Este foarte posibil ca mulţi dintre sutele de mii de oameni din stradă să nu fi citit ordonanţa de urgenţă retrasă între timp de guvern privitoare la dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu, însă energia şi persistenţa protestelor provin din surse de nemulţumire mult mai adânci decât o schimbare de legislaţie.
De fapt, oamenii simt că banii publici sunt deturnaţi de către cei care ar trebui să aibă grijă de ei şi este suficient să existe doar impresia că modificările legislaţiei le vor permite acestora să se sustragă de la răspundere ca să fie proteste.
Iar acestea nu se vor opri până când nu vor exista garanţii pentru un nou tip de guvernare şi administrare a bugetelor publice, imună la abuzurile celor în funcţii.
Astăzi, calitatea serviciilor publice este principalul diferenţiator între România şi Occident. În rest, sunt zone din business unde puterea de cumpărare este comparabilă (IT&C, energie, bănci), iar creşterea economică din ultimii 4-5 ani a îmbunătăţit veniturile în medie pentru o mare parte a salariaţilor.
Dar trenurile, gările, autogările, şoselele, spitalele – au rămas în urmă. Acum, sunt două variante. Ori banii de investiţii şi modernizare de fapt există, dar sunt deturnaţi în folos personal de către cei mandataţi să îi cheltuiască, ori nu sunt bani destui pentru că substanţa economică a României este stoarsă şi remisă în exterior.
Cei din stradă cred prima variantă, iar dacă sunt analizate bugele de care dispun an de an instituţiile responsabile, bani chiar sunt.Transporturile au 2 miliarde de euro buget pe an, Sănătatea are 7 miliarde de euro, Ministerul Dezvoltării încă 1,5 mld. euro. Unde se duc?
Probabil în conturile celor care au condus şi conduc ţara. Acum, ce mecanisme nu funcţionează de fapt? Poţi prin anchete să stăvileşti deturnarea banilor? Sunt 30 de ministere, 200 de instituţii autofinanţate, 3.200 de unităţi administrative teritoriale.
De fapt, şi mai în detaliu, sunt peste 10.000 de ordonatori de credit. Sunt 1,2 milioane de bugetari. Dintre aceştia, „funcţionari administrativi“, cei care dau avize şi semnează hârtii, sunt 305.000. „Membri ai corpului legislativ, ai executivului, conducători ai administraţiei publice şi funcţionari superiori“, deci şefii funcţionarilor, sunt circa 142.000, conform Anuarului Statistic. În total 450.000. În rest sunt medici, asistente, profesori şi personal auxiliar.
Starea infrastructurii şi în general a oricărei investiţii publice/serviciu public sugerează că în general banii nu ajung la destinaţie fiind deturnaţi de către politicieni/înalţi funcţionari, când ajung la putere, spre propriile lor buzunare.
Până în anii 2000, companiile de stat erau cele căpuşate. Astăzi, acestea nu mai reprezintă decât 4% din economie. În schimb, acum a venit rândul bugetelor de bunuri, servicii şi de investiţii ale statului – prin tot ceea ce se înţelege prin stat – ministere, primării, instituţii publice – să fie luate în vizor.
Este vorba de 20 miliarde de euro pe an. La „primire“ stau companii ale verilor, ale mătuşilor sau ale foştilor colegi de şcoală.
Poţi să faci anchete pe bugetul fiecărei instituţii publice? Care ar fi cel mai eficient mecanism de împiedicare a folosirii funcţiei publice în scop personal?
Ideal ar fi ca acest corp să aibă imunitate, adică frica/respectul faţă de lege să fie atât de mare la corpul funcţionarilor, încât majoritatea abuzurilor/deturnărilor de bani publici la care este de presupus că sunt instigaţi să fie oprite din faşă. Dar nu este cazul.
Aşa că vin anchetele. Tehnic însă, nu poţi realiza mai mult de 2-3.000 de pe an, iar ocaziile de deturnare de către cei 450.000 de funcţionari, înalţi funcţionari şi conducători ai administraţiei publice sunt poate zeci/sute de mii.
Un orăşel face o grădiniţă care costă un milion de euro, o comună un parc de 300.000 de euro, primăria sectorului 3 pune panseluţe de 20.000 de euro în decembrie sau marmură de sute de mii de euro pe Bulevardul Unirii. O casă de cultură are un buget de achiziţii de 10.000 de euro şi tot are directorul o sursă suplimentară de venituri.
Funcţionează puterea exemplelor anchetelor declanşate, teama? După cum se agaţă cu dinţii toţi de guvernare şi accesul la funcţii, nici vorbă. Atunci?
O posibilitate este întărirea ANAF prin controlul averilor. Aici însă - din interes sau din delăsare, nu se ştie, exact ca la autostrăzile peste Carpaţi - constituirea unei baze de date cu toate activele personale (mobiliare, imobiliare) care să fie comparată cu veniturile obţinute întârzie.
Astăzi, nu există baze de date integrate cu activele imobiliare deţinute de o persoană care să poată fi folosite şi să fie stabilite diferenţele de acumulare, care, prin comparaţie cu veniturile obţinute anual, să conducă Fiscul spre averile obţinute ilicit, din deturnarea banior publici.
Una este să prinzi peştii cei mari în năvod, la gura de vărsare, şi alta este să-i vânezi cu harponul prin apa curgătoare.
Adică una este să pui un „năvod”, să urmăreşti sistematic averile nejustificate ale unor oameni care de 10-20 de ani trăiesc aparent numai din salarii de la stat dar deţin de fapt active de milioane de euro, să acţionezi sistematic, cu softuri care să atenţioneze la semnal, şi una este să ai câteva capete de informaţii despre un eventual abuz şi să încerci apoi prin martori/documente să demonstrezi abuzul în serviciu.
De fapt, este pur şi simplu o problemă de eficienţă. Mecanismele să fie construite în aşa fel încât, odată declanşate, să fie ca un tăvălug, să devină independente de cei care le pun în practică. Aceasta este miza celor 450.000 din stradă contra celor 450.000 din birouri.
sorin.pislaru@zf.ro
