Evoluţia bugetului din 2023 pare că a luat prin surprindere autorităţile, diferenţa dintre veniturile statului şi cheltuieli fiind deja de 1% din PIB după primele două luni ale anului. Cum situaţia este îngrijorătoare, iar declaraţiile de la cel mai înalt nivel nu au venit decât ca să o confirme repetat în ultimele zile, contribuabilii au început să fie la rândul lor preocupaţi de ceea ce urmează: măsuri de austeritate, creşteri de taxe, ambele?
Pentru a înţelege unde ne îndreptăm, trebuie însă să ne uităm mai întâi la cauze, să încercăm să le identificăm şi, apoi, să vedem ce soluţii există. În primul rând, nu trebuie să neglijăm contextul internaţional. S-a tot vehiculat izbucnirea unei crize economice în ultimii trei ani, iar percepţia a fost că am evitat-o sau că aceasta întârzie să apară. În fapt, economiştii la nivel global sunt de acord că lumea întreagă traversează deja o criză, dar care are altă formă şi altă manifestare decât cele experimentate. Avem de-a face cu crize suprapuse, numite policrize, generate de pandemie, războiul din Ucraina, criza energetică, inflaţia înaltă persistentă, înăsprirea condiţiilor financiare pe pieţe, fragmentarea sistemului economic global cu întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi schimbările climatice.
Reducerea deficitului excesiv
În al doilea rând, avem contextul local şi dacă ne referim în special la finanţele publice, care reflectă în bună măsură sănătatea politicilor publice, dar şi a economiei în ansamblu, trebuie să ne amintim că România avea deja probleme înainte de apariţia pandemiei, iar criza generată de COVID a fost cea care a pus pe ”hold” aceste probleme. Este vorba de procedura de deficit excesiv declanşată la adresa României în 2020, ca urmare a depăşirii plafonului maxim admis în UE pentru deficitul bugetar, de 3% din PIB. În condiţiile pandemiei, Comisia Europeană a suspendat temporar regulile fiscale până la finele anului 2023.
Cu alte cuvinte, din 2024, bugetul României ar trebui să înregistreze un deficit de cel mult 3% din PIB, adică să realizeze treptat consolidarea fiscală, aşa cum s-a şi întâmplat până în acest an. Mai precis, deficitul bugetar a coborât de la 9,6% din PIB în 2020, la 6,7% în 2021 şi la 5,6% anul trecut. În acest an ţinta propusă este de 4,4% din PIB, dar deja după primele două luni deficitul se află la 1% din PIB. Practic ajustarea dorită va fi foarte dificil de atins în aceste condiţii.
Cum a reuşit România să facă paşii spre consolidare fiscală, diminuând deficitul în ultimii doi ani, dar pare că nu mai reuşeşte în acest an? În bună măsură explicaţia ţine de evoluţia bună a economiei care a crescut chiar peste estimări şi de un efect fiscal pozitiv al inflaţiei pentru încasările bugetare, mai ales ca urmare a preţurilor la energie. Se poate însă baza consolidarea fiscală doar pe aceşti factori conjuncturali sau trebuie să mizeze pe reforme?
Dacă vorbim de reforme structurale, lucrurile se schimbă. Progresul a fost lent. ANAF a demarat multe proiecte de modernizare, de digitalizare a relaţiei cu contribuabilii, cu scopul de a colecta mai mult, de a limita evaziunea şi a de a economisi resursele în administrarea fiscală. Sunt deja proiecte care au pornit, dar rezultatele pentru buget nu se pot vedea imediat, mai ales că marile proiecte cu impact major - Big Data sau Sfera - sunt abia în stadiu incipient. Dacă ne uităm la experienţele altor state, este nevoie de cel puţin 3-4 ani pentru a observa efectele pozitive în încasările din taxe şi impozite. Aşa cum am zis de foarte multe ori în diverse ocazii publice, sunt convins că doar prin modernizarea şi adoptarea de tehnologie, fiscul poate colecta mai mult generând mai multă echitate pentru contribuabili, dar în acest sens e nevoie de investiţii publice şi de susţinere a celor implicaţi.
Reforme şi măsuri de ajustare
În caz contrar, nu vom vedea un progres real şi vom continua să ne învârtim în cercul vicios al majorărilor de taxe atunci când bugetul nu are capacitatea să susţină cheltuielile asumate.
Un al doilea palier al reformelor vizează, aşadar, legislaţia fiscală. Prin PNRR, guvernul şi-a asumat să elimine distorsiunile, lacunele din sistemul fiscal, să facă un sistem mai echitabil printr-o rescriere a Codului fiscal pornind de la o analiză a acestuia întreprinsă de Banca Mondială. Concluziile acestei analize nu au fost făcute publice, însă putem intui direcţiile de modificare a legislaţiei fiscale dacă ne uităm la recomandările FMI din raportul publicat în septembrie 2022: reforma taxării veniturilor şi proprietăţii, reducerea stimulentelor fiscale, lărgirea bazei de impozitare, întărirea administraţiei fiscale – o parte din acestea regăsindu-se în OG 16/2022.
Revenind la motivul care a declanşat seria de declaraţii privind starea bugetului - deficitul de peste 1% din PIB la final de februarie 2023 -, mai trebuie menţionat, considerând şi cele scrise mai sus, că evoluţia din primele luni ale anului era previzibilă. Consiliul fiscal a arătat în decembrie anul trecut că apreciază drept probabilă încasarea unor venituri mai mici comparativ cu ţintele asumate în proiectul de buget de circa 11,3 mld. lei, reprezentând circa 0,73% din PIB, precum şi o subestimare a cheltuielilor de 0,58% din PIB. Astfel, deficitul pentru 2023 ar urma să ajungă la 5,7% din PIB, şi nu la 4,4% din PIB aşa cum s-a prevăzut în bugetul votat în parlament.
Printre cauzele supraestimării încasărilor şi subestimării cheltuielile ar putea fi enumerate: în zona încasărilor că supraimpozitarea companiilor din energie nu mai aduce circa 1 miliard de lei la buget odată ce a fost introdus preţul reglementat şi că unele modificări ale Codului fiscal (cum ar fi aplicarea facilităţii pentru salariaţii din construcţii şi în agricultură şi industria alimentară sau reducerea accizelor la tutun şi produse energetice) au diminuat sumele programate, iar în zona cheltuielilor se observă cheltuieli însemnate pentru compensarea facturilor la energie (1,6 miliarde de lei în primele două luni din 2023, de exemplu). Impactul în buget al exemplelor date nu a fost luate în calcul la realizarea bugetului. Totodată, a fost discutată în cadrul guvernului şi problema încasărilor mai slabe de la marii contribuabilii şi nevoia de a pune presiune asupra acestora pentru a achita datoriile la buget. Într-adevăr, datele ANAF arată că în primele trei luni din 2023 marii contribuabili au declarat taxe şi impozite de 42,8 miliarde lei şi au achitat efectiv 36,6 miliarde lei. În acest caz, trebuie să reţinem că taxele odată declarate sunt datorate şi că fiscul are toate instrumentele pentru a le recupera, nefiind vorba decât de o întârziere, deci contribuabilii demonstrează bună credinţă din moment ce le declară. În ceea ce priveşte cauzele întârzierii, probabil fiscul le va explora şi le va face publice, dar să sperăm că nu este vorba de probleme de lichiditate („cash flow”) care apar atunci când se prefigurează dificultăţi economice serioase care limitează capacitatea companiilor de a-şi onora la timp datoriile.
Concluzionând, vedem că efectele contextului economic internaţional fragil îşi pun amprenta asupra României şi că multiplele crize afectează în moduri şi grade diferite anumite industrii şi /sau companii, dar că în acelaşi timp reformele structurale pentru consolidarea fiscală, adică pentru finanţe publice sustenabile, se fac prea lent în raport cu aşteptările faţă de capacitatea bugetului de a susţine cheltuielile angajate. Există motive de preocupare şi e nevoie de politici de ajustare cumpătate pe termen pe scurt. Consider însă că soluţiile pe termen lung cu impact benefic pentru buget şi pentru contribuabili rămân modernizarea administrării fiscale, unde efortul nu poate fi doar al ANAF, ci al guvernului, dar şi al mediului de afaceri, atât cât depinde de el, şi că reforma sistemului fiscal ar trebui accelerată pentru a asigura echitate contribuabililor.
