Opinie Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct ZF

De vină suntem noi că-i lăsăm să ne conducă, pentru că stăm pe margine, râdem şi comentăm!

15 iul 2014 Autor: Dana Ciriperu

Una dintre ambiţiile Ioanei Petrescu, 33 de ani, prima femeie ministru de finanţe din România, era de a oferi un exemplu tinerilor şcoliţi în afară că se poate face ceva şi în ţară, că merită să te întorci acasă chiar şi pentru un job la stat, că poţi „face treabă bună şi poţi fi apreciat“ atâta timp cât eşti competent.

Prestaţia ministrului de finanţe din întâlnirea în trei cu Victor Ponta şi Traian Băsescu pe tema reducerii CAS cu 5% este departe de a fi un exemplu pentru orice tânăr. Victimă sau nu a unui circ cu care Traian Băsescu şi Victor Ponta sunt obişnuiţi, Ioana Petrescu avea datoria să fie pregătită. Este ministrul de finanţe al unei ţări cu 20 mil. locuitori, cu 4,3 mil. salariaţi, cu 700.000 de companii, cu 130.000 de tineri antreprenori (sub 30 de ani) care aşteaptă de la ea mai mult decât ce s-a văzut luni-seară la Cotroceni.

Într-o discuţie recentă cu un antreprenor român, cu afaceri de 100 de milioane de euro şi aproape 1.000 de angajaţi, acesta îmi spunea că în doi ani va ajunge la peste 130 mil. euro. Cum faceţi asta pe o piaţă care scade? În acel moment, extrem de sigur pe el, mi-a vorbit timp de zece minute despre planul său de business pentru următorii doi ani: de unde vine creşterea, de unde ia cotă de piaţă, unde e produsul său la raft şi unde ar trebui să fie, în ce judeţ vânzările sale merg mai slab şi cum va proceda să le crească. Nu avea o hârtie, nu-i şoptea nimeni nici că sunt 1.300 de magazine în comerţul modern şi alte 70.000 de chioşcuri, nici că şomajul în Mehedinţi este de 10% sau că în Botoşani o mână de companii duc în spate un judeţ cu 400.000 de locuitori. Ştia aceste informaţii. Lucra cu ele. Şi nu a terminat Harvardul şi nici o facultate cu profil economic. A terminat medicina şi a învăţat cum stă treaba cu antreprenoriatul pentru că i-a păsat. Pentru că, aruncat în business la 25 de ani, nu a vrut să se facă de râs. Pentru antreprenorul român, toate acele informaţii făceau parte din planul său de business. El ştie deja ce impact ar avea reducerea CAS pentru afacerea sa. A calculat şi unde ar fi compania pe care o conduce dacă TVA la produsele alimentare ar fi de 9%. Ştie şi că obiectivul de vânzări de 130 mil. euro poate fi atins. În urmă cu cinci ani îşi propunea să ajungă la 100 de milioane de euro. Şi a ajuns. Până acum nu am văzut nicio ambiţie din partea guvernelor legată de atingerea unei performanţe economice. O ambiţie pentru România ar putea fi o ţintă de creştere economică de 5% timp de un deceniu, şi nu ar trebui să ne mulţumim şi să ne facem titluri de glorie din creşteri de 1-3% pe an.

Numele antreprenorului e mai puţin important, pentru că la fel ca el sunt mii de oameni de afaceri cu companii de 100, de 10 sau de un milion de euro. Toţi se ghidează după un plan, în realizarea căruia se implică, un plan cu obiective însoţit de măsuri pentru a ajunge acolo.

Pentru cei pe care îi lăsăm să ne conducă însă scenariul de mai sus pare desprins dintr-o altă realitate. Pentru guvern, cifrele-cheie din spatele oricărei decizii cu impact economic lipsesc. Şi nimeni nu este tras la răspundere. Scena politică este un circ. Şi nu este de ieri, de azi, este o realitate pe care nimeni nu o sancţionează. Mă întreb ce ar face un antreprenor dacă un executiv pe care îl plăteşte să-i conducă businessul s-ar prezenta la întâlnirile de buget fără nicio cifră sau plan concret de acţiune.

„Măsura CAS este extraordinar de bună şi pentru mediul de afaceri, şi pentru angajatori. O susţin din tot sufletul“, i-a răspuns Ioana Petrescu preşedintelui Băsescu la una dintre întrebările privind impactul reducerii CAS în atingerea ţintelor bugetare.

În locul susţinerii din tot sufletul, poate ar fi fost mai bun un argument privind numărul estimat de locuri de muncă ce ar putea ieşi din zona economiei negre, un altul legat de scoaterea din zona evaziunii a unu, două, trei miliarde de euro şi măsurile cu care s-ar putea ajunge aici, dar nu. Politicienii de la Bucureşti, şi din păcate se vede că şi cei mai tineri învaţă repede deprinderile unei „şcoli“ dezastruoase, s-au obişnuit să ne pună pe masă doar declaraţii, cancanuri, şicane. Trăim conduşi de o clasă politică pentru care „piaţa muncii la negru este foarte mare“ (dar nu avem date cât de mare), pentru care „reducerea cu 5 puncte procentuale va avea un efect benefic asupra firmelor şi le va stimula să angajeze cu acte“ (dar nu măsurăm în cifre efectul benefic şi nici numărul de angajaţi cu acte), o clasă politică care ştie, aşa cum spunea Ponta în discuţia de luni seara de la Cotroceni, că „ţara se descurcă“.

Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să asistăm la cel mai prost scenariu de film văzut vreodată într-o ţară cu locuitori cum sunt cei din Sălaj sau Mehedinţi, care nu şi-au permis să cumpere nicio maşină nouă în primele şase luni (o maşină de 10.000 de euro ar fi adus statului 2.000 de euro), o ţară în care asistenţa socială a fost ridicată la rang de industrie, o ţară în care au murit peste 100.000 de companii, o ţară în care 325.000 de liceeni nu au luat bacalaureatul în ultimii patru ani, o ţară în care aceiaşi tineri nu mai găsesc modele?

Trăim prost pentru că ne conduc, dar mai ales pentru că rămânem fără reacţie, pentru că nu-i sancţionăm, pentru că ne-am obişnuit să  comentăm pe la colţ de stradă sau în cadru amical, pentru că ne piere vocea când ar trebui să le cerem socoteală. Iar circul, indiferenţa şi incompetenţa sunt la putere.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2014

 
Cuvinte cheie:
opinie
, dana ciriperu
, conducatori
, oana petrescu
, ministru de finante
, ponta
, antreprenori
, business
, traian basescu
, victor ponta
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide