Opinii

Manta de lux pentru vreme rea

06.01.2009, 19:54 211

Aurul, in lumea banilor, a jucat roluri importante timp indelungat. O intreaga istorie. Pana cand, in zorii vremurilor moderne, a fost nevoit sa-si imparta gloria cu argintul. Venise timpul bimetalismului.

Dupa ce, intr-o dimineata de reflectie, pe malul unui rau ce avea sa devina celebru, Sacramento, un mecanic numit Marshal (nume predestinat sa influenteze lumea finantelor) a fost atras de stralucirea ciudata a unei pietre, moment ce marcheaza descoperirea aurului in salbaticiile Vestului, lumea a innebunit. A inceput goana dupa aurul Americii. Preturile au atins foarte repede absurdul. Totul se platea in aur. Totul devenise de vanzare pe aur.
Avea sa mai treaca multa vreme pana sa vina vremea dolarului. Pentru ca, la un moment dat, a incetat timpul etalonului - aur. Si a venit timpul etalonului - franc. Apoi al etalonului - lira (desigur, sterlina). Dolarul a ajuns mult mai tarziu la Zenit. In anii '70 insa, in plina glorie, s-a vazut totusi nevoit sa-si imparta suprematia cu marca germana si cu yenul japonez. Dar lumea toata alerga dupa dolari, asa cum alerga candva dupa aur. Era timpul dolarului.
Aurul, inca din preajma marelui macel din 1914-1918, incepuse sa-si piarda stralucirea de altadata. Etalonului - aur clasic, ca masura a valorii banilor, i se pregatea iesirea din istorie. Dar etalonul aur facuse politica monetara veac dupa veac, vreme indelungata. Circulatia banilor era reglata spontan, dupa cum dictau nevoile economiei. Prin restrangerea sau sporirea cantitatii de aur monetar de pe piata. Incepand insa din anii Primului Razboi Mondial, treptat, aurul a fost scos din rolul de dirijor al circulatiei banesti.
Dupa al Doilea Razboi Mondial, fara incetare, pretul aurului a crescut exploziv. A pornit, in 1944-1945, de la 35 de dolari uncia. Si a ajuns, in prezent, la cifre astronomice. Sa fie un paradox? Aurul s-a scumpit, din 1944 si pana in zilele noastre, pe masura ce rolul lui monetar a scazut.
Nu, nu-i nici un paradox. E drept, nu se mai fac bani de aur, nu se mai acopera banii cu rezerve de aur, nu se mai masoara un continut in aur al monedelor. Traim intr-o lume dominata de noi intelegeri internationale in materie, in consens cu timpul actual, potrivit carora ponderea aurului in rezerva internationala a unei tari scade spre 14-15 la suta. Diferenta fiind acoperita de valute. Din anii '90, inca, valuta a acaparat planul intai al rezervelor internationale. Totusi, puterea aurului nu scade si ea, ci creste. Mai ales in momente de criza, cum este cel prin care trecem acum, cand cursa euro-dolar se distinge prin incertitudine. In astfel de momente lumea cumpara aur. Iar aurul se scumpeste. Normal: joaca doar rolul mantalei de lux de vreme rea.
Scriam, intr-un comentariu recent, ca in 1971 viata a impus renuntarea la etalonul aur si devalorizarea dolarului. In noua conjunctura, cursul fix s-a prabusit. A inceput marea aventura a flotarii cursurilor si a speculatiilor valutare pe pietele financiare internationale.
Dar toate astea se intamplau in lumea larga. La noi, abia in '78, printr-un decret al lui Ceausescu, leul a renuntat si el la suportul aurului. Dar valoarea monedei nu a fost data pe mana pietei, ci pe mana planului de stat. Despartit de aur, leul a trecut prin mari suferinte.
Romania acumulase aur mult la sfarsitul razboiului: un stoc de 236,6 tone. Autoritatile germane ale vremii socoteau, inca din 1943, ca tara noastra detinea atunci moneda cea mai bine acoperita din Europa. Era acoperita cu aur, cu petrol, cu avioanele performante facute la Brasov, cu locomotivele performante fabricate de Malaxa si cu cereale. Valori ce aveau o extraordinar de mare cautare. Imediat dupa razboi, insa, in conditiile unui armistitiu inrobitor, am pierdut repede o mare parte din rezerva de aur. Scaderea a fost dramatica: de la 237,6 tone in 1944 la numai 51,2 tone in 1959. Tara nu mai avea nici aur si nici produse pentru a acoperi indestulator moneda.
O analiza comparativa este edificatoare. Despre rezervele de dinainte de 1973 istoria nu a retinut mare lucru. Datele nu se publicau. Arhivele BNR pastreaza insa detalii relevante. In acei ani, in conditiile unor dificultati economice in crestere, rezervele valutare gafaiau intre medii anuale de 100 si de 200 de milioane de dolari. In '73, insa, Romania a devenit membra a Fondului Monetar International. Atunci a inceput monitorizarea rezervelor valutare de catre FMI. In 1973, primul an de monitorizare, in camara de la BNR erau numai 200 de milioane de dolari. In anii urmatori, rezerva a oscilat intre 200 si 500 de milioane de dolari.
Din 1960, Romania a fost nevoita sa cumpere aur, pentru a-si reface macar partial rezerva. Ceausescu, care avea o slabiciune pentru metalul galben, a apasat pe accelerator. In '85, rezerva era mai mult decat dublata, ajungand la 118,7 tone. Venise insa timpul unor eforturi disperate pentru plata in avans a datoriei externe. Pana si mitul aurului a fost ignorat. Disperarea l-a facut pe Ceausescu sa atace stocul de aur. Au inceput vanzari masive. De la 118,7 tone in 1985, stocul de aur a scazut la 72,9 tone in 1986 si la 42,4 tone in 1987. Rezerva de aur atinsese nivelul cel mai de jos.
La inceputul anilor '80, din cauza ca nu avea rezerve, Romania a intrat in incetare de plati. Defectare ce a costat scump tara noastra.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO