Mediafax.biz Exclusiv

Florentin Banu: Bunul-simţ nu mai este suficient pentru a dezvolta o afacere, trebuie pregătire antreprenorială şi de management

Autor: Vlad Nicolaescu

27.10.2011, 13:10 226

"Bunul-simţ nu mai este acum aşa cum era odată, suficient pentru a dezvolta o afacere, aşa cum se întâmpla în urmă cu mulţi ani. Acum este absolut necesar să ai pregătire antreprenorială şi de management", spune Banu.

El are în prezent afaceri în domeniul construcţiilor şi al maselor plastice.

Antreprenorul, care a dezvoltat de-a lungul timpului mai multe afaceri, recunoaşte că nu a avut întotdeauna o viziune pe termen lung în afaceri.

Intuiţia a fost suficientă pentru dezvoltarea unei afeceri de la un an la altul, însă acum lucrurile sau schimbat, crede el.

În acelaşi timp, Banu consideră că situaţia actuală este una de normalitate şi trebuie acceptată aşa cum e.

"Tot se vorbeşte de patru ani despre criză şi cred că trebuie să încetăm să mai gândim aşa. Ceea ce trăim acum este o normalitate şi trebuie să ne obişnuim cu această situaţie în care ne aflăm, pentru că în prezent ne aflăm într-o situaţie de normalitate, nu în criză", afirmă Florentin Banu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO