Gradul de civilitate poartă cu sine nu doar îndelungul exerciţiu al robelor lungi, al mătăsurilor lustruind dalele largilor palate împărăteşti. Al brocarturilor plăpânde, al pantofilor fini purtaţi la baluri, al dezmăţului desăvârşit al frumuseţii până într-acolo încât Mozart devine sinonim cu Divinitatea.
Civilitatea înseamnă bună-cuviinţă.
Administraţia Austriei, prin vocea ministrului de externe Sebastian Kurz, arată că se îndepărtează de orice plămadă de bună-cuviinţă.
Dl. Kurz cere o reformă a sistemelor sociale în Uniunea Europeană fiind nemulţumit de faptul că statul austriac plăteşte o alocaţie de 160 de euro pentru copilul unui român care lucrează în Austria, deşi în România această indemnizaţie este mult mai mică – 9 euro (înainte de dublarea alocaţiilor).
Statisticile furnizate de Ministerul de Finanţe austriac, citate de Mediafax, arată că, în 2013, indemnizaţii pentru copiii străinilor care muncesc în Austria, în valoare totală de 206 milioane de euro, merg, în ordinea sumelor, astfel: la copii din Ungaria (65 de milioane de euro), la copii din Slovacia (48 de milioane de euro), la cei din Polonia (31 de milioane de euro), la cei din în Slovenia (13 milioane de euro) şi abia, în ultimul rând, la cei din România (11 milioane de euro). Şi totuşi, şeful diplomaţiei austriece nu pomeneşte de copiii unguri sau slovaci, ci de cei români.
Pentru doi copii români, ai căror părinţi muncesc în Austria, statul austriac oferă lunar aproximativ 300 de euro: “Suma aproape corespunde unui salariu mediu din România", se cruceşte Sebastian Kurz.
Ce este nou aici?
Faptul că în discuţie nu mai este pus statutul celor cu soartă îndoielnică - “ilegaliştii” care fură ajutoarele statului de adopţie –, ci al celor care au un statut perfect legal.
Cu alte cuvinte: munceşti la noi, plăteştit taxe la noi, dar nu eşti egal cu noi.
Trebuie să mai adăugăm ceva? Să ne întoarcem în istorie? Eterna autocompătimire?
Istoria trebuie luată aşa cum a fost şi privită râzând. Nu mai sunt nici împăraţii, nici baronii, nici grofii şi nici marile baluri din vremea divinelor împărătese. Cine îşi mai aminteşte că Eminescu a studiat la Viena?
Cu 12 miliarde de euro investiţi aici, Austria este pe locul al doilea în topul investitorilor străini în România. Şi există şi azi o Românie pentru care capitala este Viena şi nu Bucureştiul.
Petrol, păduri…Profit curat de sute de milioane de euro care se întoarce spre acţionari.
De unde a plecat scandalul Schweighofer? Sau de unde s-a amplificat? De la decizia preşedintelui de a întoarce în Parlament o lege care ar fi diminuat puterea companiei austriece de a cumpăra lemn din pădurile României. Preşedintele român a fost preocupat de concurenţă, de respectarea normelor UE – ca să cităm varianta oficială. Ce a obţinut? O gravă ştirbire a imaginii sale.
România plăteşte o alocaţie pentru copii de 84 de lei (19 euro), la un salariu mediu de 1.700 de lei (380 de euro) – o alocaţie infimă, este adevărat. Austria plăteşte 160 de euro, la un salariu mediu de 2.100 de euro.
La un salariu mediu net de 380 de euro, angajatul român plăteşte statului sub formă de impozit în jur de 43% din venitul său brut (neluând în seamă contribuţia angajatorului), adică 166 de euro. Ceea ce înseamnă că alocaţia primită “pe copil” înseamnă în România 11% din impozitul plătit statului pentru un job. În Austria, taxarea muncii este chiar mai ridicată decât în România, dar în mare nu e cu foarte mult - în jur de 44% se plăteşte statului din salariul brut (impozitarea este progresivă în Austria, mergând până la 50% din venitul brut – sursa Eurostat). Asta înseamnă că un angajat cu un salariu mediu net de 2.100 de euro plăteşte statului 924 de euro şi primeşte înapoi ca alocaţie pentru un copil 160 de euro, adică 17% din contribuţia sa. Diferenţa România – Austria este aproape de la simplu la dublu, fără îndoială, şi era o prăpastie înainte de dublarea alocaţiilor.
Doar că angajaţii români din Austria plătesc taxe statului austriac, nu statului român. Adică, dacă unui austriac i se întorc drept alocaţie pentru un copil 17% din contribuţia sa medie, unui român ar trebui să i se întoarcă, din aceeaşi contribuţie, doar 2% (19 euro, alocaţia unui copil în România), doar pentru faptul că provine dintre-o altă ţară? Nu toţi plătesc aceleaşi taxe?
Este bună libera circulaţie a capitalurilor, este gustoasă benzina ieftină (Austria care nu are picătură de petrol are preţul la benzină mai jos decât România care aproape nu mai importă petrol)? Toate acestea sunt bune, dar nu mai este bună libera circulaţie a persoanelor? Nici a celor care plătesc taxe la zi?
Dacă e aşa, măcar să ştim.
Totuşi, cel mai probabil, nu raţiunea a dispărut la Viena, ci civilitatea. Acel bun-gust al expresiei şi acţiunii pentru care mulţi români deschid în ziua de 1 ianuarie televizorul pentru a urmări “Das Neujahrskonzert der Wiener Philharmoniker”.
