Deficitul bugetar a ajuns sa creasca aleatoriu si exponential, ca intarzierile la trenurile din Gara de Nord: a crescut cu 0,4% acum o luna, cu inca 1,1% acum o saptamana si cu 0,5% la ultima sedinta de guvern. Desigur, acesta este un deficit pe hartie, pentru ca pe primul trimestru am avut un usor excedent bugetar. La fel ca si excedentul din noiembrie trecut, el a fost determinat nu de cresterea veniturilor, ci de amanarea cheltuielilor publice. De data aceasta, cheltuielile incep sa se acumuleze si deficitul incepe sa creasca periculos.
Fireste, prima intrebare pe care si-o pune orice om de bun-simt este de ce nu au fost prevazute aceste cheltuieli in bugetul pe 2006 prezentat de Guvern si aprobat de Parlament (cand deficitul era prognozat la numai 0,5% din PIB) ? Pe langa raspunsul evident de tipul "atunci nu ne-am gandit la ele", exista si o cauza mai profunda: lipsa programarii bugetare multianuale. Cand ai proiecte pe mai multi ani, trebuie sa ai si o programare bugetara pe mai multi ani, sa stii in avans cat urmeaza sa cheltuiesti si cand.
Trebuie spus ca un deficit bugetar de 2,5% din PIB nu a mai avut Romania din anul 2002. Deci prima concluzie este ca s-a incheiat ciclul de scadere a deficitului - urmeaza o noua perioada de expansiune a cheltuielilor publice. Aceasta este o consecinta fireasca a modernizarii Romaniei - dar ce ne facem cu veniturile bugetare? Cresterea cheltuielilor nu inseamna automat cresterea deficitului - decat daca veniturile nu fac fata acestui ritm. A doua concluzie care se trage de aici este, si nu o spun pentru prima data, esecul cotei unice din perspectiva limitarii veniturilor bugetare.
Ca o paranteza, sa reamintim ca deficitul public este format din deficitul bugetar plus deficitul quasi-fiscal. Cum acesta din urma a fost anul trecut de 1,4% din PIB, se poate specula ca in 2006 deficitul public va depasi 3% din PIB, limita indicativa pentru zona euro.
Care sunt consecintele cresterii deficitului bugetar de cinci ori? Desi pare o intrebare aproape retorica, cred ca ea trebuie sa primeasca raspuns, pentru ca am auzit voci entuziaste, intre analisti, privind modul in care un deficit mai mare nu aduce nimic rau, daca ar fi orientat in totalitate catre infrastrcutura (ceea ce nu este cazul). Chiar si chetuielile de infarstructura aduc inflatie, pentru ca din ele se platesc o serie de cheltuieli curente (utilitatile pentru constructii, combustibilul pentru echipamente) si salariile celor angajati. Inflatia va depasi probabil 7% anul acesta si vor urma masuri tot mai stranse de restrictionare si mai mult a consumului si creditarii. Este de asemenea inevitabil un deficit de cont curent mai mare. Investitiile in infrastructura, care vor fi probabil facute cu constructori straini, inseamna utilaje de import si plata unor servicii externe. Deficitul de cont curent va sari de la 6,9% (cat era prevazut initial) si de la aproape 9% (cat a fost anul trecut), la peste 10% (cum a anticipat de altfel si Raportul de Primavara al Comisiei Europene, intitulat "Economia Europeana"). Deficitul extern, care era deja o problema, va deveni in acest ritm, asa cum am mai avertizat si cu alte ocazii, unul tot mai greu de finantat din surse autonome (sa nu uit: peste jumatate din investitiile straine directe din Romania in ultimul timp au fost de tipul imprumuturilor intra-firma, care sunt fluxuri financiare care creeaza datorie, deci finanteaza deficitul pe baza cresterii datoriei private).
Si mai important mi se pare faptul ca un deficit bugetar de 2,5% in 2006 reduce drastic marja de manevra pentru co-finantarea, incepand din 2007, a fondurilor structurale. Aceasta pentru ca proiectele de infrastructura sunt proiecte multianuale: nu faci toata cheltuiala intr-un an, deci ele trebuie finantate mai multi ani la rand.
Deficitul bugetar pare sa fi ajuns un fel de sugativa fara contur: absoarbe tot mai multe fonduri, fara o directie clara si fara o strategie multianuala. Comparatia cu o sugativa este potrivita si pentru ca ea indica riscul cel mai mare, chiar si in conditiile unei dorite capacitati ridicate de absorbtie a fondurilor europene: se absorb banii, se ingreuneaza bugetul si nu ramane nimic in urma lor. Din contra, deficitul bugetar ar trebui sa fie asemeni unei instalatii de irigatie: sa colecteze resurse si apoi sa le distribuie, astfel incat sa se creeze un efect de antrenare. Dar probabil cerem prea mult - in conditiile in care nici macar noul Cod Fiscal nu a fost insotit de un studiu de impact. Banuiesc insa ca daca ar fi avut un impact bugetar semnificativ, nu ar mai fi trebuit sa creasca deficitul atat de mult, intr-o perioada atat de scurta.
Liviu Voinea este Conf.univ.dr. SNSPA
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
