Intalnirea celor 20 de la Londra de saptamana trecuta a evitat un esec rasunator, care ar fi fost cumplit receptionat de catre piete. Liderii tarilor cu ponderea cea mai mare in economia si politica globala au ajuns la un compromis. Acesta din urma are parti bune, dar si unele care arata ca divergente importante au ramas. Castigul cel mai de seama imi pare a fi atentia acordata limitarii daunelor colaterale in economiile emergente, in tarile sarace. Aceasta se vede si din cresterea substantiala a resurselor pe care le poate mobiliza FMI - 500 de miliarde de dolari. In sfarsit, s-a inteles ca recesiunea mondiala loveste foarte sever tarile mai putin dezvoltate, care sunt expuse masiv riscului valutar (pe fondul unor piete financiare tot mai volatile) si care nu pot recurge la stimulente bugetare de amploare pentru a compensa comprimarea activitatii sectorului privat ca si a comertului international. Sa nu omitem ca exista economii monoculturale, care depind enorm de exportul catorva produse (inclusive de forta de munca). Cand economia mondiala era in expansiune, exista preocuparea fata de fenomenul statelor esuate (failed states). Ne putem da seama ce este probabil sa se intample in anii ce vin. Nu ma sfiesc sa afirm ca griji mari trebuie sa ne facem si in privinta unora dintre tarile europene, chiar din randurile celor care s-au alaturat UE incepand cu 2004. Tensiunile sociale si politice din Letonia, Ungaria, caderea guvernului Topolanek nu sunt intamplatoare.
FMI va emite totodata propria sa moneda (DST) cu echivalentul a 250 de miliarde de dolari, ceea ce va mari rezervele valutare ale tarilor membre.
Tot la plusuri poate fi mentionat pachetul de finantare si garantii (in valoare de cca 250 de miliarde de dolari) care urmareste contracararea tendintei de scadere a comertului international - fenomen inregistrat pentru prima data dupa al Doilea Razboi Mondial. Aceasta scadere alimenteaza inclinatiile spre protectionism, fragmentarea pietelor putand conduce la veritabile razboaie comerciale. Unii lideri au evocat in acest sens lectia foarte trista a Marii Depresiuni (cand protectionismul a inflorit in lume). Insa sa nu uitam ca, adesea, lectiile istoriei nu s-au dovedit suficient de pilduitoare.
In ceea ce priveste reforma sistemului de reglementare si supraveghere a pietelor financiare pasi inainte s-au facut; vor intra in vizorul autoritatilor specializate si fondurile de risc (hedge funds) si de investitii private (private equity funds) si se va actiona pe linia combaterii paradisurilor fiscale. S-a decis formarea unui nou organism privind stabilitatea financiara la nivel global (Financial Stability Board). Marea problema ramane insa coordonarea actiunilor care se intreprind, in fapt, la nivel national. De exemplu, nu este clar nici acum care ar fi mecanismele ce ar intra in actiune cand grupuri bancare transfrontaliere ar avea pierderi majore, care ar provoca daune in serie, efecte de contagiune. Trebuie remarcat aici ca nici in UE aceasta chestiune nu si-a gasit o rezolvare corespunzatoare, interventiile fiind de tip ad hoc (vezi cazurile Fortis si Dexia). Cu atat mai mult lucrurile se complica in spatiul global. Eu cred ca o tendinta de regionalizare si "relocalizare" a activitatii unor banci este in curs, ceea ce se poate remarca si in domeniul productiei. Cand bugetele nationale sunt acelea care suporta costul unor salvari (bail-outs) de mari dimensiuni, nu este nefiresc ca guvernele nationale sa solicite orientarea operatiunilor bancare, cu predilectie, catre pietele locale - aceasta cu caracter temporar. Este de vazut cum se va concilia aceasta tendinta cu logica de functionare a pietelor unice in Uniune.
Ce ramane un minus al reuniunii celor 20 este aparenta incapacitate de a se gasi modalitati clare de solutionare a problemei produselor toxice din bilanturile unor banci. Atat timp cat aceste bilanturi nu vor redeveni curate este improbabil ca creditarea sa reporneasca asa cum presupune o relansare economica solida. Este de observat aici un anume consens in ceea ce priveste relaxarea normelor contabile referitoare la evaluarea activelor bancare (adica sa nu se aplice cu rigiditate principiul "mark to market" cand pietele nu functioneaza in fapt sau sunt extrem de distorsionate).
In fine, nu s-a ajuns la o formula corespunzatoare privind activitatea coordonata de stimulare bugetara la nivel global. Este adevarat ca stabilizatorii automati din UE au mai mare eficacitate in combaterea unor efecte sociale ale crizei, intrucat si sistemele de asistenta sociala sunt mai "adanci" decat, spre exemplu, in SUA. Dar raspunsul Uniunii are trebui sa fie coordonat cu cel al SUA si al Chinei din perspectiva unui interes global. Pe de alta parte, Berlinul si Parisul au motive sa afirme ca nu intotdeauna partenerii lor de peste Canalul Manecii si de peste Oceanul Atlantic raspund cu celeritate in privinta reformei sistemului de reglementare si supraveghere a pietelor financiare.
Una peste alta, reuniunea a consemnat si importanta tot mai mare a Chinei in economia globala.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
