Relaxarea premierului şi a ministrului finanţelor, lipsa lor de stres în faţa întrebăriilor - “de unde vin banii pentru acoperirea deficitului suplimentar rezultat reducerea CAS” - este firească.
A fost o vreme după 1989 în care bugetul de contribuţii sociale a finanţat bugetul de stat. Iar pensionarii se plângeau că pensiile nu cresc deşi bugetul e pe plus.
Acum bugetul de stat finanţează bugetul asigurărilor în mod consistent – 3,5% din PIB este deficitul bugetului de pensii.
Dacă ar fi ca pensiile să fie încasate doar în funcţie de venituri, atunci pensiile în România ar trebui reduse cu 25%.
Bugetul României este cel mai “commun” dintre bugete, dar un buget nu poate fi, până la urmă, decât comunist. “Fiecăruia după nevoi” este corect, într-o măsură, când vorbim de un buget al statului. Nu putem face referendum naţional ca să decidem construcţia unei autostrăzi sau a alteia pentru că fiecare ar vrea ca autostrada să treacă neapărat şi pe lângă el. Prin urmare, potrivit mandatului încredinţat de alegeri, cei pe care i-am ales decid, consultându-ne când este cazul.
Dacă este aşa, nici nu putem toată ziua bună ziua să vorbim de autostrăzi într-o ţară în care fiecăruia dintre cetăţenii ei îi revin 0,0003 kilometri de autostradă. Şi atunci de ce punem taxe nu pe autostrăzi, ci “pentru autostrăzi”?
Taxa de 7 eurocenţi pe litrul de carburant trebuia să meargă doar în construirea de autostrăzi, aşa a spus premierul, la momentul introducerii ei şi de zeci de ori mai apoi. A spus, între altele, că taxa va fi “resorbită” pentru că, având drumuri mai bune, vom consuma mai puţin combustibil. În plin scandal privind sursele de acoperire a reducerii CAS, el susţine că măsura este acoperită contabil inclusive din creşterea accizei.
Dar nu trebuia să construim autostrăzi cu banii ăştia? – 750 de milioane de euro anual?
Nu cumva depăşeşte premierul convenţia comună - că decide până la un punct singur şi potrivit mandatului încredinţat?
Pentru că oricât de “reprezentativă” ar fi democraţia, reprezentativitatea şi mandatul încredinţat nu înseamnă să zici azi una şi mâine alta. Oamenii nu sunt capre să-şi aleagă lupi şefi, oamenii merg pe încredere. Nu este rezonabil să nu distrugi această încredere?
Teoretic, un premier care a spus explicit că vrea să rămână în istorie prin construcţia de autostrăzi – de dl Ponta e vorba -, ar fi zis aşa: dăm azi din buget pentru investiţii 4 miliarde de euro (cheltuielile totale de capital în 2013) din care un sfert merg pe drumuri, mai punem 750 de milioane din acciza suplimentară “că aşa e ambiţia mea”, plus bani europeni şi facem drumuri. Ce se întâmplă de fapt? Nu se dublează cheltuielile cu autostrăzile, ci taxa nouă pe acciză înlocuieşte de fapt în buget ceea ce se cheltuia deja şi nici asta nu e sigur de vreme “noua acciză” acoperă şi deficitul rezultat din reducerea CAS. Adică şi taxe mai mari şi autostrăzi mai puţine, în vreme ce cheltuilile cu achiziţiile statului - într-un stat cu din ce în ce mai puţini locuitori şi mai sleit - cresc cu 10 procente anual.
De ce se întâmplă asta? Pentru că se poate, bugetul permite pomeni electorale şi greu imaginabile grosolănii din pix, iar obrazul gros cu cheltuiala altora se ţine. Pentru că bugetul o fi el "common", dar nu este decât la mâna marilor şi micilor ceauşeşti care nu au dispărut, ci prosperă sub sub acoperământul "democraţiei reprezentative". Un stat a cărui cheltuieli de funcţionare cresc cu 10% anual (până la aproape 9 mld. euro anul trecut), deşi populaţia îi scade halucinant.
“Nu ne lasă legea să identificăm în buget diferenţiat veniturile din taxa de 7 eurocenţi, dar în mod sigur o vom duce la drumuri”, s-au jurat şi Ponta şi Şova acum câteva luni. Nu-i lasă legea? Dar cine face "legea"?
Ce răspuns merită oamenii ăştia?
