Noul regulament de creditare pentru persoanele fizice pe care BNR îl va introduce pe piaţă şi prin care se înăspresc condiţiile pentru a lua împrumuturi este mai mult un instrument de educare a bancherilor, ca să nu repete greşelile trecutului.
Aşa spune şeful supravegherii sistemului bancar din Banca Naţională, Nicolae Cinteză, cel care de 12 ani ştie toate măruntaiele tuturor băncilor. Când toată lumea vrea să facă educaţie poporului cum şi cât să se împrumute pentru ca un credit să nu devină o povară, cineva vrea să-i educe pe bancheri cum să dea credite pentru că întâi de toate acei bani au fost daţi de cineva din bănci. Viaţa şi ceea ce a scos la iveală după apariţia crizei a arătat că cei care vorbeau şi predicau despre responsabilitatea pe care o au atunci când luau bani în depozite de la "pensionari", uitau de acest lucru şi atunci când dădeau credite. Preţul? În ultimii trei ani băncile locale a trebuit să ceară de la proprii acţionari peste 1,3 mld. euro numai pentru capital, ca să nu mai vorbim de miliardele de euro care a trebuit să fie aduse ca linii de finanţare pentru a susţine activitatea din România.
În anii de boom al creditării, 2004-2008, acţionarii băncilor de aici, grupuri financiare internaţionale, au împins şefii de la Bucureşti să dea cât mai multe credite pentru a câştiga cote de piaţă, având în vedere intrarea României în Uniunea Europeană cu toate avantajele care ar fi decurs. Mai este şi varianta că preşedinţii de la Bucureşti ai băncilor au prezentat la sediile centrale planuri de dezvoltare exponenţială, având în vedere gradul scăzut de bancarizare. Putea cineva să pună stop "dezvoltării", dacă era cerută cu insistenţă? Având în vedere acest lucru, tot bancherii au presat pe toate căile pentru o relaxare a condiţiilor de creditare astfel încât să dea cât mai mulţi bani şi să îşi îndeplinească targetul de vânzări şi cota de piaţă. Ce risc? Ce bonitate a clientului dacă condiţiile de pe piaţă se schimbă? Ce luare în calcul şi a variantei în care francul elveţian s-ar aprecia? Ce posibilă intrare în faliment a unei companii? Ce posibilă cădere a economiei? Un câmp a devenit dintr-o dată un complex rezidenţial de top, cu piscină, restaurante, grădiniţe. Asta pe hârtie.
Toate lucrurile de mai sus au fost uitate, atunci când în joc erau măririle de salarii, primele şi bonusurile. Şi bancherii sunt oameni, şi ei au aspiraţii şi dorinţe. Iar acţionarii lor aprobau voioşi, fără să ştie şi fără să îşi pună problema că semnau propria lor "condamnare" de mai târziu, când BNR le-a cerut să vină cu bani de acasă ca să acopere găurile de la Bucureşti.
Degeaba au mers bancherii la cursuri de risc în străinătate, dar şi la noi. Înainte şi în timpul boomului nu s-a prins nimic de ei. Acum în criză au trecut de partea cealaltă a baricadei şi au descoperit cât de riscante sunt afacerile pe care le-au finanţat sau cât de riscantă este economia românească. Ar vrea să crediteze, dar n-au cui, pentru că toată lumea a devenit "nebancabilă". Pentru că nimeni nu le mai trece pragul, dintr-o dată sucursalele au devenit un lucru fără utilitate. Şi pentru că multe pieţe au căzut în criză, o parte din companii s-au dus şi ele la vale. Iar insolvenţa este cea mai bună cale de supravieţuire pentru proprietari. Iar pentru bancheri un bun prilej pentru a cere noi bani acţionarilor ca să acopere pierderile. Până la urmă insolvenţa este un proces în care toată lumea îşi dă mâna, şi antreprenorul, şi bancherul.
Prin 2007 a venit la mine secretara de la ZF să îmi spună că pleacă. Terminase Facultatea de Drept şi voia să facă altceva. Unde te duci, întreb. Într-o bancă! Şi cum ai ajuns acolo? Am dat un interviu şi m-au luat. Succes, să ai o viaţă bună în continuare, urările de rigoare. Trece peste două luni pe la ZF şi o întreb: Cum e la bancă, ce faci acolo? Dau credite! Cum adică dai credite? Fac dosare şi le trimit spre aprobare! Şi merge treaba? Nu mai fac faţă! Vin cererile ca să dăm credite pe bandă rulantă şi trebuie să le dăm spre aprobare rapid. Avem targeturi lunare de îndeplinit. Dacă ne facem targetul, ne dau prime. Şi cât e dobânda, dobânda efectivă, DAE la creditele voastre de consum? Păi 18-25% la lei şi 12-16% la euro, cât o fi! Cât ai aprobat cel mai mult? Vreo 100 de mii de euro. Şi vă mai dau oamenii banii înapoi? Or să aibă de unde? Păi asta nu e problema mea, eu trebuie să fac dosarul astfel încât să fie aprobat. Trebuie să ne mişcăm repede. Ce să îţi spun, succes! Ce s-a întâmplat după apariţia crizei? Acţionarii acelei bănci tot vin cu bani de acasă şi încă nu au terminat. Ironia sorţii. Unde se transferase ea, după ce a apărut criza? La departamentul de risc la aceeaşi bancă. Mai aprobi credite, o întreb? Nu, cum să aprob? Tu nu te uiţi că e criză? Nu aprob nimic! Ce, n-am ce face!
Plăteşte cineva pentru educaţia bancherilor? Da, acţionarii şi clienţii buni. De asta nu scad dobânzile. Asta, pentru că din marjă mai trebuie acoperite şi găurile şi educaţia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
