunci a lucrat doar la stat. Cea mai mare parte a activităţii sale a fost la Garda Financiară.

Constantin-Ilie Aprodu, vicepre­şedintele instituţiei, este absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, şi-a început cariera ca ofiţer activ, poziţie pe care a ocupat-o până în 2003.

În 2002, a ajuns în funcţia de secretar general în Ministerul Agriculturii. După această poziţie de la Ministerul Agriculturii, Aprodu a lucrat ca director financiar – contabil al Spitalului Clinic „Carol Davila”, în perioada 2006 – 2007, iar apoi a ajuns la Curtea de Conturi a României, unde a lucrat până în 2017, când s-a întors pe poziţia de secretar general în Ministerul Agriculturii.

În octombrie 2019, printr-o  decizie a prim-ministrului de atunci, Viorica Dăncilă, Aprodu a fost eliberat din funcţia de înalt funcţionar public pe care o deţinea în Ministerul Agriculturii.

La câteva zile distanţă a fost numit vicepreşedinte al ONPCSB, tot de Viorica Dăncilă.

 

Cum arată conducerea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor:

 

Adrian Cucu, preşedinte

În funcţie din martie 2022;

Licenţiat în economie, Academia de Studii Economice Bucureşti;

Şi-a început cariera pe poziţia de muncitor specialist, economist şi şef serviciu aprovizionare-desfacere, Institutul de Metale Neferoase şi Rare Bucureşti, 1982 – 1990;

Comisar, comisar-şef divizie, comisar general, Garda Financiară, 1991 – 1998, 2001 – 2002, 2003 – 2005, 2005 – 2009;

Secretar general adjunct, Ministerul Finanţelor, 1998;

Preşedinte, ONPCSB, 1999 – 2000, 2010 – 2012.

Director, Direcţia de combatere a fraudei, evaziunii fiscale, corupţiei si spălării banilor, Curtea de Conturi Bucureşti, 2003 – 2005;

Diferite funcţii în ANAF, 2009 – 2010, 2015 – 2022

Inspector guvernamental, Guvernul României, 2012 – 2013;

Director, Direcţia control, ASF, 2013 – 2015;

 

Constantin-Ilie Aprodu, vicepreşedinte

În funcţie din 2019;

Absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Licenţiat în finanţe – credit şi contabilitate, ASE Bucureşti;

Curs la Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare Carol I;

Şi-a început cariera pe poziţia de ofiţer activ, Ministerul Apărării Naţionale, 1984 – 2003;

Secretar general, Ministerul Agriculturii, 2002 – 2005, 2017 – 2019;

Director financiar – contabil, Spitalul Clinic „Carol Davila”, 2006 – 2007;

Auditor public extern, Curtea de Conturi a României, 2007 – 2009;

Membru al plenului - reprezentant al Curţii de Conturi a României, ONPCSB, 2009 – 2017;

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO