Leul este supus unui bombardament psihologic. Prea multe vorbe, rostite dupa ureche, se abat asupra lui. Si-i fac rau.
O zicere de luni seara cere un raspuns detaliat. Cea referitoare la faptul ca, din cauza depunctarii leului pe piata valutara si a cresterii preturilor pe piata de consum, pana la toamna populatia va pierde trei sferturi din valoarea economiilor. Ar fi posibil sa se intample asa ceva? Logica ne invata ca numai ce-i real e si posibil. Sa vedem, asadar, ce realitate ne-ar putea duce catre o astfel de posibilitate: restrangerea economiilor populatiei pana la o patrime din valoarea actuala. Calculele arata ca asa ceva este imposibil. Sa plecam de la valoarea nominala actuala a economiilor populatiei in moneda nationala. Ca totalul lor sa se subtieze atat de mult, incat sa ajunga pana la un sfert din suma actuala, ar trebui sa se produca una din doua rele: ori inflatia sa intre intr-o spirala de 300 la suta pe an, ori un euro sa ajunga sa fie schimbat la un curs de 14 lei. Cum insa nici in cele mai negre scenarii nu sunt schitate astfel de cifre, este limpede ca previziunea referitoare la economiile populatiei e curat fantasmagorica.
Debutul anului 2008 este marcat si de alte semnale - e drept ca mai putin catastrofice, dar totusi ingrijoratoare, unele date din tara, altele din strainatate - cu privire la posibilitatea sau chiar inevitabilitatea unui scenariu pesimist. Ingrijorarile, pornite initial de la cresterea, si in acest an, a deficitului de cont curent si de la deprecierea leului, si-au extins repede aria catre inflatie si crestere economica. Pare sa nu aiba nicio importanta ca PIB-ul a crescut cu 6 la suta si a depasit 100 de miliarde de euro; sau ca, din octombrie 2007, a fost reluat procesul de dezinflatie. Inchipuirile sunt mai importante decat realitatea. Cresterea preturilor e invocata, aproape fara exceptie, in suita de comentarii care incearca sa schiteze un scenariu pesimist pentru 2008. In acelasi timp, auzim voci care nu contenesc sa proroceasca o criza economica in acest an.
Cat priveste leul, multe comentarii converg catre probabilitatea caderii lui drastice. Unii spun: crah. Dar in acceptiunea modelelor econometrice, un crah al cursului valutar este definit printr-o depreciere de cel putin 15% in termeni nominali de la o luna la alta. Iar o conditie pentru a avea o perioada de hiperinflatie este ca deprecierea sa fie cu cel putin 10 procente mai mare decat in lunile anterioare. Institute de prestigiu recunosc, insa, ca rareori se obtine o buna calitate a indicatorilor luati in considerare pentru prognoza unui crah si ca un numar mare de prognoze s-au dovedit alarme false, iar numeroase preziceri nu au fost urmate de aparitia crahului. De ce, atunci, am crede Casandrele ce canta dupa ureche.
E drept ca din cauza intarzierii reformelor economia noastra nu a castigat toate resursele sale de imunitate de care avea nevoie. Ne-am debarasat de economia centralizata, am reusit sa inchegam o economie de piata, dar care inca nu functioneaza ca un ceasornic. De mai multi ani ne este limpede ca alternativa viabila, pentru iesirea din corzi, o constituie dezvoltarea sectorului privat, care, desi a devenit dominant in sistemul economic, nu are inca forta dorita. Si inca mai are forta proprietatea de stat, unde s-au aglomerat costuri mari, eficienta scazuta, productivitate in crestere lenta si risipa iresponsabila. Mai mult, programarea cu tam-tam a unor restructurari si privatizari, fara sa fie urmate de realizari concrete in acest sens, a facut mai mult rau decat bine. Fiindca asteptarea prelungita a devenit o sursa de dezorganizare si mai accentuata a muncii.
Normal ar fi fost ca intreprinderile statului sa devina unitati producatoare de profit, care sa alimenteze cu fonduri intreaga societate, incepand cu spitalele si scolile. In fapt, insa, ele s-au transformat in unitati de asistenta sociala, in care se acorda salarii neacoperite cu productivitate si se produc pagube tot mai greu de acoperit. La care multi ar dori sa adauge cifre de afaceri rezultate din preturi umflate artificial.
Efectele dramatice ale acestei realitati, ce lovesc intreaga economie si intreaga societate, sunt inflatia mare, dobanzile inalte, deficitele impovaratoare si climatul inflationist.
Iesirea din aceasta fundatura a devenit o problema foarte grea. Dar va fi tot mai grea, daca vor interveni alte amanari. Vremea pentru o succesiune fireasca a etapelor reformei economice s-a epuizat. Avem nevoie, acum, de mecanisme de piata specifice unor actiuni in forta, care sa blocheze motoarele neperformante din economia noastra si, in acelasi timp, sa mobilizeze resursele de care dispunem pentru a asigura buna functionare a motoarelor performante. Numai asa va fi asigurata formarea unei mase critice de schimbare, care sa asigure un raport normal intre castigurile si pierderile din economie, desigur favorabil celor dintai. Sunt probleme reale. Mai putine insa decat in 2002, in 2004 sau in 2006. Si care, in niciun caz, nu sustin previziunea unei crize economice in Romania anului 2008.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
