Mediafax.biz Exclusiv

Marius Căluian, fostul general manager pe România şi Moldova al MEMRB, la conducerea unei noi companii de cercetare

Marius Căluian, fost CEO la MEMRB, la conducerea unei noi companii de cercetare

Marius Căluian

Autor: Cristina Rosca

04.03.2012, 19:19 720

Marius Căluian, 37 de ani, unul dintre cei mai importanţi oameni din domeniul cercetării de piaţă, a plecat din poziţia de client service director pe care o ocupa în cadrul companiei de cercetare de piaţă Nielsen România. El conduce acum activitatea unei noi companii de cercetare de piaţă, Market Vector, care va oferi servicii de retail tracking şi shopper research în regiune.

"Este vorba de o investiţie privată 100%. Am decis să demarăm activitatea de retail tracking în Republica Moldova da­torită caracterului emer­gent al pieţei respec­tive. Personal am o înţe­legere profundă a pieţei FMCG din ţara vecină prin prisma poziţiei mele anterioare de CEO la MEMRB Ro­mâ­nia şi Republica Mol­dova, unde de­ţineam respon­sabi­li­tatea afacerii din cele două ţări", spune Marius Căluian.

El adaugă faptul că Market Vector va începe curând cu un recensământ complet la nivel naţional al magazinelor, urmând să seteze imediat după aceea operaţiunea de monitori­zare a panelului de magazine.

În ceea ce priveşte piaţa din România, Market Vector va începe să furnizeze servicii de retail tracking începând cu martie 2013.

Înainte de a lucra în cadrul Nielsen România, Marius Căluian a condus operaţiunile locale ale companiei de cercetare MEMRB. Ascensiunea lui Căluian în cadrul companiei s-a realizat în timp, simultan cu creş­terea MEMRB. Anterior el a ocupat poziţii precum deputy general manager şi group account manager. Următorul pas a fost acela de general manager şi ulterior de associate director pentru operaţiunile din România şi Republica Moldova.

La începutul anului trecut compania de cercetare de piaţă de origine cipriotă MEMRB, cu o istorie de peste 40 de ani în domeniu, a fost achiziţionată la nivel mondial de The Nielsen Company, unul dintre competitorii săi.

În vârstă de 37 de ani, Căluian a terminat un EMBA la şcoala de afaceri Asebuss Bucureşti, care are o colaborare cu Kennesaw State University din Atlanta şi un master în marketing şi comunicare în afaceri în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. El este absolvent al Facultăţii de Comerţ, specializarea Marketing, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO