Mediafax.biz Exclusiv

Il Passo şi Tosca Blu vor să sară pragul de 7 milioane de euro

 Il Passo şi Tosca Blu vor să sară pragul de 7 milioane de euro

Autor: Cristina Rosca

17.04.2012, 20:13 214

"Creşterea vine pe de-o parte pe fondul deschiderii de noi unităţi. Pe de altă parte, consumul de modă îşi revine treptat pe măsură ce oamenii învată cum să îşi gestioneze şi să îşi distribuie bugetele", spune Petru Chiriac, managing partner al Il Passo.

În 2011 cifra de afaceri a Il Passo şi Tosca Blu a crescut cu 23%, până la peste 6,1 mil. euro. Cele două branduri au reuşit să îşi majoreze veniturile anul trecut deşi consumul a continuat trendul descendent început acum doi ani.

Declinul din 2011 a fost însă de trei procente, sub nivelul din 2009-2010. Il Passo deţine pe piaţa locală 11 magazine şi urmează a deschide o nouă unitate în acest an în Palas Iaşi. Tosca Blu deţine două locaţii, ambele în Capitală.

Il Passo este un brand de încălţăminte şi accesorii cu capital integral autohton, deţinut de antreprenorii români Petru Chiriac şi Corina Ghiorghiţă. Cei doi au adus pe piaţa locală şi franciza Tosca Blu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO