În urmă cu câteva decenii examenul de bacalaureat era numit "dematuritate", aşa cum de altfel se cheamă şi acum în unele ţărieuropene. Mă uitam la abordările isterice care au urmat publicăriirezultatelor şi mă gândeam cât de mult are nevoie societatearomânească în ansamblu de un examen de maturitate corect,supravegheat de camere video.
Joi, 25 ianuarie 1990, un avion Boeing 707 al companieicolumbiene Avianca s-a prăbuşit; în accident au pierit 73 dintrecei 158 de oameni aflaţi la bord.
Comandantul avionului se numea Laureano Caviedes, iarsecundul său era Mauricio Klotz. Din cauza vremii potrivniceavionul s-a învârtit timp de o oră şi jumătate în spaţiul aerianamerican, iar Turnul de control din New York l-a împiedicat de treiori la rând să se angajeze în manevrele de aterizare. Când, în celedin urmă, a primit permisiunea, avionul s-a lovit de o serie decurenţi înşelători şi, cum pilotul automat, care ar fi pututreacţiona suficient de rapid şi coerent la curenţi, era deconectat,aparatul a ratat aterizarea şi piloţii au executat o serie demanevre de ocolire. S-au întors în zona unde credeau că esteaeroportul şi au reluat manevrele. La 25 de kilometri de aeroport,cu rezervoarele goale, Avianca 052 s-a prăbuşit peste o casă careaparţinea tatălui tenismenului John McEnroe.
De ce s-a prăbuşit aparatul de zbor? Am spus-o un pic maisus, nu mai avea carburant. Iar Klotz, care ar fi trebuit săcomunice asta Turnului de control, a preferat ceea ce se cheamă"discurs ocolit": "În urcare la trei mii şi...ăăăă...combustibilule pe sfârşite, domnule" este o mostră. Şi, pe cale de a se prăbuşi,acelaşi Klotz răspundea unei întrebări directe a celor din turn -"Credeţi că aveţi combustibil suficient?" cu "Cred că da. Mii demulţumiri". Un soi de ploconeală speriată, iar în acest timpinginerul de bord îi arăta unei stewardese cadranul de combustibilpe zero şi făcea semnul bine cunoscut cu tăiatul beregăţii cudegetul.
O să trec de la zborul Avianca 052 la dezastrul naveteiColumbia din 2003. O bucată de spumă izolatoare s-a desprins de peunul dintre rezervoarele externe şi a lovit aripa. Deşi existaucompartimente de analiză specializate, datele au fost insuficiente,iar comunicarea dintre diversele compartimente defectuoasă, astfelîncât nimeni nu putea spune cu certitudine ce se va întâmpla cunaveta la revenirea din spaţiu. Echipa de management a misiunii purşi simplu nu a crezut că bucata de spumă a dăunat navetei şi aignorat orice probă contrarie; ei au alunecat în ceea ce psihologiinumesc prejudecată de confirmare, adică tendinţa de a favorizainformaţiile care le confirmă convingerile. 
Semnificativă rămâne declaraţia Lindei Ham, şefa unităţii:"Şi nu cred că avem ce face, aşadar, nu cred că are vreo importanţăîn desfăşurarea misiunii pentru că nu prea avem ce face în acestsens". Un grup de ingineri de la NASA, Boeing şi Lockheed Martin,grupaţi într-o entitate care se ocupa de deşeurile spaţiale, aajuns la concluzia că naveta ar fi putut fi serios afectată deimpactul cu bucata de spumă, dar demersurile lor au rămas inutiledin cauza convingerilor ştabilor de la NASA şi a comunicăriigreoaie cu restul instituţiilor implicate, printre care chiar şiDepartamentul Apărării. Aşa că două planuri de salvare aechipajului navetei au fost ignorate în climatul convingerii că "nuse poate întâmpla nimic pentru că nu avem ce face".
Am luat cele două cazuri, analizate de jurnaliştii MalcolmGladwell şi James Surowiecki, pentru că mi se par emblematice, deşiextreme, pentru modul cum funcţionează oamenii: Mauricio Klotz nuera pregătit să interacţioneze cu durii controlori de zboramericani, iar stresul său s-a manifestat prin "ăăăă" şi "mii demulţumiri", deşi era o problemă de viaţă şi de moarte. În cazulnavetei un mic grup a decis nu acţiunile, ci conduita şi modul deabordare a problemei - "nu avem ce face, deci problema nu există"-, iar cea mai mare parte a colaboratorilor s-au conformat, iarechipajul a pierit la întoarcerea pe pământ.
Care-i legătura cu bacalaureatul românesc?
Abordarea ipocrită de care au dat dovadă cei ce au găsitvinovaţi în rândul elevilor, al profesorilor sau al autorităţilor,luaţi individual sau la grămadă. Lovitura este bună, pentru căacest examen este o bună unitate de măsură pentru lipsa de viziuneşi de valori din societate. Nu profesorii, fie ei chiardezinteresaţi, nu elevii, fie ei jucători de Counter Strike sauamatori de cluburi, nici măcar un anume ministru nu poartărăspunderea, ci întreaga societate. Le-am servit tinerilor fie oabordare hedonistă şi inutil degajată a vieţii, fie o tinereţemarcată de lipsuri, menită să-i elimine din start în joculsocietăţii. Au fost condiţionaţi să se comporte fie precum Klotz,ploconindu-se în faţa puterii imbecile sau a banului, fie săignore, asemeni responsabililor zborului navetei, chiar evidenţele;le cerem în schimb, acum, să fie competenţi şi atotştiutori. Nu stănimeni să-i înţeleagă, nu pricepe nimeni schimbarea prin care trecsocietatea şi tânăra generaţie; curioşii să caute o recentă analizădin BUSINESS Magazin, care se numea chiar "Revoluţia generaţiei C".Cei fără combustibil şi fără pistă de aterizare nu sunt tinerii, cinoi, restul.
Dorin Oancea este redactorul-şef al BusinessMagazin
Puteţi comenta articolul pe www.bmag.ro
Citiţi articolul despre Revoluţia generaţiei C pewww.bmag.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
