Politică

Atanasiu: Suntem gata sa participam la misiuni in Liban

31.07.2006, 19:12 14

Ministrul apararii, Teodor Atanasiu, a declarat ieri ca Romania este gata sa participe la misiuni de mentinere a pacii in Liban, dar numai sub mandat ONU. Atanasiu a sustinut ca Romania are fortele militare necesare pentru a participa la misiuni de mentinere a pacii in Liban. "Si sub mandat ONU suntem gata sa participam. Repet, sub mandat ONU, pentru ca ONU plateste aceste misiuni", a adaugat ministrul apararii. El a subliniat ca, deocamdata, Romania nu a primit nici o solicitare in acest sens. Ministrul apararii a precizat ca MApN nu are resursele necesare pentru a dizloca trupe suplimentare in teatrele de operatiuni. "Daca (forta de mentinere a pacii in Liban - n.r.) va fi sub alt mandat, va trebui sa gasim resurse financiare", a spus Atanasiu. Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, la sosirea in tara din vizita in SUA, ca nu a angajat Romania, in discutiile cu oficialii americani, in participarea cu trupe militare intr-o eventuala actiune in Liban. Basescu a precizat ca, in momentul de fata, atat la nivelul NATO si al ONU, cat si la nivelul relatiilor bilaterale se analizeaza varianta introducerii unei structuri militare tampon in sudul Libanului, la care Romania va participa daca i se va cere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO