Şi, mai departe, toarnă gaz peste focul recesiunii. Ce-ar trebui săînţelegem? Că leul, care se încăpăţânează să nu se depreciezedramatic, ar favoriza importurile. În sensul că importatoriicumpără valută cu lei mai puţini, căci valuta nu-i destul descumpă; aşa că sunt încurajaţi să cumpere mai multă valută, săplece în lume şi să aducă în ţară mai multe mărfuri pentru consum;şi astfel, oferta de bunuri şi servicii pentru export ar fidescurajată. Iată cântecul de sirenă. O chemare stranie către uneuro scump, ce ar fi de dorit să urce, să tot urce. Numai în acestfel, spun avocaţii forţării cursului valutar, mărfurile noastre ardeveni competitive în afara ţării iar exportul românesc ar creştevizibil.
Au oare dreptate? Cursul leu-euro îl stabileşte piaţa, ţinând seamade realităţile dintr-un moment sau altul: câtă valută e cerută,câtă valută e oferită la schimb, contra lei. Ambii indicatoriiexprimă realitatea de zi cu zi. Alţi indicatori, între caredeficitul balanţei de plăţi, rata inflaţiei, eficienţa,productivitatea, PIB-ul şi aşa mai departe, exprimă cauze ce producefecte pe termen lung. Din toţi aceşti factori se întrupează vântulce suflă în pânzele cursului valutar. Determinând atât direcţia demers, cât şi nivelul până la care urcă sau coboară. Sau momentul încare se produce o mişcare sau alta. Dacă decizia pieţei ar ficonvenabilă tuturor jucătorilor, piaţa şi-ar pierde unul dintreprincipalii factori de stimulare a eficienţei: concurenţa.Cumpărătorii şi vânzătorii de valută sunt ori nu competitivi numaiîn măsura în care sunt atenţi la semnalele pieţei, le interpreteazăcorect şi dezvoltă un management performant.
Participanţii la schimbul valutar, fie că sunt instituţiifinanciare, fie că sunt companii producătoare de bunuri ori deservicii, au fie şansa de a se putea adapta deciziilor pieţei sauchiar de a le influenţa, fie neşansa de a pierde partida. Ar fiînsă de subliniat, în acest sens, că şi unii, şi alţiiconştientizează greu (dacă nu cumva nu conştientizează deloc) căsunt competitori pe piaţa valutară şi că, prin acţiunile lor, potsă-i direcţioneze mişcările. Tocmai din această cauză, ori de câteori nu le convine cursul, cer intervenţii ale BNR în loc să cautesoluţii.
Povestea cu rata de schimb leu-euro, care ucide exportul, nu stă înpicioare. Realitatea îi infirmă pe cei ce văd stimularea exportuluiexclusiv prin... deprecierea leului faţă de euro. Pe termen scurt,acest stimulent poate să aibă efect. Nu însă şi pe termen lung. Aşacă e nevoie de alte măsuri pentru redresarea exporturilor, care săasigure o creştere a performanţei mărfurilor româneşti.
Un lucru e cert: piaţa valutară are viaţă, dinamism, stabilitateşi, prin urmare, e în stare să ia temperatura exactă a vieţiinoastre economice prin rata de schimb leu-euro. Faptul că, în acestmoment, cursul flotează în jurul unor valori între 4,2-4,3 leipentru 1 euro înseamnă, în condiţii specifice climatului nostrueconomic, că acesta este punctul în care se împacă, pe piaţă,oferta de valută cu cererea de valută. Ce s-ar întâmpla, însă, dacăacest punct "de împăcare" ar urca până unde şi-ar dori adepţiideprecierii forţate? În aparenţă, întreprinderile exportatoare arfi favorizate. Pe termen foarte scurt, ele vor reuşi să facă faţăunor cheltuieli suplimentare. În realitate, însă, pe măsură ce vatrece timpul, se va vedea că lucrurile nu stau tocmai aşa.Inflaţia, stârnită de deprecierea leului, ar pune în încurcătură obună parte a companiilor.
Inevitabil, un euro supraevaluat ar reaprinde focul preţurilorgalopante. Mai departe, inflaţia ar determina un nou nivel alcursului. şi mai înalt. în replică, piaţa monetară ar răspunde cudobânzi mari. Avem nevoie de o astfel de cursă?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
