Warren Buffett, celebrul investitor american, spunea că cel mai greu lucru în business este să găseşti un manager. El afirmă că niciodată nu cumpără o companie sau nu preia un pachet important de acţiuni dacă acea companie nu are un manager în care să creadă.
BCR spune că Spurny a declinat în final oferta italienilor şi se va concentra asupra dezvoltării BCR.
Italienii nu au găsit în tot grupul lor pe nimeni altcineva care să se ocupe de restructurarea operaţiunilor din Europa Centrală şi de Est decât pe Spurny, care mai lucrase pentru ei în Ungaria.
Pe de altă parte, grupul austriac Erste, acţionarul majoritar al BCR pentru care a plătit în 2005 o sumă fabuloasă de 3,75 mld. euro, nu a găsit niciun bancher în interiorul său pe care să-l trimită la BCR. A trebuit să recruteze pe altcineva din afară. Înaintea lui Spurny, BCR a fost condusă timp de patru ani de un britanic, Dominic Bruynseels, pe care austriecii îl recrutaseră din Africa, de la Barclays.
Asta arată că Erste nu are în pepiniera proprie un grup de manageri pe care să-i trimită în orice moment în fruntea operaţiunilor. Înainte de venirea Erste, BCR a fost condusă de doi preşedinţi: Ion Ghica în perioada 1990 - 1999 şi Nicolae Dănilă în perioada 1999 - 2007.
Banca Transilvania, numărul trei pe piaţa locală, îşi caută de opt luni un CEO. Poate îl găseşte până la urmă în această toamnă, dar tot de prin vecini.
De la înfiinţarea în 1994 şi până la începutul acestui an, Banca Transilvania a fost condusă de doi manageri: Iosif Pop şi Robert Rekkers. Unul a făcut banca, iar celălalt a dezvoltat-o exact când trebuia, când România decolase. Pentru acţionarii principali ai băncii şi în special pentru Horia Ciorcilă, preşedintele consiliului de administraţie, care trebuie să găsească un nou CEO, recrutarea este cea mai mare bătaie de cap. Pentru că îţi trebuie şi noroc, şi chimie, şi multe alte lucruri care aproape că nu au nicio legătură cu cunoştinţele bancare, cu limbile de circulaţie internaţională vorbite, cu modul de prezentare.
Managerii nu sunt super-oameni, unii pot să performeze foarte bine într-o organizaţie, dar să fie catastrofali în alta. Unii pot să aibă o strategie şi o viziune care să impresioneze, dar să nu le poată implementa sau să se întoarcă timpurile împotriva lor.
Când sistemul bancar creştea cu rate de 30-50% pe an, toţi şefii de bănci erau super-manageri. Toţi dezvoltau şi câştigau cote de piaţă. Pe acţionari nu-i interesa ce e în spate. Când a venit criza, au apărut găurile şi cei mai mulţi nu au mai ştiu ce să facă. Să reeşaloneze creditele, să strângă clienţii cu uşa, să închidă sucursale, să renunţe la produse şi servicii? Greu, greu.
Acţionarii au plătit factura de management şi de timpuri. Îmi amintesc că acum 10 ani ZF a organizat o dezbatere cu mai mulţi bancheri pe tema cine vine din urmă. Am invitat şi şefi de bănci, dar şi pe câţiva din eşalonul doi. Unul din preşedinţii de bancă m-a întrebat de ce am pus acea temă, pe ideea că vrem să-i dăm jos? Sistemul bancar românesc nu cred că are foarte mulţi urmaşi pentru poziţiile de vârf, pentru că acţionarii şi cei care conduc acum nu se îngrijesc de acest lucru.
De-asta Banca Transilvania caută un CEO de opt luni. Dar mai sunt şi alte bănci care caută şi nu găsesc.
De aproape două decenii România are un Institut Bancar susţinut de toate băncile care îşi trimit personalul la perfecţionare. Dar nu-mi amintesc ca vreun şef de promoţie de la IBR sau măcar din primii zece să fi fost luat în considerare pentru poziţii de top.
Cel mai mare manager din istoria corporativă americană, Jack Welch, care a condus două decenii gigantul General Electric, a avut două idei mari care i-au adus această titulatură: să intre pe piaţa serviciilor financiare tocmai când începeau să urce - GE Capital, care i-a adus profituri fabuloase într-o companie industrială altfel plictisitoare, şi să facă un centru de pregătire pentru management, care
i-a permis să scoată manageri de top pe bandă rulantă atât pentru propria companie, cât şi pentru rivali. Welch punea atât de mult accent pe pregătire, pe notele primite acolo, încât nimeni
nu-şi permitea să lipsească vreodată nemotivat. El se uita pe toate "lucrările de control" pe care le dădeau locotenenţii lui.
Din păcate, sistemul bancar românesc a produs prea puţini bancheri de top în cei 20 de ani, cei mai mulţi fiind de dinainte, care nu şi-au pregătit succesori, şi de import.
Dacă ai un manager bun, ai tot. Dar mai trebuie să-l şi creşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
