Pentru a ne structura mai bine înţelegerea lumii care ne înconjoară, în Evul Mediu ne-am îndreptat către religie. În secolul XVIII am valorizat raţiunea, în secolul XIX, istoria, iar în secolul XX, ideologia. Acum, în secolul XXI, avem tehnologia de vârf şi digitalizarea, ce ne permit să accesăm informaţii de care omenirea nu a beneficat niciodată de-a lungul întregii sale existenţe. Suntem mai conectaţi ca niciodată... În fiecare minut, 1,3 milioane de persoane se conectează pe Facebook,4,1 milioane de persoane caută informaţii pe Google, 4,7 milioane de filme video sunt urmărite pe YouTube şi 1,1 milioane de dolari sunt cheltuiţi pentru vânzările on-line... Netflix reprezintă 15% din traficul de date pe Internet la scară mondială, iar filmele video on-line, 60%. S-a ajuns ca un telefon inteligent (smartphone) să fie mai performant decât întreaga tehnologie ce a fost pusă în slujba aterizării primului om pe Lună şi de 100 de ori mai performant decât cel mai bun calculator produs acum 30 de ani! Avem o supraveghere mult mai atentă, în timp real, a sănătăţii Planetei: sateliţii pot observa principalele centre de poluare şi ne pot ghida la luarea celor mai bune decizii. Prin intermediul digitalizării se transformă modul nostru de organizare, serviciile publice, sistemele de securitate şi apărare, modul de funcţionare a companiilor, serviciile financiare, performanţa energetică a oraşelor. Digitalizarea ne ajută să ne “înverzim” societatea şi modul nostru de consum.
Dar care sunt dedesubturile digitalizării, ce se află astăzi în slujba unui ideal al dematerializării, dar se sprijină în mod paradoxal pe o lume materială, cu o sferă de cuprindere mult mai mare decât ne-o imaginăm? Ce se află în spatele telefoanelor noastre inteligente (smartphone)? Cum circulă fiecare email sau fiecare “like” pe care îl dăm pe reţelele sociale? Care este geografia miliardelor de click-uri ce ne guvernează viaţa de zi cu zi? Care este impactul lor economic? Ce provocări ecologice şi geopolitice ascund?
Răspunsurile la aceste întrebări se află la inteferenţa a trei factori: revoluţia socială ce se derulează la scară planetară sub ochii noştri, resursele imense imobilizate pentru punerea în valoare a acestor progrese tehnologice şi evoluţia arhitecturilor informatice / de telecomunicaţii globale.
1. O revoluţie socială a Planetei este deja în curs de desfăşurare. În primul rând, prin intermediul Internetului, ce avut trei etape distincte de evoluţie. Mai întâi s-a creat infrastructura, prin intermediul AOL, IBM sau Microsoft. Apoi, au fost dezvoltate motoare de căutare, precum Google şi reţele sociale, precum Facebook, Instagram, YouTube, TikTok,... Aceşti giganţi se sprijină pe o imensă forţă financiară şi tehnologică pentru a face ca Internetul şi digitalizarea să transforme lumea, de cele mai multe ori conform propriilor lor interese. Cea mai mare parte a populaţiei, absorbită de aceste succese, este strânsă, fără drept de apel, înr-o veritabilă „menghină digitală”. Acum este în plin proces de dezvoltare, cea de-a treia etapă, ce conectează lucruri şi persoane, ceea ce se va numi the Internet of Everything, prelungirea a ceea ce astăzi este Internetul Obiectelor (the Internet of Things - IoT). Reţelele 5G permit această evoluţie, pentru că prin ele pot fi transmise cantităţi de date de 10 ori mai mari în intervale de timp de 10 ori mai mici decât ce este posibil acum, prin intermediul 4G.
Ţara care a înţeles foarte bine miza şi s-a adaptat repede la noul context este China, care, conform experţilor, are în momentul de faţă o superioritate tehnologică 5G de necontestat faţă de Statele Unite şi Uniunea Europeană. Viteza de adaptare la 5G şi geografia acesteia vor fi redefinite de Noua Ordine Mondială, ce se construieşte în aceste moment sub ochii noştri. Pe bătrânul continent, unul dintre puţinele state care s-au adaptat la noul context şi a trecut la 5G prin utilizarea tehnologiei chineze Huawei este Monaco.
Dar sunt înregistrate succese notabile în domeniul digitalizării şi la nivelul multor state membre ale Uniunii Europene. Cel mai surprinzător exemplu în acest sens este Estonia, care a mizat totul pe digitalizare. Cu o populaţie de 1,3 milioane de locuitori, această ţară baltică este un adevărat regat al geeks şi statul cel mai digitalizat din lume. Aici, 99% din serviciile publice sunt digitalizate. În afară de căsătorie, divorţ sau operaţiunile bancare importante, totul se realizează on-line. Dotaţi cu o carte de identitate electronică, cetăţenii “digitali’ pot să-şi plătească impozitele, să circule cu mijloacele de transport în comun sau chiar să voteze. O platformă informatică botezată X-Road asigură managementul centralizat al serviciilor publice, unde cetăţenii beneficiază de simplitate şi rapiditate în servicii de la naştere până la ... moarte. Se cunosc însă puţine lucruri depre infrastructurile fizice necesare acestei digitalizări şi cum sunt ele gestionate.
În lumea finanţelor, viteza în implementarea produselor şi serviciilor noi, în măsurarea rentabilităţii acestora şi in luarea deciziilor este esenţială. Meseria de bancher se transformă în fiecare zi. Dintr-un bun diagnostician, analist de indicatori, având o solidă bază tehnică şi comportamentală, bancherul devine un constructor şi animator de ecosisteme, capabil să sintetizeze, să lucreze cu parteneri diverşi în proiecte de afaceri comune. El nu va mai suferi din cauza informaticii, pentru că aceasta îi va uşura munca… Mai mult decât atât, inteligenţa artificială conectată la sistemul IT de management al clienţilor (CRM – Customer Relationship Management) îl va ajuta la identificarea nevoilor acestora şi a eventualelor riscuri. Având la bază un ecosistem ce o uneşte de comercianţi şi populaţie, Banca de mâine va fi digitală pentru operaţiunile zilnice, self-service, dar şi umană, pentru proiectele strategice, pe termen lung ale clienţilor şi partenerilor săi. În paralel, pe partea de Corporate & Ivestment Banking, pe lângă fondurile “active” pilotate de oameni, se identifică şi fondurile „pasive”, ce se sprijină pe aplicaţii de inteligenţă artificială, ce urmăresc şi intervin în general în tranzacţii privind evoluţia indicilor bursieri sau în legătură cu companiile unde sunt deja constituite participaţii. Rolul fondurilor gestionate de aplicaţii informatice sofisticate, dezvoltate cu inteligenţă artificială, a crescut exponenţial şi ele poartă un nume: quants, sau fonduri cantitative.
2. Resursele imobilizate pentru punerea în valoare a acestor progrese tehnologice sunt imense.
Se estimează că digitalizarea şi industria IT&C are o creştere anuală a utilizării de energie electrică de 5-7% şi că până în anul 2025 va reprezenta 20% din consumul mondial de electricitate, în timp ce impactul său pe linie de emisii de dioxid de carbon se va dubla la acelaşi orizont de timp! Bitcoin singur consumă 0,5% din producţia mondială de electricitate. O simplă căutare pe Google a unui utilizator consumă cam aceeaşi cantitate de electricitate ca aceea a unui bec utilizat în scopuri casnice. Pe de altă parte, costurile pentru gestiunea bazelor de date sunt uriaşe, numai dimensiunea energetică reprezentând 2% din consumul mondial de electricitate, cifră ce va creşte de cinci ori până în anul 2030. În regiunea pariziană, centrele de baze de date reprezintă aproximativ 30% din consumul total de electricitate, iar la Amsterdam 10%. Într-o industrie ce, conform Legii lui Moore, capacitatea procesoarelor se dublează la fiecare doi ani, astfel de elemente statistice devin mari surse de îngrijorare.
Antenele 5G, cu dimensiuni de câţiva zeci de centimetri, în a căror compoziţie intră metale rare precum Galiul sau Scandiul, vor fi dispuse la distanţe de aproximativ 100 m una de cealaltă. Impactul tehnologic al întreţinerii şi înlocuirii acestora va fi uriaş. Cu titlu de exemplu, s-a calculat că acoperirea cu reţele 5G a principalelor 20 de zone urbane ale Statelor Unite ar necesita 2,2 milioane de km de fibră optică, echivalentul a 55 de ori circumferinţa Terrei. În acest angrenaj, fiecare vehicul autonom ar integra echivalentul capacităţii de procesare a peste 20 de calculatoare personale, dependente de infrastructură, centre de baze de date de proximitate (edge data centers).
Toate centrele ce gestionează bazele de date (data centers) consumă o cantitate imensă de resurse naturale cheie, precum 12,5% din producţia mondială de cupru şi 7% din cea de aluminiu. Nu există un cost imobiliar pe metru pătrat mai mare decât acela al unui centru de baze de date de înalt nivel ! Apa este o altă resursă foarte importantă. Un data center de talie medie consumă aproximativ 600.000 m3 de apă pe an pentru sistemele de răcire, cantitate ce ar putea acoperi nevoile de funcţionare a trei spitale. În Europa, multe centre de baze date se deplasează din ce în ce mai mult spre nord, pentru a compensa prin temperaturile scăzute costurile uriaşe ale energiei electrice necesare procesului de răcire a serverelor. Astfel, Microsoft s-a instalat în nordul Scoţiei, iar Facebook în nordul Suediei, la Lulea, la aproximativ 100 de km de Cercul Polar. Dacă apare însă o pană de curent într-un data center cheie, o parte importantă din cantitatea imensă de conexiuni nu mai este posibilă timp de câteva ore sau chiar zile... De aici nevoia drastică de soluţii de back-up şi electricitate pentru ca accesul la bazele de date din partea utilizatorilor diferitelor aplicaţii să fie permanent, în timp real. Pe de altă parte, în sistemele de aer condiţionat, de răcire din centrele de baze de date există o multitudine de alte substanţe chimice poulante, printre care metanul sau cele pe baza de fluor, precum hidrofluorocarburile, hexafluorura de sulf, perfluorcarburile, trifluorura de azot sau tetrafluorura de carbon...
Un telefon fix din anii 1960 era compus din aproximativ 10 resurse naturale/ minereuri, din care aluminiu şi zinc. Telefoanele mobile din anii 1990 conţineau cu 19 resurse naturale mai mult, printre care cuprul, cobaltul sau plumbul. Faţă de telefonul din anii 1990, un smartphone, chiar dacă este mult mai fin, conţine cu peste 50 de minereuri mai multe, printre care pot fi menţionate aurul, litiul, magneziul, siliciul, indiul, ce intră în compoziţia ecranelor tactile, sau neodimul, acest metal rar ce permite aparatelor să vibreze la orice apel primit. Pe de altă parte, industria digitală/ IT&C integrează metale rare ale căror proprietăţi excepţionale fac posibilă producerea condensatoarelor, ecranelor tactile, circuitelor integrate, fibrelor optice sau semiconductorilor. Ea înghite procentaje semnificative din producţia mondială a multor metale rare: Paladiu - 15%, Argint – 23%, Tantal – 40%, Antimoniu – 41%, Beriliu – 42%, Ruteniu – 66%, Galiu – 70%, Germaniu – 87%, Terbiu – 88%,... Dacă luăm în calcul integrarea tuturor acestor resurse într-un smartphone, costul energetic este uriaş: el reprezintă 80% din totalul consumului energetic înregistrat de-a lungul întregii sale vieţi! Pentru a evita o astfel de risipă de energie, au apărut şi telefoanele etice, realizate de către marca Fairphone, ce îşi propune de aproximativ un deceniu să aducă pe piaţă versiuni cu o durată de viaţă mai lungă.
Dar dincolo de toate aceste detalii şi elemente statistice, se pune din ce în ce mai mult problema cantităţii de materiale / materii prime necesare pentru realizarea unei unităţi de produs (Material Imput per Product Unit – MIPS). Aici “diavolul este în detalii” şi surprizele pot fi uriaşe... Cu titlu de exemplu, un minut la telefon mobilizează 200 grame de materii prime, în timp ce un SMS “cântăreşte” peste 600 grame... Pentru tehnologiile de vârf, lucrurile devin şi mai complicate... Un calculator de 2 kg mobilizează, printre altele, 22 kg de produse chimice, 240 kg de combustibil şi 1.500 l de apă... Producţia unui circuit integrat (cip) cu o greutate de 2 grame are în spate32 kg de materii prime!
De altfel, cele peste 500 de etape necesare în producerea unui circuit integrat (cip) acoperă în lanţul valoric peste 16.000 de furnizori repartizaţi în zeci de ţări din întreaga lume: minele de cuarţ se află undeva în Africa de Sud, plăcile de siliciu sunt produse în Japonia, aparatele de fotolitografie în Olanda, pompele cu vid sunt fabricate în Austria. Aplicaţiile de software utilizate de liderul mondial al acestui sector, Grupul TSMC, sunt produse în Italia şi în Scoţia. Realizate în majoritate în Taiwan, cipurile sunt ambalate, pentru a reduce costurile, în Vietnam şi trimise apoi în China pentru a fi integrate în telefoanele intelegente. Cantitatea de energie necesară pentru un astfel de lanţ logistic este imensă, iar consecinţele pe linie de mediu sunt enorme. Astfel, în Taiwan, Grupul TSMC generează pentru fiecare kilogram de siliciu aproximativ 280 kg de produse chimice, multe dintre ele cu efecte toxice asupra mediului. Energia electrică ce este consumată de acelaşi grup reprezintă 3% din consumul total al Taiwanului, adică echivalentul producţiei a trei reactoare nucleare!
3. Evoluţia arhitecturilor informatice şi de telecomunicaţii globale.
Pentru transmiterea unui simplu “like”, accesăm practic una dintre cele mai vaste şi mai complexe infrastructuri dezvoltate vreodată de umanitate. Înainte de a ajunge la destinatarul dorit, un “like” sau mesajele WhatsApp traversează şapte straturi intermediare de funcţionare a Internetului. Mai întâi, ele iau drumul reţelelor 4G, sateliţilor sau cablurilor terestre şi submarine pentru a ajunge în localurile tehnice ale operatorului. Apoi, urmează traversarea peste “mări şi ţări” pentru a fi localizate într-un centru de operări de baze de date, şi, în sfârşit, iau drumul în sens invers către destinatarul ce poate sta alături de expeditor! O călătorie de mii sau zeci de mii de kilometri pentru un mesaj transmis către un destinatar ce este uneori la câţiva metri distanţă!
Se estimează ca până la sfârşitul acestui deceniu, 90% din companiile mondiale mari îşi vor închide propriile centre de baze de date (data centers) pentru a migra ... în nori (Cloud). Dar haideţi se vedem ce se întâmplă în ... nori / Cloud, aceste centre de baze de date către care toate arhitecturile reţelelor informatice se îndreaptă în momentul de faţă. Este cunoscut că, din raţiuni legate de securitate şi costuri, un număr de companii din ce în ce mai mare îşi încredinţează gestiunea serverelor cu bazele de date către giganţi precum Amazon Web Services, Alibaba Cloud, Equinix, Interxion, EdgeConneX,... Fiecare data center are un centru de back-up pe o arie seismică diferită, iar infrastructurile sunt supradimensionate, capacitatea lor fiind utilizată în general la un maxim de 60%. Cel mai mare data center din lume este în China, la Langfang, la sud de Beijing, într-un complex de 600.000 de metri pătraţi. Coasta de Est a Statelor Unite este cea prin care tranzitează aproximativ 70% din traficul mondial de Internet. Google nu strânge informaţii în ceea ce ne priveşte doar cu titlu comercial. El alimentează şi NSA, celebra agenţie de informaţii americană, ce are acces la mesajele noastre transmie pe email, operaţiunile bancare sau convorbirile telefonice, ... Facebook a construit un data center la Eagle Mountain, la aproximativ 20 km distanţă de cel al NSA... Majoritatea acestor centre de baze de date se află în general pe lângă marile centre financiare şi decizionale mondiale: Washington, New York, Beijing, Paris, Londra, Singapore, Hong-Kong, Frankfurt, Amsterdam,... Faptul că acolo se centralizează informaţii cheie despre populaţia, companiile şi statele întregii Planete, creează premisele pentru o dependenţă informaţională, ce are o magnitudine la scară planetară: dominaţia prin controlul bazelor de date. Experţii spun că fiecare dintre noi generăm, de cele mai multe ori inconştient, aproximativ 150 gigaocteţi de date pe zi. Astfel de fenomene vor îndrepta omenirea către sfârşitul anonimatului şi al libertăţii, aşa cum a fost înţeleasă în ultimele trei secole în lumea occidentală. Reţelele sociale ne piratează creierele şi noi le autorizăm să facă acest lucru. Inteligenţa artificială va accelera şi mai mult acest proces. Ne dorim acest lucru? Evident, întrebarea este retorică...
Apoi, 99% din traficul mondial de date este realizat prin intemediul cablurilor de fibră optică ce traversează mări, oceane şi suprafeţe terestre cu informaţii codate sub formă de lumină. Informaţia circulă cu o viteză de 200.000 km pe secundă... În ceea ce priveşte implementarea cablurilor submarine, de la lansarea unui studiu de fezabilitate până la implementare pot să treacă 10-15 ani... Repararea acestora în cazul unor catastrofe naturale, precum cutremurele sau tsunami, pot genera pierderi importante, aşa cum a fost cazul la sfârşitul anului 2006, când un cutremur cu magnitudine 7 pe scara Richter, ce a zguduit Taiwanul, a deteriorat majoritatea cablurilor maritime din regiune, blocând astfel conexiunile între Taipei, Hong-Kong şi restul Asiei pentru 50 de zile! În momentul de faţă există aproximativ 1 milion de km de cabluri abandonate (“cabluri zombie”), ce, după aproximativ 25 de ani de viaţă activă, au fost “uitate” de către proprietari, datorită costurilor mari de reciclare. Se pune apoi şi problema creşterii uriaşe a volumului de date de transmis, ce va face ca foarte curând reţelele de comunicaţii să-şi atingă limitele.
Nu este de ignorat nici veritabilul cost ecologic al oraşelor “inteligente” (“smart cities”). Până de curând, nu se realizase niciun studiu care să măsoare impactul acestora la scară planetară. Abia în anul 2019, un grup de cercetători conduşi de daneza Kiki Lambrecht Ipsen a publicat un raport ce a lăsat perplex pe toată lumea: dezvoltarea soluţiilor tehnologice pentru oraşele “inteligente” are un impact negativ la nivelul Planetei, chiar dacă la nivel local ele influenţează pozitiv calitatea vieţii locuitorilor acestora. Dar pentru a înţelege bine aceste concluzii, trebuie să ne proiectăm la adevăratele graniţe ale acestor oraşe, ce se află de multe ori la mii de kilometri distanţă, în centrele de baze de date/ data centers.
Există apoi şi o geopolitică a infrastructurii de comunicaţii digitale. Pe fondul unei scăderi relative a ponderii Occidentului în traficul mondial de date, asistăm la apariţia unor noi coridoare, a căror constituire s-a accelerat o dată cu tensiunile din Taiwan şi Războiul din Ucraina. Un prim exemplu este anularea unui proiect rus de cablu optic ce ar fi trebuit să conecteze Londra de Tokio pe sub Oceanul Arctic. O altă iniţiativă, canadiană de această dată, a fost şi ea anulată din motive de excrocherie... În sfârşit, o a treia iniţiativă, ce părea mai eficientă prin alegerea traseului şi impactul economic, nu se ştie dacă va mai fi finalizată în contextul geopolitic actual: este vorba despre proiectul Arctic Connect, iniţiat de Finlanda şi la care au mai fost implicate Marea Britanie, Norvegia, China şi Rusia. Noua ordine mondială va redefini complet aceste trasee şi nimeni nu poate şti cu precizie care va fi arhitectura lor în viitor.
În loc de concluzie, aş spune că transformările digitale actuale contribuie la creşterea dezechilibrelor Planetei mai mult decât ne imaginăm. Dematerializarea reclamată de procesele de digitalizare nu numai că generează un consum uriaş de materii prime, dar întreprinde şi una dintre cele mai ample acţiuni de materializare pe care le-a cunoscut umanitatea, o materializare prin alte mijloace, cu impact economic, ecologic, social şi geopolitic. Va trebui deci să luptăm pentru reducerea consumului de resurse şi garantarea libertăţilor individuale, într-un context de volatilitate geopolitică profundă. Lumea, din păcate, nu se îndreaptă într-o direcţie social responsabilă şi, dacă nu ştim să anticipăm, la un moment dat un ”şoc” ne va bulversa existenţa mai mult decât ne putem imagina.
Să nu ne facem iluzii: tehnologia nu va avea niciodată în societate un impact diferit de modul în care alegem să trăim ! De unde şi nevoia de multă înţelepciune.
