O formulare oarecum ambiguă şi perpetuarea respectivei ambiguităţi în presă a umplut, în aceastã sãptãmânã, inbox-ul lui George Butunoiu, unul dintre candidaţii care ar fi putut să asiste Ministerul Economiei în instalarea managementului privat la cinci mari companii de stat. Câştigătorul licitaţiei lansate în urmă cu două săptămâni, în valoare de circa 600.000 de euro,a fost anunţat vineri (Pedersen&Partners, condus de peste cinci ani de Mona Neagoe), însă acesta nu ar alege candidaţii, ci va trebui să asiste ministerul în selecţia consultantului pentru desemnarea firmei de recrutare a viitorilor manageri, să întocmească caietul de sarcini şi să ofere elementele ce trebuie urmărite în timpul interviurilor finale.
Dar oamenii au înţeles că este vorba de procesul de recrutare în sine, aşa că au început să trimită mailuri. "Sunt foarte mulţi oameni în piaţă interesaţi de aceste funcţii. Am început deja să primesc o mulţime de CV-uri chiar de la oameni care conduc companii foarte importante din România. Majoritatea este din companii multinaţionale. Ba am primit pe e-mail şi două CV-uri din străinătate. Unii sunt interesaţi de salariile foarte mari pe care ar urma să le primească, iar alţii spun că s-ar mulţumi şi cu salarii mai mici decât în prezent", spune Butunoiu, a cărui companie a participat la licitaţie în parteneriat cu casa de avocatură Biriş Goran.
Interesantă graba managerilor, nu? Ea poate fi motivată de salariile mari anunţate deja în proiectele legislative ale Guvernului, de provocarea pe care o constituie restructurarea unei companii de stat şi de benefiicile pe care o astfel de acţiune le pot aduce CV-ului. Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare şi Romarm sunt primele companii din subordinea Ministerului Economiei care vor avea management privat.
Ideea unor companii de stat cu management privat este cât se poate de benefică pentru economia românească şi mediul local de afaceri. Dar, înainte de a trimite sau a selecta CV-uri, viitorii manageri, guvernanţii şi chiar partenerii companiilor trebuie să găsească răspunsuri pentru o serie de întrebări esenţiale: 1. Va fi eliminat factorul politic din conducerea executivă şi administrarea celor cinci companii de stat? Câtă libertate de mişcare vor avea managerii? 2. Cine va stabili regulile jocului, criteriile de performanţă şi obiectivele pentru aceşti manageri? 3. Cum se va raporta middle-managementul din respectivele companii la noul CEO? 4. Cum va evolua relaţia cu partenerii tradiţionali, furnizori sau clienţi? 5. Vor beneficia companiile de mai multă încredere din partea sistemului bancar, care să le asigure finanţarea de care au nevoie? 6. Care va fi relaţia dintre management şi Consiliul de Administraţie, numit şi acesta, în prezent, pe considerente politice? 7. Care va fi reacţia sindicatelor, cum vor colabora acestea cu managementul privat şi cum vor accepta restructurările? 8. Salariile şi bonusurile propuse nu sunt totuşi prea mari în raport cu businessul respectivelor companii?
"Ce le ceri acestor oameni este una dintre cele mai importante probleme", spune analistul economic Dragoş Cabat. Stabilirea regulilor de performanţă care să impună managerului cerinţe şi depolitizarea managementului sunt două din cele mai mari probleme care nu aparţin managerilor, ci reprezentanţilor statului, din Consiliile de Administraţie, ministere sau din Guvern. "Statul a dovedit că nu prea ştie să controleze şi de fapt tot ceea ce contează în evaluarea managementului este să te bazezi pe indicatori de performanţă şi nimic altceva", spune Cabat. Şi actualii manageri performează în funcţie de criterii impuse, dar respectivele criterii nu slujesc doar interesele companiei. Un mare combinat într-o zonă monoindustrială poate avea, în jocul politic, un rol mai degrabă social, el va trebui să angajeze oameni, să dea slujbe. Drept urmare, echipa managerială se va concentra pe rolul social, iar rezultatele economice nu vor mai conta aşa de mult. Creşterea cifrei de afaceri, obţinerea profitului cu orice preţ sau menţinerea activităţii pentru a sluji intereselor unor parteneri de afaceri cu legături politice pot fi alte exemple de criterii care nu vor transforma compania de stat într-un model de profitabilitate asezonată cu responsabilitate socială.
Întreprinderile cu acţionariat majoritar de stat trebuie tratate însă diferenţiat, în funcţie de gradul de utilitate socială, consideră un bancher care a preferat să îşi păstreze anonimatul: "Este o prostie să le tratăm pe toate la grămadă şi să înţelegem prin eficienţă lichidarea totală a subvenţiilor la toate companiile de stat, inclusiv Metrorex şi CFR. Şi în Germania, şi în Italia, companiile de transport public, cu care călătoresc inclusiv oameni cu niveluri scăzute de venit, beneficiază de un anumit grad de implicare a statului. Aceasta nu anulează şi nu trebuie să anuleze principiul unui management eficient". Nu asta ar fi problema cea mai mare, deoarece performanţa unei companii depinde până la urmă de calitatea managementului şi de atitudinea acţionarilor, nu de structura acţionariatului, adică dacă a fost sau nu privatizată compania. În Vest există numeroase exemple de întreprinderi de succes cu capital de stat, ca şi de falimente în mediul privat. "Depinde însă cât de mult <îşi bagă nasul> statul ca acţionar majoritar: scopul de bază al statului ca acţionar e să aibă în portofoliu companii funcţionale şi profitabile, de pe urma cărora să aibă surse de venit consistente (adică nu entităţi căpuşate în beneficiul unor anumite grupuri sau vaci de muls prin imixtiuni de alt gen, cum a fost cazul donaţiei de la Romgaz la buget)", precizează un alt bancher intervievat de BUSINESS Magazin.
Problema mai mare este că, în cele mai multe dintre cazuri, directorii numiţi politic din companiile de stat trebuie să urmărească interesele partidului care i-au numit. "În acest moment, companiile de stat susţin activitatea partidelor politice. Cum se vor descurca acestea fără?", se întreabă Adrian Băicuşi, actual director al companiei de securitate G4S şi fost director al Transelectrica. Din punctul său de vedere, proiectul nu este fezabil: "Eu nu spun doar o părere, am fost acolo şi ştiu cum e. Un om singur în faţa unui sistem cu obiceiuri adânc înrădăcinate nu are ce să facă. Este singur în faţa curentului".
"Doar aducând nişte oameni nu vom reuşi să aducem companiile aflate în pierdere pe profit. Împreună cu aceşti oameni, selectaţi cu foarte multă atenţie, trebuie schimbat practic totul. Lucrurile nu sunt aşa de simple", crede şi Mihai David, fost director în Hidroelectrica. David consideră că trebuie schimbate atitudinea faţă de muncă în compania respectivă şi structura costurilor, trebuie revizuite vânzările şi pieţele cărora li se adresează compania, trebuie făcută o strategie pentru a atrage capital şi, mai ales, trebuie schimbată atitudinea oamenilor politici faţă de aceşti manageri. De aceea, consideră fostul director al Hidroelectrica, managementul privat şi eficienţa sunt două teme diferite, deşi există o conexiune între ele: "Dacă acceptăm faptul că e nevoie de oameni noi pentru că există presiune politică pe ei şi ei cedează la aceste presiuni, atunci să rezolvăm problema presiunilor politice. Pentru eficienţă trebuie eliminate presiunile politice, care se vor rezolva numai în cazul în care factorul politic agreează acest lucru. Întâi elimini cauza problemelor şi apoi schimbi oamenii. Dacă ne propunem să-i schimbăm pentru că aceşti oameni nu sunt eficienţi, atunci avem un alt subiect".
Nici George Butunoiu, implicat în proces, nu crede că aducerea unui management privat la conducerea companiilor de stat va schimba foarte mult lucrurile: "Dacă lucrurile stau prost în companiile de stat nu este pentru că managerii de acum nu ştiu să-şi facă treaba. Cred că 75% dintre ei ar putea să facă lucrurile foarte bine dacă ar fi lăsaţi, dacă n-ar fura sau dacă nu ar pune propriile interese înaintea celor ale companiei. Practic, dacă noii manageri nu vor fi lăsaţi să-şi facă treaba cum trebuie, nimic nu se va schimba".
Florin Ciocănelea, şeful Grup Servicii Petroliere, crede că managementul privat în sine nu este o soluţie, atâta timp cât nu se va schimba modul de funcţionare a companiilor de stat: "Ce-ar putea face un şef din Shell sau din Enron la conducerea Electrica? Nu mai mult decât şeful actual şi aş spune ba chiar mai puţin pentru că nu ştie cum merg lucrurile. Ai pe cap Consiliul de Administraţie, DIICOT-ul şi aşa mai departe, iar pentru o achiziţie de 100.000 de dolari ai de făcut un ditamai dosarul, trebuie luate cinci aprobări din diverse părţi, iar când ajungi să îl cumperi afli că preţul a crescut". Problema susţinerii din partea CA ar putea fi rezolvată prin faptul că proiectul care prevede schimbarea managementului se referă şi la schimbarea membrilor Consiliilor de Administraţie. De fapt, premierul Emil Boc s-a referit la proiecte de depolitizare a Consiliilor de Administraţie încă din 2009, ca o măsură de eficientizare a companiilor de stat.
Chiar dacă va fi sprijinit de CA, cum se va raporta noul manager la celelalte forţe din jurul său, obişnuite să dicteze funcţionarea companiei? "Împotriva acestei măsuri sunt foarte mulţi. În primul rând, clasa politică - deoarece orice manager va vrea să restructureze, or, asta e o măsură nepopulară; în al doilea rând, sindicatele - care se vor lupta ca restructurarea să nu aibă loc; în al treilea rând, managementul vechi (middle managementul din companiile de stat) - oameni care s-au căţărat toată viaţa ca să ajungă acolo şi care vor bloca orice schimbare; în al patrulea rând, furnizorii tradiţionali - sunt sute de firme care şi-au dezvoltat afaceri cu sute şi mii de angajaţi bazându-se pe contractele cu statul şi multe dintre ele nu s-ar descurca într-o piaţă competitivă", detaliază Adrian Băicuşi.
Dar companiile la care se vor schimba managerii vor putea deveni competitive? Vor putea avea un alt tip de relaţii cu băncile, care să aibă încredere în planul de afaceri şi în puterea de aplicare a acestuia de către noul CEO? "Companiile de stat nu pun altfel de probleme în relaţia cu băncile decât ceilalţi clienţi; toţi au aceleaşi probleme, derivate din criză, fie că e vorba de companii de stat, private, IMM-uri", explică bancherii. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri când companiile de stat au luat credite a fost vorba de implicarea unor garanţii de stat.
"Nu sunt optimist nici în ce priveşte reacţia băncilor, chiar dacă să zicem că alegerea managementului privat ar fi una fericită; aţi văzut în România bănci care să finanţeze business plan-uri? Eu nu, am impresia că băncile merg doar pe garanţii materiale, care pot fi uşor executate şi pe creditarea statului", declară mai ferm Eugen Nicolaescu, membru în Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, fost director general al regiei de producţie militară Ratmil din cadrul Ministerului Economiei .
Factorul politic ar putea fi eliminat din discuţie, spune omul de afaceri Dinu Patriciu, doar în cazul în care companiile vor fi conduse de entităţi financiare, de fonduri de investiţii:
"Managerul privat începe să sesiseze imediat care sunt interesele statului, care sunt ale întreprinderii şi care sunt ale lui. Interesele managerului privat sau de stat nu sunt aliniate cu cele ale statului. Dacă ai distribui acţiunile companiilor de stat unor fonduri de investiţii financiare, atunci sistemul ar funcţiona".
Prin numirea unui management venit din privat, statul a vrut să elimine sau măcar să amâne ideea privatizării, într-o formă sau alta. Dar privatizarea este, după cum spuncei mai mulţi oameni de afaceri şi manageri intervievaţi de BUSINESS Magazin pentru acest articol, singura soluţie sigură. "Privatizarea e sfântă. Doar când statul nu va mai putea interveni va putea fi posibilă rentabilizarea acestor companii", consideră Adrian Băicuşi. Mai ales că ideea unor manageri profesionişti nu apare pentru prima dată în România. Mihai David povesteşte că în primii ani de după '89 mulţi oameni valoroşi au fost atraşi în companiile de stat, iar deputatul PNL Eugen Nicolăescu spune că s-a mai încercat aşa ceva, prin '95-'96, dar că proiectul a eşuat tocmai pentru că nu se urmărea decât politizarea conducerii companiilor de stat: "Acum mi se pare că această presiune este şi mai mare în direcţia politizării". Adrian Băicuşi crede însă că explicaţia deciziei de a schimba managerii unor companii este mult mai simplă: "În istoria noastră recentă sunt nenumărate exemple de momente când guvernarea descoperă un cuvânt sau un concept nou. Nu e ceva venit din necesitatea internă, ci un fel de <jucărie nouă> cu care încep brusc să defileze". Băicuşi este convins că guvernul a luat această decizie ca să îi mulţumească pe oficialii de la Banca Mondială sau FMI: "Când aceştia vor veni şi vor întreba ce s-a făcut, guvernul va numi repede pe cineva ca să arate că s-a făcut ceva. Dar apoi va veni o altă guvernare, care va schimba iar managerii".
Pe termen scurt însă, managerii care s-au grăbit să trimită CV-uri se gândesc în primul rând la evoluţia în carieră, dar şi la salariile care au fost anunţate. Managerii privaţi ar putea câştiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor societăţi cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanţă din contract. Suma încasată de managerul privat din profitul net ar putea depăşi însă două milioane euro şi ar ajunge chiar la patru milioane euro în cazul unor companii profitabile, precum Romgaz, Transgaz şi Hidroelectrica. "În orice caz, cred că salariile vehiculate sunt prea mari. O sumă rezonabilă pentru aceste funcţii ar fi de cel mult 20.000 de euro pe lună. Vorbesc de partea fixă, fără bonusurile de performanţă. Oamenii trebuie stimulaţi să facă mai mult şi mai bine. Dacă o să le dea din start salariu fix de 40.000 de euro, nu înseamnă că vor munci dublu, ba chiar dimpotrivă", spune Butunoiu.
Discuţiile despre cum vor fi plătiţi sau evaluaţi managerii sunt încă premature. Până la numirea primului manager nou, venit din sistemul privat, vor mai trece între trei şi şase luni, iar pentru aceste posturi ar putea fi luaţi în calcul şi expaţii. "Depinde însă şi de ce îşi va dori ministerul", spune George Butunoiu.
Şi depinde de cât de insistenţi ar putea fi foştii manageri din sistemul de stat. Constantin Roibu, unul dintre cei mai longevivi manageri din sistemul de stat, care conduce de aproape două decenii Oltchim, a anunţat deja că se va prezenta la concurs. Studiile şi experienţa îl recomandă: "Se presupune că un sistem cu management privat va beneficia de termeni mult mai clari de selecţie, pe bază de concurs, dar de unde rezultă că viitorul manager nu va fi acelaşi ca şi cel de acum, care se prezintă şi câştigă concursul?", se întreabă un alt bancher.
Mai în glumă, mai în serios, Adrian Băicuşi construieşte un scenariu: "Să ne imaginăm prima zi a unui manager venit din privat într-o companie de stat: va cere să vadă bugetul, lista de achiziţii programate, lista de proiecte. Vă spun eu sigur că nu va dormi noaptea următoare. Şi nici următoarele nopţi, care vor urma zilelor în care va cere să vadă lista de active ale companiei şi va vedea acolo terenuri de tenis, vile la munte şi hoteluri la mare sau în care va cere să vadă lista de furnizori şi va vedea tarifele la care s-au dat diverse contracte sau ce presupun acele contracte. Eu nu pot să uit cât am luptat ca stâlpii de electricitate să fie vopsiţi doar o dată pe an şi într-un singur strat". Cu alte cuvinte, ar putea un singur om să schimbe un întreg sistem? Cine îl va susţine şi îşi va asuma această susţinere în faţa partidelor, guvernului sau sindicatelor?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
