Mediafax.biz Exclusiv

Bruno Roche, preşedintele Camerei franceze de Comerţ: Companiile franceze au investit în România şi în criză pentru a fi bine poziţionate când economia va redemara

Bruno Roche, preşedintele Camerei franceze de Comerţ: Companiile franceze au investit în România şi în criză pentru a fi bine poziţionate când economia va redemara

Autor: Iulian Anghel

29.09.2011, 20:13 111

"Aşteptarea majoră a tuturor oamenilor de afaceri, şi nu numai francezi, este ca economia să redemareze. Nu în mod spectaculos, este clar că vremea profitului cu două cifre a trecut. Se aşteaptă însă o evoluţie stabilă, în care companiile să se poată proiecta şi în care să îşi poată dezvolta strategii adaptate", spune Bruno Roche, director general al Companei Apa Nova (cu capital majoritar francez, distribuitorul apei în Bucureşti) şi preşedinte al Camerei franceze de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România.

Care sunt aşteptările firmelor franceze prezente în România acum când este clar că nu vor exista creşteri spectaculoase ale economiei, nici aici, nici în Occident, nici anul acesta şi nici cel viitor? "Se aşteaptă ca Guvernul să susţină investiţiile private prin politici publice şi prin partenariate public-private. Se aşteaptă, în mod evident, creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene, pentru care se remarcă deja o mobilizare la nivel de guvern. Se doreşte o mai mare transparenţă a procedurilor de achiziţii publice şi o capacitate mai mare de soluţionare a blocajelor." Cu investiţii de peste 4,2 mld. euro, Franţa este pe locul al patrulea în topul investitorilor străini în România. Volumul schimburilor comerciale dintre cele două părţi sunt de şase miliarde de euro anual, România trecând anul trecut pe excedent în această relaţie datorită exporturilor Dacia Renault către Franţa.

Bruno Roche (45 de ani) a fost numit la conducerea Apa Nova în octombrie 2008, adică în chiar perioada instalării crizei în România.

În criză sau în afara ei, curând se se vor împlini cinci ani de la aderarea României la UE. Cum au simţit firmele franceze evoluţia mediului de business în România în această perioadă? În trecut ele au criticat birocraţia, legislaţ ia nu foarte clară şi care se schimbă prea des şi chiar corupţia. S-a simţit vreo schimbare în această perioadă? Potrivit lui Bruno Roche, intrarea României în Uniunea Europeană a marcat o creştere a interesului potenţialilor investitori străini.

2007 a fost un an de vârf în ceea ce priveşte înregistrarea companiilor cu capital francez, cu peste 6.000 de companii, ceea ce reprezintă, arată Bruno Roche, peste 10% din totalul companiilor cu capital francez înregistrate la Registrul Comerţului.

"Ca şi în anii '90, când s-au instalat primii investitori, aceste investiţii au reprezentat un vot de încredere dat Romaniei şi potenţialului economic al acesteia. Camera franceză de Comerţ şi Industrie din România realizează trimestrial un barometru în rândul membrilor săi şi, în general, investitorii francezi au rămas relativ încrezători în privinţa evoluţiei afacerilor, chiar în perioada de criză. Percepţia lor este însă una mai puţin pozitivă în ceea ce priveşte evoluţia climatului politic, ei exprimându-şi, în mod repetat, îngrijorarea privind incoerenţa legislativă, instabilitatea politică sau imposibilitatea construcţiei unei strategii de dezvoltare pe termen lung." Cu toate acestea, admite şeful Camerei Franceze de Comerţ, lucrurile s-au ameliorat în ultimii 5 ani, şi acest lucru este demonstrat de faptul că investitorii deja prezenţi în România au continuat să investească şi să îşi crească afacerile.

Pe de altă parte, Bruno Roche punctează: "Conform Registrului Comerţului, majorările de capital ale firmelor cu participare franceză au totalizat în jur de 1 mld. euro între 2007 şi 2010. Însă investiţiile noi nu depăşesc 20 de mld. euro în aceeaşi perioadă, ceea ce demonstrează că, din exterior, lucrurile nu sunt la fel de bine percepute şi investitorii străini au, în continuare, rezerve privind România".

Criza instalată în 2008 a fost o frână în expansiunea afacerilor. Lucrul pozitiv este, cum arată Bruno Roche, că firmele franceze nu au plecat din România, în ciuda condiţiilor mai grele. Ce aşteptări au ele acum când este clar că nu vor exista creşteri spectaculoase ale economiei, nici în România, nici în Occident, nici anul acesta şi nici cel viitor? Sub presiunea scăderii veniturilor la buget, Guvernul român a majorat în vara anului trecut TVA, lucru care, alături de scăderea generală a pieţelor, a contribuit la reducerea consumului care a afectat firmele. Cum au perceput companiile franceze aceste mutări? Potrivit şefului Camerei franceze de Comerţ, căderea consumului şi creşterea TVA au afectat vânzările mai ales marea distribuţie, sector în care investitorii francezi sunt foarte prezenţi în România. Anul 2010 a fost dificil în acest sector, iar în 2011 creşterea rămâne modestă.

"Cu toate acestea, investiţii au continuat să se facă. Deşi la un ritm mai ponderat decât cel prevăzut iniţial, reţele de mare distribuţie au continuat să se dezvolte în majoritatea marilor oraşe din România," arată Roche.

Deşi criza a frânat multe proiecte, investiţiile franceze au continuat în România, spune el: "În ultima perioadă am avut câţiva investitori noi, cum ar fi grupul Axa, pe piaţa asigurărilor, sau Leroy Merlin, pe piaţa produselor de bricolaj. Remarcabile sunt şi investiţiile companiilor deja instalate în România: Centrul Renault de la Titu inaugurat în 2010 este una dintre cele mai remarcabile, dar nu singura. S-a investit în sectorul energetic, în marea distribuţie, în infrastructura de mediu, în agricultură."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO