Opinii

Opinie Sorin Pâslaru: Când şi cine va da raportul pe execuţia bugetară şi atragerea de fonduri europene în 2010?

Autor: Sorin Pâslaru

30.01.2011, 23:50 32

În loc să ţină conferinţe de presă cu prezentarea în detaliu abilanţurilor pe 2010 a bugetului şi a atragerii de fondurieuropene, autorităţile se luptă la nesfârşit cu legislaţiapensiilor speciale.

Deşi avea datele de acum şi în iunie 2010, când a fost elaboratăhotărârea de guvern cu privire la recalcularea pensiilor specialeale militarilor şi foştilor angajaţi ai Ministerului de Interne -un proces de altfel necesar, în condiţiile în care cheltuielile laacest capitol sunt de 1 miliard de euro pe an - guvernul a datatunci norme care s-au dovedit inaplicabile.

Cine spune că ordonanţa adoptată vineri pentru a corectahotărârea din vara anului trecut este aplicabilă şi că nu vanecesita o nouă modificare? Nu ştim.

Ce ştim este că două dintre chestiunile esenţiale pentrufuncţionarea economiei - execuţia bugetară şi atragerea de fondurieuropene - sunt trecute cu vederea şi nu sunt dezbătutesuficient.

În administraţia românească nu există exerciţiul simplu alraportării, al bilanţului. Ai adoptat un buget pentru 2010, haidesă vedem acum, când avem cifrele finale pe 2010 - ce a ieşit, ce nua ieşit, ce se poate spune despre fiecare capitol.

La fel, la fondurile europene. Dacă nu ar exista site-ul specialde raportare făcut la cerinţele Uniunii Europene, nu ar şti nimenicâţi bani s-au absorbit, cine a atras banii şi ce contracte s-ausemnat.

Nu ar şti că vestitul ministru al transporturilor Radu Berceanu,care tot timpul spunea că nu are bani, împreună cu succesorul săuLudovic Orban, care tot timpul dădea vina pe predecesorul său şiîmpreună cu Gheorghe Dobre, ministrul-fantomă pe care nimeni nu-lţine minte că ar fi spus sau făcut ceva, au atras doar 1% îninvestiţii în infrastructură din toţi banii puşi la dispoziţie deUniunea Europeană.

Cum Uniunea Europeană nu s-a amestecat şi în cerinţele deraportare ale utilizării bugetului public din România, pentru cele48 miliarde de euro cheltuieli anuale efectuate de administraţiacentrală şi locală nu există aceleaşi reguli stricte.

Aşa că din bugetul public nu ştim care au fost primele 500 defirme care au primit comenzi de la stat în 2010 sau cărora li s-aefectuat plăţi anul trecut, nu ştim care au fost cele mai mari1.000 de salarii de bugetari şi ale cui, nu ştim cât a cheltuittoată administraţia publică pe hârtie, pe pixuri sau pe whisky.

Nu ştim, că nu există exerciţiul raportării. Exerciţiul fără decare nu se poate vorbi practic de a administra ceva, orice - oafacere, o scară de bloc, un club sportiv - nu există înadministraţia românească.

Dar cine să le facă, cine să îşi pună problema că trebuie făcuteaceste raportări? Privind toate aceste legi şi încercări demodificări de legi, nu poţi avea decât un cuvânt pentru aceastăadministraţie: este depăşită.

Nu cunoaşte legile vechi, ca să le poată modifica cu altele noi.Nu cunoaşte statisticile, datele, ca să propună un proiect. Nu ştiece este un buget, ca să îl poată explica. Premierul Emil Boc nupoate decât turui lecţii, nu ştie de unde a plecat şi unde trebuiesă ajungă.

Tot anul 2009 a ţinut-o că asigură pe toată lumea că nu se vamodifica TVA şi cota unică. Uite că TVA s-a modificat. Iar dacăveniturile la buget iarăşi vor fi supraestimate şi anul acesta, caşi în 2010, va trebui să umble iarăşi la taxe şi la altceva nu maiare la ce decât impozitul pe venit şi pe profit de 16%.

Lucrurile sunt legate. Când nu faci rapoarte să explici de ce nua ieşit aşa cum ai prognozat, nu are cum să iasă bugetul în anulurmător.

La nivel tehnic, administraţia este la pământ pentru că seangajează cu haita. Nepoate, şoferi, cunoştinţe, vechi amici. Eisunt oamenii care ar trebui să facă rapoarte, să fie consilieri, săcitească documente. În loc de asta, ei nici ziarele nu le deschid.E angajat cineva prin concurs? Nimeni. A venit un şef nou lateleviziunea publică, şi-a adus "oamenii" în poziţii-cheie. Tocmaicei care clamaseră lupta anticorupţie şi lipsa de transparenţă laangajările statului când s-au trezit la putere au spus: gata, amvenit noi şi-ai noştri.

Fără raportare şi transparenţă - la cheltuirea banilor, laangajările publice - nu poate exista eficienţă administrativă.

Ce folos că ai strigat şi strigi pe toate drumurile că nu vreistat social când te înfrupţi cu amândouă mâinile din acest stat fieprin achiziţii publice de la cine trebuie, fie prin cheltuielistrategice, fie prin angajări clientelare?

Basme, cât mai multe basme despre reducerea risipei, despretăierea salariilor, despre un stat eficient, despre reducereanumărului de bugetari. Dar fără statistici, fără rapoarte, fărăsalarii transparente, fără cheltuieli prezentate în detaliu. Nucifre, ci doar vorbe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO