Nimic nu ar putea satisface mai bine ambitiile unui politician adevarat decat infrangerea lui Traian Basescu. Scopul acesta este, cred, suficient de inalt pentru a motiva strasnic pe cineva. Problema alternativei politice este actualmente aceeasi cu problema gasirii unui adversar de talia lui Traian Basescu. Pe scena politica, nu exista deocamdata o asemenea persoana, dar, ce-i amuzant, partidele care ar parea ca il contesta pe presedinte nici macar nu constientizeaza urgenta de a avea un anti-Basescu. Uneori, acestor partide presedintele li se arata prea puternic pentru a mai merita efortul de a i se opune in mod radical. Ei il percep pe seful statului ca pe un sef absolut, caruia i te supui chiar si atunci cand il injuri. Il injuri, caci n-ai incotro: esti lider de opozitie. Stii insa ca orice incercare de a face ceva este lipsita de speranta si ca, realist vorbind, singura solutie este colaborarea (supunerea). Alteori, alternativa este blocata de iluzia ca popularitatea lui Traian Basescu va incepe sa scada treptat, ca presedintele va pierde pre limba lui. Sunt convins ca, in tot mai rarele lor momente de optimism, liberalii si social-democratii si-l imagineaza pe Basescu rostogolindu-se in sondajele de opinie mai ceva decat Adrian Nastase. Asadar: pe de o parte, avem un Basescu transcendent, imposibil de batut; pe de alta parte, un Basescu popular si credibil doar circumstantial.
O regula elementara in orice razboi, chiar si in cel electoral, este evaluarea corecta a adversarului. Nicio armata nu a castigat pana acum vreo batalie pornind de la premisa ca dusmanul este imbatabil sau ca se va bate singur. Or, ceea ce putem constata la adversarii oficiali ai presedintelui, de la Tariceanu la Geoana si pana la Dan Voiculescu, este incapacitatea de a raspunde serios la intrebarea: cine este adversarul nostru, Traian Basescu?
Este foarte simplu sa afirmi: Traian Basescu este un "mitocan", un "maidanez", un "marinar", un "matelot" etc. Problema este ca aceste epitete injurioase nu sunt adevarate. Daca presedintele ar fi un "maidanez", afaceristul Dan Voiculescu l-ar fi eutanasiat de mult; daca ar fi un mitocan, aristocratul Tariceanu sau diplomatul Geoana l-ar fi pus la punct imediat. Astfel de caracterizari reflecta un complex de superioritate, ceea ce face imposibila evaluarea corecta a lui Basescu. Presedintele este un om direct, poate un cinic, dar nu este un mojic; discursul sau este mult mai coerent, mai percutant si mai corect din punct de vedere gramatical decat discursul lui Dan Voiculescu, Mircea Geoana si Calin Popescu Tariceanu la un loc. A-l reduce la conditia de mitocan este, deci, o eroare costisitoare.
Dupa cum se stie, complexul de superioritate este expresia compensatorie a unei lipse, a unei inferioritati reale. Nu vreau sa spun prin asta ca Traian Basescu este mai destept decat adversarii sai. Acestia resimt nu atat inteligenta superioara a presedintelui, cat plasarea sa la un alt nivel energetic, motivatia sa foarte puternica. Pentru Traian Basescu, a fi presedintele Romaniei este ceva extraordinar. Devenind presedinte, Traian Basescu s-a realizat pe sine si s-a depasit pe sine (a se compara cu situatia, relativ similara, a lui Ion Iliescu, devenit presedinte dupa ani lungi de asteptare frustrata). Daca tot vorbim despre complexe, sa spunem ca, in fiinta lui Traian Basescu ceva s-a clarificat: un complex fata de autoritate (tata), fata de stapani, fata de aristocrati, fata de Petre Roman. Toata cariera politica a lui Traian Basescu este un atentat la autoritate. E ca si cum ar fi fost dat jos de pe nava si, de atunci, nu s-ar fi gandit decat la cum sa se urce inapoi in ea. A reusit acest lucru si nu-l mai poti opri. Traian Basescu este surprinzator si creativ ca politician tocmai pentru ca si-a depasit conditia si se simte liber. El se simte atat de liber incat, devenind un ales, fiind recunoscut social la cel mai inalt nivel, isi permite sa se comporte ca un oarecare: sa mearga prin carciumi, sa scrie pe forum, sa danseze, sa faca orice. E foarte greu de luptat cu un asemenea om, iar liderii opozitiei sau ai PNL nu sunt pregatiti sa-i faca fata.
In concluzie, un adversar pe masura lui Traian Basescu ar trebui sa indeplineasca cel putin doua conditii esentiale: 1. sa nu-l subestimeze pe actualul presedinte, sa se fereasca de reducerea la mitocan; 2. sa se plaseze la acelasi nivel energetic, sa gaseasca o motivatie cel putin egala cu a sa. Este nevoie de un om liber, mai liber decat Basescu. Are clasa politica resurse pentru asa ceva?
Arthur Suciu este analist politic in cadrul Institutului PRO
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
