Mai există business bancabil nou în România la nivelul companiilor româneşti? Toţi bancherii prezenţi la ZF Bankers 2017 au susţinut ferm că da.

Însă, dacă te uiţi la cifrele agregate, răspunsul este total contrar. Piaţa de creditare corporate stagnează, dacă nu chiar scade. Dacă o bancă dă astăzi un credit, mâine vine un client şi rambursează un alt credit, aşa că rezultatul este zero.

De altfel, băncile îşi plimbă clienţii corporate între ele în încercarea de a obţine business. Dacă azi un bancher câştigă un client pentru că îi da condiţii mai bune, o altă bancă îl pierde. Mâine poţi să-l pierzi tu. Aşa că rezultatul este zero.

Multinaţionalele câştigă teren în fiecare zi, la nivelul anului 2015 aveau o pondere de 49% în businessul din România, faţă de 47% cât au companiile româneşti. Iar multinaţionalele au nevoie mai puţin de finanţare bancară locală pentru că stau pe un surplus imens de cash de la centru.

Mai mult decât atât, în ultimii cinci ani, România a pierdut cel puţin 100.000 de companii şi 15% din rândul firmelor cu venituri de peste 1 milion de euro, arată datele companiei de risc Coface.

Economia şi businessul nu prea mai generează clienţi noi la nivelul companiilor româneşti, bancabili, care să ia un credit. Marea majoritatea firmelor care apar sunt la nivel microîntreprinderilor care se bazează pe resurse proprii.

Un SRL-D sau un Start-up Nation nu poate înlocui un business de 1 milion de euro care iese din piaţă prin insolvenţă.

Numai 2% din companiile intrate în insolvenţă, peste 100.000, au revenit pe piaţă.

Este doar o situaţie conjuncturală, pentru că nu toate firmele şi-au revenit din criză sau este o problemă structurală a businessului românesc, în sensul că în structura actuală a atins plafonul intern de creştere şi nu mai are unde să crească, decât prin mâncarea reciprocă a pieţei fiecăruia?

Mai mult decât atât, furnizorii au devenit principalii bancheri din România pentru companiile româneşti şi nu cu sume mici, ceea ce arată că o bună parte din firme nu mai apelează la bancă sau nu sunt bancabile şi se bazează pe frunizori ca să primească marfă şi să-şi continue activitatea.

Problema este că foarte puţine dintre aceste facturi sunt scontate la bănci, ceea ce arată că cercul nu se închide într-un mod sănătos. Băncile nu au încredere că vor fi plătite pe acest lanţ, aşa că preferă să lase furnizorii să-şi recupereze banii de la companii. Plus că firmele trebuie să plătească banca mai repede decât pe un furnizor. Pe un furnizor poţi să-l plăteşti mai târziu, dar banca trebuie să o plăteşti la timp.

Câteodată mai intervine şi situaţia în care companiile încearcă să crească şi să facă investiţii pe banii furnizorilor, şi mai puţin pe banii băncilor.

Conform datelor firmei de consultanţă KeysFin, la finalul lui 2016, creditul comercial (banii datoraţi furnizorilor) a ajuns la 301 mld. lei faţă de 261 mld. lei în 2015, adică o creştere de 15% în timp ce creditul bancar era de 133 mld. lei faţă de 149 mld. lei în 2015, adică o scădere de 10%. În criză, creditul comercial s-a dublat.

De ce furnizorii au devenit principalii bancheri? Ca să-şi atingă ţindetele de vânzări, ca să-ţi mărească business-ul, ca să stea în piaţă cu aproape orice risc, inclusiv acela de a lua locul bancherilor.

Andrei Caramitru, Partener, Boston Consulting Group: Comparativ cu ce se întâmplă în sistemul bancar din Germania sau Italia, în sistemul bancar românesc este paradis

Coface, numărul 1 în lume în asigurarea riscurilor comerciale, spune că implicaţiile riscului creditului comercial în România au devenit foarte serioase, având în vedere că: 7 din 10 companii îşi plătesc mai târziu furnizorii comparativ cu durata medie de colectare a creanţelor şi rotaţie a stocurilor; creditul furnizor s-a dublat din momentul începutului crizei; durata medie de colectare a creanţelor a crescut de la 60 de zile la 114 zile în 2015 şi 118 în 2016.

Toate aceste lucruri arată că bilanţul companiilor româneşti devine din ce în ce mai dezechilibrat, iar capitalul de lucru este negativ. Lichiditatea generată din încasarea creanţelor şi valorificarea stocurilor nu acoperă decât 90% din nivelul datoriilor pe termen scurt.

Din acest motiv nu este întâmplător faptul că marea majoritate a firmelor româneşti îşi plătesc furnizorii prin rotaţie selectivă, în funcţie de prioritate şi de importanţa acestora, ori de condiţiile afacerilor oferite, spune Coface.

Dacă se analizează datele sec, aşa cum rezultă din bilanţurile contabile, concluzia Coface este că aproape jumătate din companiile active din România reprezintă un risc de insolvenţă ridicat.

Pentru că nu au unde să crească preţurile, pentru că nu au poziţie puternică în piaţă, companiile româneşti îşi măresc greu cifra de afaceri şi câştigă extrem de greu noi clienţi.

Companiile româneşti care cresc sunt fie lideri de piaţă, Dedeman, Altex, CrisTim, BogArt etc., fie sunt pe lanţul de furnizare a unui mare producător internaţional, fie din auto, fie din IT, fie din telecom, aeronave, echipamente petroliere etc.

Companiile româneşti care nu lucrează pentru un mare retailer, pentru o multinaţională, care să-i dea comenzi, fac greu faţă singure în piaţă.

Pentru că trăiesc de pe o zi pe alta, companiile româneşti nici nu investesc, iar multinaţionalele care se bazează pe vânzări în România îşi conservă poziţia sau se extind prin cumpărarea altora, nu prin dezvoltarea mai mult a pieţei în care activează.

Liviu Voinea, viceguvernator BNR, spune că doar 1 firmă din 5 din România realizează investiţii: din 560.000 de firme, doar 138.000 au făcut investiţii în 2015, iar valoarea medie este de 420.000 de lei, adică nici 100.000 de euro.

Cum se poate ca într-o perioadă în care la nivel macro economia să crească cu 5%, cea mai mare creştere din Europa, iar cifrele companiilor româneşti să arate atât de rău?

Bancherii s-au trezit în situaţia în care au lichiditate, adică au bani de a da credite, dar nu au cui, ceea ce este o dramă pentru o economie, pentru o ţară.

De partea cealaltă, antreprenorii, proprietarii, directorii susţin că băncile nu mai vor să dea credite, deşi ei ar avea afaceri şi business nou.

Bogdan Neacşu, Patria Bank: Potenţialul de finanţare este enorm, dar trebuie să te duci la firme, să le înţelegi businessul

Mihaela Bîtu, vicepreşedintele pe corporate al ING, a spus la ZF Bankers că băncile nu mai pot să fie finanţatorii de ultimă instanţă pentru companii, iar acţionarii ar trebui să vină şi ei cu un capital propriu, adică cu bani, pentru a-şi susţine afacerea pe care vor să o facă.

În aceste condiţii, toată lumea vrea garanţii şi bani de la stat, care este chemat să finanţeze businessurile private: capitalism pe banii statului.

Dacă în zona de retail  bancar există piaţă de creştere pentru bănci pentru că salariile cresc şi există cerere de credite imobiliare, credite de consum, de vacanţă, în zona de corporate piaţa internă şi-a atins limitele, iar pentru supravieţuire trebuie să mănânci din businessul altora, ca să nu te mănânce alţii.

În orice situaţie, toată lumea va pierde sânge, şi băncile şi companiile româneşti.