Eşecul summit-ului european de la Bruxelles pe tema bugetului multianual 2014-2020 nu poate fi decât un succes pentru noi, în otrăvita viaţa politică de aici.
Indiferent de ce “s-ar fi obtinut”, tot nu “s-ar fi obtinut” destul. Ca niciodată în ultima săptămână nu a mai fost folosit în discursul public un verb tranzitiv de diateză (îndeobşte) activă la diateza impersonală cum se întâmplă cu acest “a obţine”.
În fapt, nu “s-a obţinut” nimic. Ideea că acolo s-ar fi “negociat” ceva din care s-ar fi “obţinut” ceva este falsă. Creşterea subvenţiilor pentru agricultura cu 50% nu este un succes “obţinut”.
Eliminarea articolului care lega împărţirea fondurilor de coeziune viitoare de rata dea absorbţie curentă nu este un succes al “negociatorilor” noştri.
Majorarea contribuţiei UE la proiectele cu bani europeni de la 75% la 85% (lasând cofinanţării naţionale, aşadar, doar povara celor 15 procente) nu este un “succes” – în măsura în care, prin tranzivitate, succesul poate fi atribuit cuiva.
A cuantifica succesul în miliarde de euro câştigate ca urmare a ceea ce “s-a obţinut”, cum a facut aseară preşedintele Traian Băsescu, sau a-l măsura în miliarde de euro pierderi, dacă “nu se obţine”, cum a făcut premierul Victor Ponta, nu ţine decât de o logică a campaniei electorale înţeleasă doar de protagonişti.
Din acest punct de vedere, eşecul din Consiliul European este, pentru România, o veste bună.
“Succesul” summit-ului ar fi târât în derizoriu o temă importantă. Am asistat deja la asta: nu am definit “interesul naţional”, dar ştim cine îl apără mai bine - Ponta, după oamenii lui Ponta, Băsescu, după oamenii lui Băsescu.
Domnul Ponta a făcut zilele trecute un calcul şi, fără virgulă, i-au ieşit pierderile României, în cazul în care ultima propunere de buget a preşedintelui Consiliului Herman van Rompuy ar fi acceptată, la 8 mld. euro.
Va pierde doar 4 mld. euro, faţă de aşteptări. Este un “succes” sau un “eşec”?
Legea bugetului pe 2012 a bugetat la capitolul venituri 13 mld. lei (3 mld. euro) din fondurile UE. România nu va lua nicio treime din aceşti bani în anul ce tocmai se încheie.
Eşecul este evident în acest ultim caz, nu în banii la care îi visăm în 2019 sau 2020. Pentru că proiectele bugetate trebuia finanţate acum nu peste 5-6-7 ani.
Eşecul summit-ului UE este o veste foarte buna pentru România.
Atâta vreme cât nu ştim ce vrem, nu are rost să vorbim.
Programele partidelor în campanie prevăd, toate, la capitolul “fonduri europene”, o “absorbţie mai buna”. Cum? Greu de spus.
O proiecţie proastă a bugetului din 2010 precedată de o dezastruasă politică a resurselor în 2009 a condus la majorarea TVA cu cinci procente şi la tăierea salariilor bugetarilor cu 25%.
Banii UE trebuie să ajute România – acesta este şi rolul lor – dar ei nu pot suplini, nu pot ţine loc de politici publice.
Trebuie să uităm o vreme de ei.
Cu ce ne încălzeşte că îi obţinem pe hârtie? La ce ne-a folosit că avem 20 mld. euro fonduri de coeziune şi nu am luat decât 1,8 mld? La ce ne-ar folosi o creştere, pe hârtie, a acestei alocări cu 5 miliarde de euro în exerciţiul financiar viitor?
Cât timp nu schimbăm politicile publice, care ţin strict de decizia internă, la nimic.
Fondurile europene sunt aspirine. Nu te tratezi cu aspirină când ai nevoie de o intervenţie chirurgicală.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
