Economia romaneasca nu duduie inca. Si n-a duduit niciodata in anii tranzitiei. Dar schimbarile in bine din acest an, probabil ultimul an al Romaniei in afara Uniunii Europene, sunt evidente.
O noutate: se fac angajari. Ceea ce inseamna ca firmele au comenzi mai multe, productia urca si, prin urmare, e nevoie de mai multa forta de munca.
Productivitatea urca si ea, semn ca am trecut peste un prag critic. In premiera, productivitatea creste semnificativ fara ca saltul ei inainte sa fi fost prefatat, ca in anii precedenti, de valuri de disponibilizari. Mai mult, procesul e insotit de un val de angajari, cu deosebire in constructii si servicii. Dovada ca, de aceasta data, suportului cantitativ al productivitatii - restrangerea personalului - i-a luat locul unul calitativ.
Inca o noutate: inflatia continua sa scada fara sa ne mai temem ca reversul ar putea fi cresterea somajului. Asa cum ne-am temut ani la rand. In acei ani in care alunecam catre convingerea - desigur falsa! - ca inflatia si somajul nu pot fi tinute in frau impreuna. De altfel, numerosi economisti predicau cu insistenta ca daca vrem sa scapam de inflatie, n-avem decat sa dam drumul la somaj. Sau daca, dimpotriva, nu dorim sa suportam o crestere masiva a somajului, n-avem decat sa ne dam pe mana inflatiei.
Viata ne-a aratat insa, atat noua, cat si vecinilor nostri, ca scaderea inflatiei poate avea ca revers cresterea somajului doar pe termen scurt. Pe termen mediu, insa, lupta impotriva inflatiei constituie cea mai buna solutie a mentinerii ori chiar a cresterii locurilor de munca. Sigur, lucrurile nu pot fi simplificate. In ecuatie sunt mai multe necunoscute. E un fapt cert insa ca alternativa inflatie-somaj nu poate fi absolutizata.
Retetele din deceniile trecute, ce au avut succes in tari dezvoltate, cu deosebire in Marea Britanie ori in Franta, nu ne-au ajutat in nici un fel. Tiparele vechi nu ni s-au mai potrivit. Orice fel de incercare de a aplica retete verificate s-a lovit, in cazul tarii noastre, de o sumedenie de particularitati greu de definit. Si cu atat mai greu de stapanit. O regula insa a functionat fara gres: ori de cate ori au aparut bani multi pe piata, in timp ce produsele se imputinau, cresterea inflatiei n-a putut fi evitata. Si nici cresterea somajului. Adeseori, in locul alternativei "ori inflatie, ori somaj" ne-am trezit in brate cu un nefericit tandem: si inflatie, si somaj.
De inflatie n-am scapat usor. Fiindca in acest proces s-au reflectat implacabil neputintele unui sistem economic nereformat. Dar si o dezinflatie brusca, de care ne-am lovit de cateva ori din cauza prabusirii puterii de cumparare, putea fi catastrofala prin repetari prea dese. O astfel de alternativa - inflatie galopanta urmata de dezinflatie rapida - trebuia evitata cu orice pret si a fost evitata. Dar totodata era obligatoriu sa fie evitate noi explozii ale somajului. Aici insa lucrurile s-au complicat. Fiindca explozia somajului a fost evitata cu un pret imens: taraganarea restructurarii. O factura supraincarcata pe care o mai platim si astazi.
Totusi, acum incepem sa iesim la liman. La masa de joc, ne-am trezit in maini cu un careu de asi: scade inflatia, creste gradul de ocupare a fortei de munca, productivitatea a depasit 20 de procente, iar PIB-ul - sapte. Semn bun. Dar economia inca nu duduie. Trei mari deficite ne avertizeaza ca inca n-am castigat: deficitul de eficienta, deficitul de performanta si deficitul de concurenta. Trei redute ce urmeaza sa fie luate cu asalt.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
