Ce înseamnă, practic, "rigoarea bugetară" pe care România o va îmbrăţişa, fără rezerve, la summit-ul UE care va schimba arhitectura Uniunii?
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, cu năduf, la plecarea spre Bruxelles via Marsillia, că România acceptă modificarea simplificată a tratatelor UE, astfel încât introducerea rigorilor bugetare să nu presupună o ratificare în Parlamentele naţionale, cu atât mai puţin organizarea unor referendumuri, lucruri care ar cere timp.
Ce presupun aceste rigori este ştiut: un stat nu mai poate depăşi un deficit bugetar de 3% din PIB fără să fie sancţionat, foarte probabil cu tăierea fondurilor din bugetul comunitar acordate acelui stat. Nu mai poate depăşi o datorie publică de 60% din PIB. Sunt criterii deja cuprinse în Tratatul de la Maastricht pe care România trebuia să le îndeplinească înainte de a adera la euro. Mai mult, le-a admis în momentul în care, în primăvară, a aderat de bună voie la "Pactul euro plus".
Dacă privim acum la România, am putea spune că ea este "în grafic". Are o datorie de sub 60% din PIB şi este pe cale să se încadreze într-un deficit bugetar, în 2012, de sub 3% din PIB.
Când priveşti cifrele, totul pare simplu. Când priveşti dincolo de ele, realitatea devine deodată sumbră. În plină criză, România a sărit cu deficitul bugetar la peste 7% din PIB. L-a redus anul acest la 4,4% din PIB şi în doreşte să-l împingă la sub 3% în 2012, ţinta fiind deficit zero în 2013. Dar România nu este decât un biet îngeraş. Pactul de Stabilitate şi Creştere a fost încălcat zdravăn în toate ţările zonei euro, deşi, practic, lor li se adresa. Mergând pe varianta clasică, ţările euro au încercat să se menţină pe linia de plutire cu deficite mari, pentru a nu fi nevoite să-şi istovească, să-şi sufoce cetăţenii obişnuiţi cu bunăstarea, cu măsuri insuportabile de austeritate. Valul a fost prea mare şi a sfărâmat vâslele fragile, iar barca a intrat în derivă.
Ce s-a văzut în ultimii ani? Că "haina monahală" nu se potriveşte decât unora. Că puţin sunt capabili să postească zâmbind, cum recomandă Evanghelia. Drept urmare, este nevoie de legi aspre şi toţi păcătoşii trebuie să postească, nu numai cei "chemaţi" - aceasta va fi "bula" pracuvioşilor papi ai austerităţii care se întâlnesc începând de joi seară la Bruxelles.
"Cedare de suveranitate" - vorbe care ascund o realitate dură. Practic, un "tehnoctat" de la Bruxelles va face bugetul României, dacă ea va fi prinsă că mănâncă de dulce în post.
Ai un dezechilibru undeva şi trebuie să-l corectezi? Nu o vei mai putea face prin majorarea deficitului bugetar pentru că ai ajuns aproape de limita de sus, de 3% din PIB. Nu ai altă variantă decât tăierea dură a cheltuielilor sau majorarea taxelor şi a impozitelor. Nu are importanţă că deriva s-a produs din cauza altora, din cauze externe. Te lauzi în faţa investitorilor cu cota unică de impozitare de 16%? Aş! Azi da, dar mâine ea îţi poate ajunge rapid la 20-30%. Proporţional cu deriva, cu cantitatea lipsă din borcanul cu miere, până intri în rânduială. Pentru că "excepţiile" ar urma să dispară. Pentru că excepţiile din Tratatul de la Maastricht care lăsau portiţe de scăpare pentru majorarea deficitului dincolo de plafon, în situaţii "excepţionale", au condus la deriva de astăzi.
Nimeni nu-i cere României să accepte aceste reguli astăzi. Dar ea este într-o conjunctură atât de complicată, încât se vede pusă în situaţia de a depune, fără constrângeri, jurământ de castitate. Trebuie să accepte reguli care nu i se cer pentru a nu fi izolată. Pentru a rămâne în urna 1. Nu are în spate un "imperiu" sau o monedă de rezervă precum Regatul Unit. Este un rob adus dintr-o lume exotică care are doar varianta convertirii. Singura variantă a suprevieţuirii.
Pentru România, balul s-a mutat din Salonul de Aur în Chilia numărui 1, tocmai în momentul în care se pregătea să calce pe covorul roşu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
