Nu cred că există o strategie naţională/guvernamentală (ca la polonezi şi la unguri) de a creşte ponderea capitalului naţional în economie, în cazul nostru românesc, fie de stat, fie privat. Mai degrabă, acolo unde se întâmplă este prin excepţie, dar punctual, din când în când, se remarcă acest lucru.
Companii româneşti (controlate de stat sau private româneşti) câştigă teren într-un sector fie prin creştere organică, fie prin achiziţia unor companii deţinute de investitori străini.
Polonezii au început repolonizarea economiei acum mai bine de un deceniu, folosind ca vehicul marile companii poloneze controlate de stat din sectorul bancar, al asigurărilor sau energiei, iar acum ungurii, cu ajutorul lui Viktor Orban şi al companiilor private din anturajul lui, au preluat iniţiativa în economia ungară prin achiziţia unor businessuri străine.
Noi nu suntem atât de avansaţi şi nici nu cred că există vreo strategie coerentă.
Totuşi, şi la noi s-au întâmplat câteva lucruri:
- Banca Transilvania a devenit numărul unu în România în ultimul deceniu prin achiziţia a trei bănci cu capital străin (Volksbank, Bancpost şi Idea Bank), iar acum, prin achiziţia OTP Bank, deţinută de grupul ungar OTP, îşi consolidează poziţia de lider, în timp ce celelalte bănci cu capital străin încearcă să vadă cum să acţioneze în continuare.
- CEC Bank, controlată integral de stat, a crescut susţinut în ultimii cinci ani, urcând de pe locul şase pe locul trei la finalul anului trecut pe baza activelor deţinute, ajungând în spatele Băncii Transilvania şi BCR şi depăşind în premieră BRD, deţinută de grupul francez Soc.Gen. Spre deosebire de Banca Transilvania, care a crescut prin achiziţii, CEC Bank a urcat printr-o creştere organică sprijinită şi aprobată de stat, acţionarul majoritar. BRD, care se complăcuse pe locul trei, va cădea acum pe locul cinci, după ce fuziunea dintre UniCredit şi Alpha Bank va avea ca rezultat o bancă ce va ajunge pe locul trei.
- Eximbank, o bancă controlată de stat, a achiziţionat acum doi ani Banca Românească, deţinută de National Bank of Greece, intrând în top 10 bănci pe locul opt. Mai rămâne ca integrarea celor două bănci, care se dovedeşte o operaţiune mai complicată, să aibă ca rezultat o bancă mai bună cu capital românesc, care să câştige teren.
- Cred că sectorul bancar este singurul unde pare să existe o strategie coerentă de creştere a ponderii capitalului românesc în acest sector, astfel încât să se ajungă la o echilibrare. Până acum câţiva ani, capitalul străin reprezenta 80% în sectorul bancar, iar intenţia este de a se ajunge la 50%/50%.
- Romgaz, unde statul deţine 70% din acţiuni iar 30% sunt tranzacţionate pe Bursă, a cumpărat participaţia americanilor de la Exxon în proiectul de gaze din Marea Neagră Neptun Deep. Celălalt partener este OMV Petrom, care conduce consorţiul, şi unde statul deţine 20% din acţiuni, iar Pilonul II de Pensii, unde 8,2 milioane de români sunt acţionari, deţin încă 10%.
- Acum un an, cel mai puternic grup antreprenorial românesc, Pavăl Holding, proprietarii lanţului Dedeman, a achiziţionat de la CA Immo un portofoliu de clădiri de birouri cu peste 320 de milioane de euro, cea mai mare tranzacţie de pe piaţa de birouri înregistrată până acum.
- Folosind puterea şi cash-ul de la Dedeman, unde profitul anual se apropie de 300 de milioane de euro, fraţii Pavăl continuă să cumpere terenuri pentru zona imobiliară şi terenuri pentru agricultură. De asemenea, ei sunt investitori de luat în seamă pe Bursa de Valori Bucureşti, cumpărând constant acţiuni în marile companii care oferă dividende. Tot ei sunt şi cumpărători de titluri de stat româneşti, plus cumpărători de obligaţiuni emise pe piaţă de bănci, ca o formă hibridă de capital (MREL). Anual, fraţii Pavăl generează acum aproape 500 de milioane de euro din activele pe care le deţin ca profit, bani care trebuie plasaţi în alte afaceri (Anul trecut au cumpărat cu 40 de milioane de euro un hotel pe malul lacului Garda din Italia).
- Dorinel Umbrărescu, constructorul român de autostrăzi şi drumuri, este principalul beneficiar al fondurilor care sunt investite în acest moment în infrastructură, în special pe zona de nord a ţării, iar aici în joc sunt miliarde şi miliarde de euro.
- Hidroelectrica, o maşină de făcut bani controlată de stat iar acum cu 20% din acţiuni listate pe Bursă, este cumpărătorul unor proiecte private de energie eoliană/solară, iar această politică nu se opreşte aici.
- Transgaz, companie controlată de stat, încearcă să câştige teren în regiune odată cu schimbările geopolitice, care înseamnă schimbarea livrărilor de gaze din regiune ca urmare a războiului din Ucraina şi a ieşirii ruşilor din peisaj.
- Acum, Romgaz şi Hidroelectrica ar vrea să-şi unească forţele, să liciteze pentru divizia de furnizare a energiei electrice şi a gazelor pe care E.ON România, controlată de gigantul german E.ON, ar vrea să o scoată la vânzare.
- În telecom, grupul Digi a câştigat teren pe piaţa de Internet şi telefonie mobilă prin achiziţiile individuale de clienţi şi prin politica de preţuri reduse, care a terminat marile grupuri Orange, Vodafone şi Telekom.
- În agricultură sunt grupuri româneşti care cumpără ferme mari scoase la vânzare de către investitorii străini – austrieci, americani, italieni, francezi -, iar tranzacţiile sunt de ordinul a zecilor de milioane de euro.
Aceste cazuri sunt izolate, dar sunt un prim pas, care arată că trendul din ultimii 25 de ani prin care investitorii străini au câştigat teren în economia şi în businessul României se întoarce.
După 25 de ani, companiile de stat din energie au început să facă bani şi acum dispun de capital pe care ar putea să îl investească, iar companiile private româneşti unde proprietarii nu şi-au devalizat propriile afaceri au reuşit să acumuleze ceva capital, iar acum încep să-l plaseze prin achiziţia altor active, pe care le vând fie investitorii străini, fie antreprenorii români.
Pe lângă acest lucru, se adaugă şi apariţia Pilonului II de pensii, unde 8,2 milioane de români sunt participanţi, cei mai mulţi fără să ştie, şi unde s-au acumulat peste 120 de miliarde de lei, bani care sunt plasaţi în achiziţia de titluri de stat şi în achiziţia de acţiuni la marile companii listate pe Bursa de Valori. Foarte multă lume nu ştie, dar Pilonul II de Pensii, prin cele şapte fonduri, este principalul acţionar din Banca Transilvania, deţinâd peste 30% din capital. Pilonul II de pensii este, după stat, principalul acţionar de la Petrom, Romgaz, şi acum Hidroelectrica.
Pe piaţa titlurilor de stat, Pilonul II de pensii a devenit unul dintre principalii jucători, la egalitate cu băncile şi investitorii străini, iar faptul că aceste fonduri nu sunt obligate să iasă imediat de pe piaţa titlurilor de stat când apare vreo criză începe să contribuie la stabilitatea acestei pieţe.
Multă lume se întreabă de ce Bursa nu a avut o volatilitate mai mare în ultimii ani, având în vedere crizele care s-au succedat, iar răspunsul este legat de apariţia acestor bani din Pilonul II, care a devenit principalul cumpărător de acţiuni.
În real estate, antreprenorii români au devenit în ultimul deceniu principalii dezvoltatori rezidenţiali în mai toate oraşele – prin One, grupul Oscar, Impact etc. -, luând locul investitorilor greci şi israelieni, care au fost principalii dezvoltatori în perioada 2005-2008, înainte să vină criza şi căderea pieţei imobiliare.
În logistică, o piaţă dominată de investitorii străini în frunte cu CTP, încearcă să-şi facă acum loc şi antreprenorii români – Ionuţ Dumitrescu, fraţii Pavăl, Sorin Preda etc.
Din păcate, în asigurări, acţionarii de la Astra şi City Insurance şi-au devalizat propriile companii, contribuind la prăbuşirea acestor lideri de piaţă. Euroins, al treilea lider care a fost trimis de ASF în faliment, era deţinut de un miliardar bulgar.
În retail, o piaţă imensă, jocurile sunt făcute de marii retaileri, toţi având în spate acţionari străini strategici. Acum, retailerii mici şi mijlocii care acţionează în câteva oraşe dintr-o regiune, neavând reţele naţionale, încearcă să facă faţă marilor retaileri prin acţiuni administrative. Au cerut guvernului să închidă în weekend marile supermarketuri şi hipermarketuri, pentru a da posibilitatea magazinelor unde proprietarii sunt români să vândă.
Cei care sunt la Palatul Victoria, indiferent de numele lor şi de partidele care susţin guvernul, nu cred că au strategii coerente prin care să susţină creşterea capitalului românesc, de stat şi privat, în economie şi în business.
Businessul românesc este polarizat, adică primele 1.000 de companii ca cifră de afaceri, unde 80% sunt multinaţionale, controlează 48,5% din cifra de afaceri totală din economie, iar celelalte 680.000 de companii, în marea lor majoritate româneşti, se luptă pentru restul.
Pentru că nu există nici interes, nici viziune, nici knowledge, guvernul nu ştie ce să facă în sectoare strategice precum chimia, unde avem cel mai mare deficit comercial, în siderurgie sau în farma. Guvernul nu ştie şi nici nu are o politică cum să facă ca agricultura românească să treacă de la vânzarea materiei prime (cereale), la prelucrarea acestora intern, astfel încât să rezulte un produs cu o valoare adăugată mai mare.
De asemenea, în rezidenţial, un sector unde capitalul românesc este majoritar, birocraţia administrativă de stat ţine lucrurile în loc, când ar trebui să fie în vârful unei anumite regenerări urbane.
În anii ’90 şi 2000, capitalul străin a fost primit cu braţele deschise în economia românească, fiind principalul motor de creştere, de knowledge, de locuri de muncă moderne, de capital adus în România. Investitorii străini au reuşit să se organizeze şi să devină o voce coerentă în discuţiile cu autorităţile publice.
De partea cealaltă, capitalul privat românesc, care a câştigat teren în ultimii 15 ani, s-a organizat mai greu, interesele antreprenorilor au fost diferite, nu au ştiut să-şi facă lobby într-un mod coerent şi nu prea au beneficiat de sprijin guvernamental, ci dimpotrivă.
În continuare există o ruptură între cei care guvernează şi capitalul privat românesc, care ar putea să câştige mai mult teren pentru că beneficiază acum de resurse financiare şi knowledge.
Poate următorul deceniu va aduce o organizare mai bună a capitalului privat românesc, astfel încât să aibă forţa să-şi susţină interesele când stă la masă cu cei care sunt la Palatul Victoria.
