Devine tot mai probabil ca referendumul din 29 iulie să fie invalidat ca urmare a prezenţei la vot insuficiente, chiar dacă este îndoielnic să ai 18,3 milioane de români pe listele electorale permanente, deci oameni de peste 18 ani, când la recensământ populaţia stabilă a fost evaluată, preliminar, la 19,0 milioane.
Subminată însă chiar din inima organizării referendumului - de la Ministerul de Interne - coaliţia nu a putut întruni cvorumul. Acum, povara celor 7,5 milioane de voturi pentru este practic pe liderii USL care i-au chemat la urne pe oameni şi de la care a plecat toată această tevatură.Nu era cazul şi a fost o construcţie aproape de limita legală convocarea unui referendum pentru demiterea preşedintelui, dar mare diferenţă faţă de referendumul impus de preşedintele suspendat pentru alegerile din 2009 pentru a avea un plus la voturile proprii, de a lichida turul II la alegerile locale sau de încercarea de a comasa alegerile parlamentare cu cele locale nu este.Întrebarea acum însă este: bun, ne reîntoarcem - cu unii dintre combatanţi căzuţi, cu alţii încă în picioare - la starea iunie 2012.
Şi ce se rezolvă? Ce plan avem de mers mai departe?S-au consumat tensiunile din societate şi economie care au izbucnit în stradă în ianuarie 2012 şi de la care a plecat totul - şi aiuritoarea schimbare a premierului Boc când trenurile erau blocate sub nămeţi, şi cea a premierului Ungureanu, şi obsesia USL-ului de a scăpa de preşedinte în orice condiţii, când grijile noului guvern trebuia să fie fondurile europene, infrastructura şi seceta?Adică, altfel spus: mai are benzină preşedintele suspendat aflat de opt ani la putere pentru a oferi soluţii de administrare a ţării pentru încă doi ani? Că oamenii pe care i-a mandatat până acum să conducă ţara s-au împiedicat singuri, şi-au epuizat soluţiile.
Au capotat guvernările sale ca un motor rămas în pană, care se opreşte singur în câmp.Patru lucruri avea de făcut guvernul Boc după ianuarie 2009, când a venit criza şi a trebuit să împrumutăm peste noapte jumătate din bugetul ţării deşi datoria publică era la doar 22% din PIB: restructurarea aparatului bugetar lăbărţat sub guvernul Tăriceanu, accelerarea absorbţiei fondurilor europene, investiţiile în infrastructură şi administrarea competentă a companiilor de stat.Restructurarea aparatului bugetar, care trebuia să determine o scădere a cheltuielilor bugetare, nu a făcut-o, ci a dat întâi zile libere fără plată, apoi a majorat TVA într-o noapte şi a tăiat salariile otova. Reducerea numărului de bugetari a făcut-o prin pensionări, neavând niciun plan de debirocratizare şi eficientizare a a administraţiei.Absorbţia mai bună a fondurilor europene - ratată ca urmare a lipsei unui sistem de selecţie transparent, prin concurs, a personalului din autorităţile de management.Investiţiile în infrastructură? 30 milioane de euro în trei ani cu rezultat un singur bazin de înot funcţionabil, cinci ani pentru 60 km de autostradă la şes, care au costat 500 de milioane de euro, între Bucureşti şi Ploieşti. Milioane de euro decontate în avans pentru săli de sport pe terenuri unde nu a fost bătut un ţăruş.Iar la companiile de stat a fost jale.
Toate declaraţiile privind managementul privat din ultimul an au fost doar "joc de gleznă". Tarom a acumulat pierderi de 200 milioane de euro din 2009 până în prezent, iar Hidroelectrica şi-a prelungit contractele directe chiar sub mandatul lui Adriean Videanu la Ministerul Economiei. (Apropo, dl. Videanu "a asmuţit" ieri procurorii asupra funcţionarilor care ar trebui să verifice erorile de pe listele electorale permanente; nu mai bine îi îndemna să se ocupe şi de cei care au semnat contractele directe care au adus pagube de cel puţin un miliard de euro pentru Hidroelectrica?)Ce face însă noua putere? În loc să ia aceste teme - restructurare administrativă, fonduri europene, eficientizarea investiţiilor în infrastructură şi administrare competentă a firmelor de stat, să acţioneze şi să prezinte rezultate sau măcar să scoată la suprafaţă modul cum au fost aruncaţi banii în aceşti ani, se aruncă în aventura suspendării preşedintelui înainte de finalizarea mandatului dat în alegeri.Numai de asta nu avea nevoie România în plină secetă. După toată această desfăşurare a evenimentelor, oamenii sunt epuizaţi.
Mai au vreun scenariu prin care într-adevăr să schimbe ceva, să poate îndrepta România pe un alt parcurs, să poată pune măsuri concrete pe masă?Pentru că cine crede că dacă o ţară este la mâna străinilor pentru orice acţiune - fie aceasta legislaţia fiscală, reforma spitalelor, din energie sau cea funciară - se dezvoltă, greşeşte.România nu ştia în octombrie 2008 că în trei luni se va împrumuta cu 20 miliarde de euro de la FMI. Acum este al doilea acord, iar după toate probabilităţile va fi încă unul în primăvara lui 2013 pentru cel puţin un an şi jumătate. 2009-2015 înseamnă şapte ani de ghidaj dus până la câte paturi de spitale trebuie să desfiinţăm şi câte garnituri de metrou să circule pe minut la şapte dimineaţa. Mulţi ani de dependenţă, care vor costa scump. Vom mai şti să mergem drept pe stradă după atâţia ani de "lesă"?
Dacă oamenii lui Ponta nici măcar nu ştiu să caute argumente la Statistică pe care să le folosească în disputa în care au intrat, să ceară, spre exemplu, persoanele de peste 18 ani în iulie 2010, de când sunt ultimele date valabile, care arată doar un număr de 17,4 milioane.Cum să te gândeşti atunci că sunt în stare să îi ofere date, argumente pentru a pune pe masa FMI strategii care să scoată România din mediocritatea unei creşteri economice de 0,5%-1%, relansare de care are nevoie ca de aer?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
