Opinie Mişu Negriţoiu: De ce nu se pot împrumuta românii în euro la o rată a dobânzii de 4%

31 aug 2010 Autor: Misu Negritoiu

Un act normativ adoptat recent în aplicarea unor norme comunitare în materie de servicii financiare a iscat o dezbatere emoţională pe un subiect la modă în ultimii doi ani şi care face prima pagină a celor mai cunoscute şi populare publicaţii economice privind creditul şi costul banilor (rata dobânzii) în România. Pornindu-se de la premisa (preluată din mediile occidentale şi politizată!) că băncile ar fi generat criza financiară şi recesiunea economică, nemultumiţi de toate categoriile, cărora pe nesimţite le scad veniturile şi le cresc costurile, au găsit soluţia miraculoasă: dacă ar scădea nivelul dobânzilor bancare, atât populaţia, cât şi companiile nu ar mai avea nicio problemă.

Şi asta pentru că este mai greu să te uiţi în ograda proprie şi să găseşti soluţii de restructurare a producţiei şi să recalibrezi vânzările astfel încât costurile şi veniturile să fie cel puţin în echilibru. Banii sunt un alt factor de producţie ca şi materia primă, utilităţile, forţa de muncă etc care trebuie luaţi în calcul la preţul (dobânda) specific format pe piaţa locala (RON) sau pe piaţa internaţională (EUR) ca orice factor de producţie sau consum. Băncile sunt intermediari financiari care urmăresc la rândul lor realizarea aceluiaşi echilibru între costuri şi venituri ca orice activitate economică.

Actul normativ mai sus amintit (Ordonanţa 50/2010), bine-venit de altfel, urmăreşte în primul rând crearea unei pieţe transparente pe piaţa serviciilor financiare şi informarea corespunzătoare a "consumatorilor" de credite asupra tuturor costurilor afererente pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, sustenabilă, într-o piaţă competitivă. Simpla evidenţiere a costurilor financiare detaliate poate identifica anumite elemente nejustificate (furnizorii care nu-şi justifică aceste costuri pur şi simplu nu vor mai avea clienti), dar care pot fi eliminate sub presiunea concurenţei şi vor conduce la scăderea costurilor totale. Totodată ordonanţa limitează comisioane şi speze bancare care nu reprezintă în mod evident elemente de cost (ex. comisioanele pentru plata în avans sunt mai degrabă un cost de "fidelitate" etc).

Dacă ordonanţa stabileşte "structura costurilor" pentru o mai bună înţelegere de către consumatorul persoană fizică, nu-şi propune şi nici nu stabileşte "nivelul preţului" unui credit aşa cum se întâmplă în economia socialistă. Şi cu toate acestea, atât publicul obişnuit, cât şi medii din sfera analizelor financiare reclamă în cor reducerea substanţială a ratei de dobândă la credite "prin decret/ordonanţă". Nu mai mult decât ZF deplânge pe prima pagină "şansa unică a românilor de a avea dobânzi de 4% pe an la credite" (în euro). După atâta timp în care s-au vândut iluzii (vedeţi tristele episoade cu salarii şi pensii majorate fără suport economic) este oare cazul să continuăm în aceeaşi notă vânzând oamenilor iluzia că a scăzut la jumătate rata de dobândă la credite numai ca urmare adoptării Ordonanţei 50? În felul acesta, n-ar trebui oare adoptate mai multe legi să facem viaţa mai ieftină? Ce legătură au aceste legi cu condiţiile fundamentale din economie şi reducerea costului creditelor în România? Costul total al creditului este format din rata dobânzii (costul de finanţare), marja de acoperire a riscului comercial şi costul serviciilor bancare (inclusiv comisioane etc) aferente creditului. Dacă marja de acoperire a riscului comercial este acceptată sau acceptabilă, discuţiile cele mai aprinse s-au concentrat pe rata dobânzii (costul de finanţare) care a generat şi cele mai multe confuzii.

Finanţarea în euro a creditelor pe teritoriul României se face în principal de pe piaţa internaţională (deficit de cont curent, nu?), prin împrumuturi ale băncilor din România de la alte instituţii financiare (inclusiv băncile-mamă) sau emisiuni de titluri proprii, la un cost considerat "dobânda de referinţă" în contractele locale. Rata dobânzii pe piaţa interbancară (internaţională) la tranzacţiile în euro (EURIBOR) considerat etalonul pentru costul de finanţare în euro (cu scadenţa până la un an), se formează şi publică zilnic în urma tranzacţiilor de volume mari între câteva (circa 40) dintre cele mai mari bănci internaţionale cu risc foarte scăzut. Dar acesta este cel mai redus cost de finanţare în euro (astăzi EURIBOR cu scadenţa la 6 luni este de 1,14%) cu caracter exclusivist, la care au acces doar un număr foarte redus de bănci şi nu reprezintă dobânda efectivă a tranzacţiilor interbancare internaţionale. În urma crizei financiare tranzacţiile între instituţiile financiare în general se fac la Euribor la care se adaugă o primă de risc (în funcţie de banca cu care se tranzacţionează), precum şi o primă de lichiditate, care se ridică acum la 10-15 puncte de bază (dar care a ajuns chiar până la 100 de puncte de bază în ultimii doi ani), ceea ce duce rata dobânzii în tranzacţiile pe pieţele internaţionale interbancare (noul EURIBOR) la minim 1,25%. (considerată "dobânda de referinţă" în Directiva UE şi Ordonanţa 50). Dar băncile comerciale din România nu se finanţează pe pieţele internaţionale la această rată a dobânzii.

Costul banilor creşte cu o primă care acoperă riscul specific de ţară, cunoscută ca prima CDS (Credit Default Swap) pe care o percep cei dispuşi să-şi asume riscul de ţară, pentru liniile de credit destinate unei anumite ţări (în cazul României această primă este acum de 3,8 puncte procentuale). Dar prima de risc cea mai relevantă este reflectată de costul de finanţare guvernamentală (titluri de stat în euro). Nicio instituţie privată dintr-o ţară nu se poate finanţa pentru nevoile proprii sau de creditare la un cost mai mic decât Guvernul. Titlurile de stat denominate în euro emise de Guvernul României cu scadenţa cea mai apropiată (mai 2012) sunt tranzacţionate momentan la 4,6%. Un instrument similar emis de Guvernul Germaniei are o rată a dobânzii de 0,5%. Diferenţa dintre cele două rate de dobândă (cca 4 puncte procentuale) reprezintă costul suplimentar al riscului de ţară (fiindcă nici Germania nu are risc de ţară zero), apropiată după cum se vede şi de prima CDS (3,8 puncte procentuale). În consecinţă, costul de finanţare al unei bănci din România ("dobânda de referinţă" din contractele pe teritoriul României) este aproximativ suma costului de finanţare al unei instituţii financiare internaţionale de talie mare ( EURIBOR 1,25%) la care se adaugă acest cost suplimentar (aproximativ 4 puncte procentuale).

O mică parte din portofoliile de credite în euro se face şi din economiile în euro ale rezidenţilor români (în general persoanele fizice economisesc şi societăţile investesc). Într-o economie liberă, care funcţionează pe legea vaselor comunicante, concurenţa între bănci duce la majorarea preţului depozitelor până la nivelul preţului finanţării din pieţele internaţionale. Dacă n-ar fi aşa, băncile care se finanţează din străinătate la circa 5% în momentul de faţă ar plăti prea mult faţă de cele care ar putea atrage depozite la doar 2-3%. Evident, costul băncii e mai mare decât rata dobânzii la depozite ca urmare a existenţei unei rate ridicate a rezervelor minime obligatorii. Costul efectiv al atragerii de euro pentru o bancă, pentru a acorda creditele pe care le acordă, sunt diferite, însă toate pornesc de la cost de finanţare de aproximativ 5% (euribor Ă cele 4 puncte procentuale de mai sus). În orice caz, pentru nicio ţară rata dobânzii de finanţare nu este 1% (EURIBOR), iar pentru România cel puţin circa 5%. Mai mult, chiar şi în zona euro (unde "dobânda de referinţă" este uşor peste EURIBOR, ca mai sus în cazul Germaniei) costul total al unui credit ipotecar este în jur de 4% conform datelor BCE (care include marja de acoperire a riscului comercial). Prin comparaţie, costul total la creditele ipotecare în România este de până la 8% şi porneşte de la o "dobândă de referinţă" de cca 5% la care se adaugă marja de acoperire a riscului comercial (cca 3%).

Vreau să le reamintesc celor care au străbătut, mai poticnit, perioada de tranziţie la economia de piaţă, că printre cele mai importante cauze ale prăbuşirii economiei socialiste au fost distorsiunea preţurilor (până la limita că nu mai recunoşteau costurile aferente) şi alocarea resurselor pe bază de plan (decizie administrativ birocratică, fundamentată sumar economic, dar determinată de decizia politică prin "decret"). Tranziţia la economia de piaţă presupunea în primul rând un mecanism de preţuri determinate de piaţă (ca rezultat al unor tranzacţii semnificative ale unui număr mare de operatori reprezentând cererea şi oferta) care reflectă în totalitate costurile şi fundamentează activitatea eficientă şi competitivă, precum şi crearea instituţiilor de intermediere financiară pentru alocarea eficientă a resurselor (pe baza preţurilor pieţei). Orice intervenţia administrativ-politică asupra preţurilor şi tarifelor (tot mai limitată) este compensată prin "ajutorul de stat" (subvenţii) şi este finanţată din bugetul public.

Atingerea stadiului de "piaţă funcţională" în România (cel puţin recunoscută odată cu intrarea în Uniunea Europeană) ar fi trebuit să lase în urmă comportamentele proprii unui sistem economic care a marcat o experienţă tristă şi un eşec istoric de proporţii, iar filozofia preţurilor libere şi alocarea resurselor pe criterii de eficienţă economică să constituie pilonii de susţinere a oricărei decizii economice şi de investiţii, sănătoase şi durabile, la nivel individual şi corporatist. Constatăm tot mai frecvent însă că în economie, dar şi în societate, se manifestă un apetit în creştere pentru tot felul de distorsiuni şi subvenţii, cum de regulă este cazul într-un stat cu caracter social.

Trebuie menţionată reacţia responsabilă şi echilibrată a autorităţilor de reglementare şi supraveghere din România la un potential risc sistemic major. Pierderea invocată de sistemul bancar românesc ar fi fost tocmai această diferenţă REALÂ de finanţare de cca. 4% aplicată la portofoliul de credite pentru populaţie şi care ar ameninţa echilibrul financiar al ţării. Pentru ca finanţarea nu se face numai în momentul încheierii contractelor, ci, mai ales, în cazul creditelor ipotecare pe 20-30 de ani, în permanenţă. Aplicarea aşa-numitei rate de dobândă "prin decret" ar introduce distorsiuni masive în sistem şi ar bloca activitatea de intermediere financiară. Cetăţenii trebuie să înţeleagă poziţia băncilor comerciale care sunt "intermediari" finaciari şi nu au bani proprii (cred că nimănui nu i-ar conveni să ştie că banca sa e forţată să acorde credite în pierdere, fapt ce primejduieşte chiar depozitele populaţiei). Oamenii trebuie să ştie la cât pot să se împrumute. Şi că mai este cale lungă până când în România te vei putea împrumuta la aceeaşi rată a dobânzii ca în Germania. Şi această "cale lungă" se numeşte "convergenţă reală" a celor două economii în cadrul Uniunii Europene. Şi pe care ar trebui de fapt să se concentreze mai mult dezbaterea noastră publică. Pentru ca şansa românilor de a avea dobânzi mai mici depinde cel mai mult de progresul României.

Mişu Negriţoiu este profesor universitar, director general al ING Bank România.

Cuvinte cheie:: opinie; , Misu Negritoiu

Vizualizari:

Printeaza

Momentan sunt 21 comentarii Comenteaza si tu

Comentarii (21):

Theodor Zamfir - 10 septembrie 2010, 15:17: Sa zicem ca poate aveti dreptate la dobanzile pentru creditele in euro sa ne cereti sa platim valoarea CDS, dar la creditele in lei, pe care le oferiti cu banii din depozitele in lei ale noastre pe care le retribuiti cu o dobanda similara cu valoarea ROBOR din prezent, de ce, pe langa marja fixa de 5%, mai trebuie sa platim inca o marja fixa de 1,25% in cazul meu, care am un credit ING Personal in lei pe 10 ani si la care nu am avut si nu am nicio restanta? De ce trebuie sa va platesc eu costurile cu rezervele minime de la BNR sau cu provizioanele? Daca cineva nu va plateste la timp rata nu este obligat sa plateasca penalizari sau sa inteleg ca prin actele aditionale scoateti acel articol, paragraf, aliniat sau ce-o fi cu plata unor penalizari in caz de intarziere a platii ratei?
Cand o sa puteti sa raspundeti clar si pe romaneste, pentru ca engleza nu o pricep pe teritoriul Romaniei, doar in afara granitelor tarii, pentru ca doar romana trebuie sa fie vorbita pe teritoriul tarii noastre, atunci poate o sa ma mai gandesc la continuarea colaborarii cu banca pe care o conduceti.
Cineva fara credite la banci - 06 septembrie 2010, 21:33: 1.Bancile din Romania - nu se imprumuta direct de pe pietele financiare DECAT in mod exceptional; in mod uzual beneficiaza de sursele de finantare puse la dispozitie de societatile din grup, evitandu-se astfel CDS-ul; ratele dobanzilor platite si care se platesc si astazi pentru imprumuturile contractate pana in sept2008 (in anul 2008 a fost atins maximul creditarii si pe piata imobiliara) erau si sunt si astazi in jurul a EUR 3M + 0.5% / EUR 3M+1.5% p.a. (de regula rata EUR 3M este cea mai folosita) ;
2.Una din legile echilibrului financiar (care este la limita bunului simt) presupune o corelare intre maturitatea surselor de finantare de care dispune o societate si maturitatea activelor care au fost finantate din aceste surse de finantare; nu poti finanta din credite pe 3 luni imprumuturi pe 20 de ani; rezulta ca marea majoritate a imprumuturilor atrase de banci de la societatile din grup au fost pe perioade destul de mari astfel ca au evitat sa se imprumute / sa reinnoiasca acordurile de finantare in perioada oct 2008 - 2010 la noile rate de dobanda care acum sunt in jurul a EUR3M + 4% sau 5% p.a.;
3. Au beneficiat in schimb, din 3 in 3 luni, de reducerea valorii EUR 3M de la ~ 5.3% in sept/oct 2008 la mai putin de 0.7 % in mart/apr2010; asta inseamna ca daca in sept 2008 plateau pentru sursele atrase intre 5.8% si 6.8% (EUR 3M + 0.5/1.5%) astazi mai platesc doar intre 1.3 % si 2.3% p.a.
4.In toata aceasta perioada bancile au “uitat” sa mai ajusteze - in sensul reducerii - dobanda pentru clienti, ba dimpotriva, “rata interna de referinta” in functie de care clientii obisnuiti au trebuit sa achite dobanzile la contractele in vigoare in sept 2008 a inregistrat chiar cresteri semnificative.
5. OK, bancile din Romania nu erau si nu sunt obligate sa “imparta” cu noi conditiile favorabile de finantare la care au acces; dar daca tot erau si sunt atat de corecte de ce nu a fost aleasa o rata a dobanzii transparenta/verificabila si care sa le acopere si lor toate riscurile? gen EUR 3M + CDS + Marja FIXA …. De ce nu a fost facuta publica aceasta “rata interna de referinta” asa cum sunt cursurile valutare, de exemplu?
Si, mai ales, de ce nu este aceeasi si de ce nu variaza la fel pentru toti clientii si pentru toate creditele dintr-o anumita categorie? De ce pentru acelasi tip de credit si in aceeasi perioada persoanele “privilegiate” au beneficiat de o “rata interna de referinta” mult mai mica decat majoritatea persoanelor “neinitiate”? Doar este evident ca erau/sunt identice costurile surselor atrase atat in cazul persoanelor “privilegiate” cat si a celor “neinitiate”, nu ? Facem pariu ca membrii din conducerea BNR si a bancilor au contractat credite la o “rata interna de referinta” mult mai avantajoasa decat prostimea ? Da, ei pot sa plateasca o rata de 4% pentru ca probabil sunt cetateni germani …. Si riscul de tara ne afecteaza doar pe noi…
6.Lista poate continua …. Deranjant este ca BNR-ul nu a facut nimic in 2008 pentru tempera lacomia bancilor si a limita riscurile la care acestea s-au expus motivate probabil de bonusurile substantiale incasate de conducatorii lor; in schimb astazi, cand se incearca o limitare a sumelor pe care bancile incearca sa le stoarca de la clienti, BNR-ul s-a trezit, in mod jenant pentru activitatea si prestigiul institutiei, intr-un aparator al intereselor si bonusurilor conducatorilor bancilor. Motivele gasite de BNR sunt penibile, solvabilitatea si indicatorii prudentiali nu se pot baza, pentru a se incadra in limitele stabilite de BNR, pe niste potentiale sume viitoare si anume cele 900 mil euro reprezentand comision de rambursare anticipata (care oricum era foarte putin probabil sa fie incasat vreodata – chiar este imposibil sa ramburseze toata lumea creditele in avans) si diferente datorate reducerii dobanzilor. In loc sa fie luate masuri pentru a tine bancile in afara speculatiilor imobiliare si a se curata sistemul bancar de toate fraudele, uneori comise chiar de directorii unor asemenea institutii, ca sa nu mai vorbesc de mafia executorilor bancari, BNR-ul a gasit de cuviinta sa planga de mila bogatilor; poate se gandeste si face o propunere in acest sens catre Guvern, suma de 900 mil euro sa fie inclusa in Bugetul pe 2011 ca ajutor pentru bancile care nu mai pot sa jupoaie asa cum vor ele clientii buni-platnici ?

A venit scadenta si pentru banci. Suna cunoscut, nu ? 
Este chiar asa de greu de acceptat ca trebuie sa-si eficientizeze activitatea si sa nu mai perceapa comisioane aberante de 5% pentru rambursarile in avans ? Cu ce ar putea fi afectate bancile de rambursarile in avans ? Scad provizioanele constituite (pentru cei care nu stiu, de regula pentru creditele acordate in valuta persoanelor fizice provizionul este de minim 7% din expunerea neta), cresc fondurile proprii si se imbunatatesc indicatorii prudentiali ? Si daca bancile vor venituri suplimentare, cu banii rambursati in avans de clienti acorda noi credite si incaseaza comisioane si dobanzi in continuare. Si recupereaza – dar de data asta in mod cinstit – o mare parte din cele “900 mil euro pierderi potentiale” … Dar asta presupune un pic de munca si este mai comod sa stai si sa jecmanesti niste clienti pe care deja ii ai si care fac eforturi sa fie corecti si sa-si achite la timp datoriile catre banci.

Deci, domnilor Presedinti de banca, ori incercati sa dezinformati ori nu sunteti Dvs. informati corect cu privire la costul surselor atrase (aici ne poate ajuta BNR-ul daca nu sunt datele disponibile pt Dvs./ periodic se fac raportari statistice catre BNR cu privire la datoria privata externa si sumele platite cu titlu de dobanzi si comisioane). Oricum, nici una din variante nu va onoreaza.

Ar mai fi multe de spus; scuze pentru eventualele greseli de ortografie.
Dan - 03 septembrie 2010, 12:50: D-le Negritoiu

Punctul dvs. de vedere si rationamentul sunt cat se poate de corecte. Nici un roman nu se va putea (inca) imprumuta de la banci cu dobanzi de 4 - 5 % din cauza tarii in care ne imprumutam.

Este foarte corect ca orice banca are un cost de ~8% pentru creditele acordate. Este foarte corect ca orice banca trebuie sa lucreze si in profit si ca peste cei 8% mai pune o "marja".

Dar Bancile din Romania, la credite pe termen lung, pretind dobanzi de 16 - 18%, adica isi impun marje de 8 - 10%.

Aici este problema consumatorului roman. Nu vreau dobanda de 4%, as vrea ca banca sa-si tempereze "lacomia" si sa accepte sa vanda cu marja de 3 - 5%, nu cu 10%. De aici vine nemultumirea clientilor dvs. (sau a oricarei alte banci), ne cereti peste 15% la credite ipotecare, in loc de un rezonabil 10 - 11%. Sunteti prea "lacomi" pentru saracia noastra domnilor bancheri
Mihai D> - 01 septembrie 2010, 17:15: Inteleg ca Romania se imprumuta la EURIBOR plus CDS, dar nu inteleg de ce unei banci, parte a unui grup international, i s-ar aplica CDS cand grupul se imprumuta global? Adica vreti sa spuneti ca daca ING se imprumuta global trebuie sa declare ce parte din bani merge sa finanteze credite in Romania? La urma urmei, de imprumut raspunde ING din Olanda, in Romania nu are decat o filiala. Ca si grup, prezinta fix acelasi risc global. Eu mai degraba cred ca aia mari din vest au vazut o vaca de muls in Romania si tarile asemanatoare si s-au inteles intre ei. Let them pay, they said.

In alta ordine de idei, daca Romania n-o sa mai fie capabila sa isi plateasca imprumuturile, nu vad de ce ING ca si banca globala ar avea dificultati mai mari in a-si incasa dobanzile de la cetatenii si firmele din Romania si de ce fix cu 4% mai greu? Unde este corelatia? De ce trebuie adaugat CDS la orice? Cine a inventat axioma asta?
Danutz - 01 septembrie 2010, 16:58: ING Romania a inregistrat in 2009 un profit brut de 84 de milioane de lei (19,8 milioane de euro).
BCR a încheiat anul 2009 cu un profit net de 871,7 milioane lei (206,3 milioane euro).
Profitul net consolidat al BRD - Groupe Societe Generale a fost 812 milioane RON (192 milioane EUR).
in conditiile in care majoritatea celorlalti agenti economici au avut de suferit, bancile au obtinut profituri grase. Deci astea sunt costurile bancilor, d-le Negritoiu ?!?
donache - 01 septembrie 2010, 15:22: D-l Negritoiu sa verifice modul in care intelege ING sa implementeze OUG50 in actele aditionale, mai exact modul de calcul al dobanzii. Marja din contract + o alta marja a bancii + Euribor. Parca OUG 50 spune clar marja din contract + Euribor. Deci? Cum vine asta?
GC - 01 septembrie 2010, 14:57: D-le Negritoiu, cine le.-a obligat pe bani sa formeze dobanda din dobanda de referinta interna/ total netransparenta plus o marja fixa ? De ce nu au stabilit CLAR o formula transparenta de calcul, de ce nu au DEFINIT ce inseamna dobanda interna de referinta ? Dvs sunteti profesor universitar, pai cum le raspundeti la studenti la speta asta ? Hai domle, nu va mai dati imaculati !
Iulian - 01 septembrie 2010, 14:27: Un exemplu super simplu care descalifica ce spune dl. Negritoiu: Erste Bank imprumuta BCR cu bani la o dobanda interna in functie de riscul alocat tarii in grupul Erste. Stiati ca in cazul Romaniei aceasta dobanda este de 1 punct procentual?
Evident ca se poate, domnule Negritoiu, doar ca va bazati pe lipsa de coeziune si acces la informatie a romanilor.
O sa cam muscati asfaltul din cauza proceselor pe care le veti naste cu aceasta atitudine recalcitranta.
gd200902 - 01 septembrie 2010, 14:12: Intotdeauna bancherii vor interpreta totul in favoarea lor si numai a lor si vor fi gata oricand sa ia si pielea de pe clientii de rand si asta fara a avea nici cele mai mici remuscari. Sunt camatari verosi cu acte in regula, de ce sa nu spunem adevarul. Saracii bancheri...., saracele banci...., nu au bani nici de salarii, nici sa dea cu imprumut fraierilor, trebuie sa se imprumute si ele, vai de capul lor.
angelasaulea - 01 septembrie 2010, 13:59: Domnule "Piata"
Chiar daca lucrati in sistemul bancar asta nu va da dreptul sa vorbiti si sa nu spuneti nimic de fapt. Nu te obliga nimeni sa iei credit, insa ca sa progresezi vei lua, asa cum ia tota lumea asta de pe tot mapamondul. ce spuneti dvs are valoare 0
Sorin - 01 septembrie 2010, 13:42: Domnule Negritoiu, poate aveti dreptate, dar ce spuneti de o crestere de 35% a dobanzii dupa primul an de contract? de la 600 la 830 euro? Cum se justifica? Asta e camatarie, Nutu Camataru e mic copil. Nu e nimic socialist sa platesti cat un occidental rata la un credit. Sau, ma rog, putin mai mult. Dar nu dublu. In occidnet, la 150.000 euro imprumutati, dai o rata de 5 - 600 euro. In Romania la 100.000 euro platesc 1000 euro pe luna. Ia mai calculati, cu procentele, sa vedeti ce iese.
ASTA E FASCISM FINANCIAR.
gabriel - 01 septembrie 2010, 12:56: Dl. Profesor Negritoiu uita o chestie de bun simt si eu ii amintesc ca am trimis bancii o scrisoare (la cerere o pun la dispozitie ) in care aratam ce se intampla cu CDS-ul asta care scadea, Euribor scazuse deja si CULMEA creditul meu era la fel de scump rata incremenita. Intreb mai sunt si alti indicatori care cresc cand altii scad???? sa compenseze? Dl. Negritoiu a vazut vreun credit care a scazut??? Nu cred. Si acum intrebare de bun simt. Daca teoria lui e asa de buna de ce banca lui nu pune in contract cele spuse de dumnealui astfel incat un ignorant ca mine sa citeasca indicatorii pe net si sa vada ca nu-l fura banca. raspund eu in locul lui "Pai cum mai rotunjeste banca profitul daca tu stii formula". Fraieri suntem noi ca nu-i dam in judecata la CEDO pe ei banci si pei BNR care ii ajuta. In GERMANIA daca o banca face o furaciune de asta dispare de pe piata pe veci..
Alex - 01 septembrie 2010, 12:37: Rusine bancilor din Romania...in Europa nivelul dobanzilor este de la 4% iar in romania este de 8% la euro si 12%-16% la lei, cu dae 30%. Asta inseamna creditare?
Domnul Negritoiu vb in DODII, pretul benzinei este comparabil cu cel din Europa, salariile sunt de 3-6ori MAI MICI. Deci benzina putem plati ca in Europa dar credite nu putem avea?
Ce nu spune Negritoiu este faptul ca bancile straine fac dublu profit cu noi, se imprumuta de afara de la BCE sau altele cu dobanda de 1-2% apoi trimit banii in tara la noi(la dobanzi de minim 4%) si dobanda creste in Romania la 8%, pentru ca romanul saracul are de unde sa plateasca din salariul sau mediu de 300euro.
Ce obiectivitate poate avea Negritoiu - dir. gen. ING din moment ce aceasta ordonanta este favorabila clientilor si nu bancilor.
ALO ZF?
Tibi - 01 septembrie 2010, 12:34: Domnule Negritoiu, va inteleg procuparea fata de profiturile bancilor care activeaza in Romania, inteleg si ca aceste banci au fost "fortate" de sintul civic foarte dezvoltat sa vina in numar atat de mare si sa faca afaceri in Romania, dar nu inteleg de ce bancile se opun unei legi corecte si normale a falimentului personal asa cum exista in toate statele europene! Nu inteleg de ce tot ce ati argumentat acum despre componenta dobanzilor din Romania nu este stipulat in contractele de credit, astfel incat sa fie subliniata marja de profit a bancii..ceva de genul EURIBOR+ prima CDS + marja de profit a bancii....conditii in care EURIBOR+prima CDS este o constanta a tuturor bancilor asa cum afirmati. Cum explicati profiturile uriase (comparativ cu profiturile din tarile de origine raportate la acelasi volum de credite) din anii anteriori?
Piata - 01 septembrie 2010, 12:27: Dragi revoltati,
Nu va obliga nimeni sa luati credite la la o banca sau alta din Romania. Puteti lua credite de la orice banca din Europa (una dintre cele care ati auzit ca da cu 4%). Sau puteti sa nu mai luati credite deloc. Iar daca aveti credite in sold si banca v-a majorat dobanda si nu sunteti de acord, puteti sa rambursati creditul ori sa il refinantati. Deci mai multa actiune si mai putina gargara.
el - 01 septembrie 2010, 12:18: doar cateva precizari:
1. corelarea activelor cu pasivelor ca si termene face parte din zona grea de "risk management/alm." banca isi asuma un risk de dobanda daca din surse pe termen scurt (1an) acorda credite pe 15-30 de ani. daca ULTERIOR acordarii creditului rata de dobanda se misca advers bancii, aceasta nu poate arunca costul acestui risk in curtea clientului - si guvernatorul a mentionat ca tocmai acest lucru s-a intamplat pana acum
2. care este autoritate de reglementare/supraveghere la nivel de UE in ceea ce priveste CDS? ... care este acel "event of default" ce ar atrage activarea CDS in cazul ING?
Viorel - 01 septembrie 2010, 12:07: Bun, ati ajuns la concluzia ca nu dati credite decat peste 8% conform calculelor! Intrebarea este ce faceti daca clientii nu le vor lua pentru ca sunt nesustenabile? Va reprofilati pe cafenele?
consuela - 01 septembrie 2010, 11:48: Stimate domnule Negritoiu,

Va asigur de tot respectul meu pentru opiniile prezentate de dvs.

As avea o singura remarca de facut in ceea ce priveste dezbaterea actuala starnita de initiativa legislativa a OPC de transpunere a directivelor europene privind protectia consumatorului de servicii bancare, si anume: pentru creditele contractate in anii 2007-2008 pentru perioade de 25-30 ani, scaderea dobanzii proportional cu evolutia dobanzilor de referinta EURIBOR/LIBOR este una perfect justificata, stiut fiind ca bancile la randul lor se imprumuta/contracteaza linii de finantare pentru perioade similare, la dobanda de referinta + marja de risc. In conditiile actuale, bancile desi au beneficiat de fluctuatia favorabila a EURIBOR/LIBOR, nu au transferat catre clientii lor aceste diferente favorabile, majorandu-si substantial marja de castig.

Mai concret, ca imprumutat in CHF la Volksbank, platesc aceeasi dobanda initiala de acum 3 ani, cand LIBOR CHF 3M era in medie de 2.55% p.a., in timp ce de cel putin un an de zile LIBOR CHF 3M este sub 0.2% p.a. Adica banca castiga pe seama mea numai din marja de risc de peste 10 ori mai mult.

De aceea consider ca initiativa OPC nu este menita sa distorsioneze administrativ costurile finantarii retail in Romania, ci vine sa corecteze anomaliile pe care chiar anumite banci le induc.
Catalin - 01 septembrie 2010, 08:54: Treaba este clara. Daca statul si-ar pune oridine in finantele proprii si riscul de tara ar scadea si cetatenii ar beneficia de dobanzi mai bune. Instabilitatea politica si neputinta/hotia guvernamentala duc la cresterea costului finantarilor
Mihai - 01 septembrie 2010, 08:50: hahahaha...domnu bancher Negritoiu de ING BANK!...stati linistit!....multi ani pina acum ati facut profituri uriase, unde sint banii?....doar nu le-ati dat foc; aduceti-i inapoi si si compensati scaderile din ultimii 2 ani...dar de fat care scaderi?..ca si in anii astia raportati castiguri uriase de 40-80% (de ce va comparati cu vremurile pina in 2007 cind faceti 150-200%) ....jefuiti mai putin pe cei care iau credite si lasati-le casele nu-i mai executati silit!...nu sintem si noi europeni?.,.de ce in alte tari dati credite cu dobanzi de 4% si Romania, prin contracte abuzive dati cu aprope 20%?...ca a fost pina acum sat fara caini?...sintem in Europa, creste si concurenta si gradul de informare al populatiei, si veti da credite ca in vest, la 4-5% dobanda , maxim!
Cam apune vremea camatariei bancare, in care va dublati profiturile in fiecare an.
Mai mult de jumate veti falimenta, daca nu va readaptati repede la profituri de bun simtz!

Pagini: 1 2

opinii

Opinie Mişu Negriţoiu: De ce nu se pot împrumuta românii în euro la o rată a dobânzii de 4%