Ce uitam (sau ignoram) in dezbaterea despre indatorarea externa (I)

Consumul pe datorie nu va muri, fireste, dar va dobandi forme noi, un continut nou, dominanta devenind bonitatea celor care se imprumuta. Va fi, in toate cazurile, fara indoiala, un mare semn de egalitate intre pofta de consum si pofta de munca.

Inainte de criza, desi planeta pastra inca zone mari de saracie, in lume se adunasera bani multi. Bani care alergau fara incetare in cautare de plasamente. Alergau in spatiu: dintr-un cont in altul, de la o banca la alta, dintr-o tara in alta, de pe un continent pe altul, cu viteze de neinchipuit. Ordinatoarele faceau sa circule miliarde de euro, de dolari ori de alte valute, intr-o clipa, dintr-o parte in cealalta a lumii. Si alergau, totodata, in timp: din prezent in viitor si din viitor in prezent, intr-un nesfarsit du-te vino. Imense sume de bani, economisite, erau plasate in contul viitorului. Erau sume adunate in depozite bancare. Sau la burse, unde erau schimbate pe titluri de valoare. Ori ajungeau in fonduri de investitii, in fonduri de pensii, in fonduri ipotecare si in multe alte fonduri. De acolo, din contul viitorului, banii erau recirculati in prezent, cu scopul declarat de a fi valorificati imediat. De fapt, erau imprumutati companiilor. Sau populatiei. Lumea cunostea un proces de amplificare fara precedent a intermedierilor intre cei ce aveau bani liberi, pe care voiau sa-i plaseze in conditii avantajoase, si cei care aveau nevoie de bani si voiau sa-i atraga.

Treptat, pentru ca era nevoie de tot mai multi bani, multe institutii financiare, indeosebi din America si din alte tari dezvoltate, au inceput sa inmulteasca banii folosind produse toxice. Si pe masura ce banii se inmulteau, crestea si cererea. O lume de consumatori, in continua miscare, gonea sa prinda un tren. Miliarde de fiinte umane alergau dupa acest tren, zbatandu-se sa-si procure bilete si sa ocupe locuri bune, impinse din urma de nevoia de a lua parte direct la cel mai impresionant transfer de resurse financiare din prezent in viitor si din viitor in prezent cunoscut vreodata in istorie. O cursa contra cronometru ce a facut, pe tot globul, ca sute si sute de milioane de oameni sa locuiasca in case pe care si le-au cumparat ori si le-au construit cu credite bancare. Si mai multi fiind cei care se imprumutau la institutii financiare, deseori cu sume mari, pentru a-si imbunatati neincetat confortul familial sau individual ...Deodata, ca un trasnet, a venit criza. Mai intai America, apoi alte si alte tari s-au trezit, pe neasteptate, cu o turbulenta financiara grava, cauzata de surplusuri de lichiditate si de supraconsum. Bineinteles, in conditiile in care surplusul de bani s-a conjugat cu surplusul de lacomie, de imoralitate si de faradelegi.

BNR s-a opus circulatiei produselor financiare toxice. Fapt ce a facut sa ne confruntam - cel putin pana in prezent - cu o forma atenuata a crizei. Dar, intr-o economie globala si cu un cont de capital liberalizat, ne-am integrat si noi in circuitul nebunesc al banilor. Nimic rau in asta. Dimpotriva. Cateva milioane de oameni au luat credite pentru case sau credite de consum si a aparut un colt de bunastare. Numai ca la noi, spre deosebire de tarile din Vest, cererea de consum a crescut exploziv iar oferta interna de bunuri si servicii a inaintat prea incet. Sigur, era in firea lucrurilor ca populatia Romaniei sa-si doreasca sa traiasca bine. Sa-si doreasca sa consume mai mult. E o legitate care actioneaza ca tendinta. Daca ar fi altfel ar fi dramatic. Oamenii s-ar molesi, ar munci mai putin, ar fi mai putin inventivi, mai putin performanti, fiindca n-ar avea nevoie sa castige mai mult. "Impovarati" insa de credite, s-au vazut nevoiti sa munceasca, sa fie performanti, sa castige si sa-si plateasca datoriile. Pentru noi insa, criza a venit poate prea repede. Romania n-a avut sansa de a impinge ciclul economic, in faza lui de avant, pana la nivelul boom-ului atins de tarile dezvoltate. Pentru ca deficitelor mari li s-au adaugat, in continuare, probleme determinate de slaba incurajare a competitiei economice. Multe din firmele romanesti s-au trezit in fata crizei cu garda descoperita. Fluxul de bani din exterior a suferit restrangeri, bancile-mama au devenit zgarcite cu fiicele lor trimise sa faca profit in Romania, iar datoria externa (privata) pe termen scurt preseaza.

Companiile romanesti datoare au vazut ce s-a intamplat in America, unde foarte multe masuri, care au atras atentia intregii lumi, au determinat implicarea statului in finantarea unor giganti financiari ce erau pe cale sa dispara; sau implicarea statului in preluarea unor giganti financiari care au derapat de catre alti giganti financiari cu capital privat. Toate astea au scos in evidenta un nou rol al statului in economie. Si cum astazi, in lume, multe companii lovite de criza isi indreapta sperantele spre stat, au inceput si companiile romanesti sa priveasca spre stat. Asteptand, cu deosebire, ajutor financiar. Iar multe voci invoca obsedant nevoia unui acord cu FMI.

Romania a initiat tratative pentru un imprumut financiar de la UE. Ar putea sa intervina si un acord cu FMI. Dar sumele angajate vor fi cu mult mai mici decat cele de-a dreptul iluzorii invocate in dezbaterea publica. Pentru ca, in primul rand, aceste imprumuturi presupun costuri mari. Nimeni nu ne da bani pe ochi frumosi. Si in nici un caz statul nu se va putea indatora pentru a finanta economia privata. Cum, in ce conditii legale ar putea banii imprumutati de Guvern ori de BNR sa ajunga in companii private?

Continuare miercurea viitoare