Sincer, nu încerc sentimente prea confortabile faţă de faptul că România nu este socotită o ţară „bună“ de refugiaţi, deşi am văzut destui explicători care foloseau acest argument şi alţi destui inşi care jubilau din această cauză; Este aici o mentalitate asemănătoare cu aceea a viermişorului dintr-un banc, care trăia într-o balegă, dar care era mulţumit aşa şi nu aspira deloc la un măr.
Într-un film oarecare, realizat în 2006 de un cineast italian, un personaj, specialist în probleme islamice, îl invocă pe Ernest Renan, un expert real în problemele Orientului Mijlociu, care a trăit la sfârşit de secol XIX, dar care a spus nişte lucruri cât se poate de valabile în plin secol XXI: „Musulmanii sunt primele victime ale Islamului. A-i elibera de propria religie este cel mai bun serviciu pe care Occidentul li-l poate face“. Are această frază o încărcătură mult mai adâncă decât pare, şi nu cred că este o negare a principiilor religiei islamice, ci a modului în care unii oameni înţeleg să folosescă şi să aplice aceste principii.
Înainte de a comenta, priviţi câteva numere: peste cinci ani, în 2020, cele mai mari 15 economii ale lumii, responsabile pentru 70% din PIB mondial şi cu ramificaţii incalculabile în consumul, comerţul şi economia planetei, vor începe să înregistreze oarecare deficite pe piaţa forţei de muncă; la prima vedere nu pare prea grav, doar Germania, Rusia, Brazilia şi Coreea de Sud, cu minusuri cuprinse între 4 şi 7 procente. Unele par a sta chiar bine, Spania, de exemplu, cu un surplus de 16% pe piaţa forţei de muncă, sau SUA, cu 10%. Ceea ce înseamnă competiţie, adică e de bine.
