Barack Obama îndeamnă Rusia şi regimul din Siria să respecte armistiţiul

27 feb 2016 Autor: Mihai Draghici - Mediafax

Preşedintele SUA, Barack Obama, a avertizat, vineri seară, că membrii comunităţii internaţionale vor monitoriza modul în care Rusia şi regimul Bashar al-Assad respectă armistiţiul din Siria.

"Comunitatea internaţională va urmări cu atenţie modul în care Rusia şi regimul sirian respectă armistiţiul", a atras atenţia liderul american.

"Suntem convinşi că vor fi în continuare confruntări", a adăugat Barack Obama, notând că organizaţiile teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra (afiliat reţelei Al-Qaida) nu sunt implicate în acordul de încetare a focului.

Acordul de încetare a focului în Siria, rezultatul negocierilor dintre SUA şi Rusia, intră în vigoare, teoretic, sâmbătă la ora 0.00 (0.00, ora României), aplicându-se confruntărilor dintre forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate Administraţiei Bashar al-Assad.

Armistiţiul nu include organizaţiile teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida.

Atât coaliţia internaţională coordonată de SUA, cât şi Rusia au anunţat că vor continua operaţiunile militare contra "grupurilor teroriste".

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat vineri că Rusia va continua raidurile aeriene împotriva "organizaţiilor teroriste" din Siria şi după intrarea în vigoare a armistiţiului. "În mod evident, bombardamentele împotriva grupurilor teroriste din Siria vor continua", a declarat Vladimir Putin în cursul unei întâlniri cu membri ai conducerii Serviciului federal de Securitate (FSB). Damascul şi Rusia îi cataloghează pe rebelii susţinuţi de occident drept "terorişti".

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 250.000 de morţi.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia. Rusia a lansat, în septembrie 2015, raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

 
Cuvinte cheie:
SUA
, SIRIA
, RUSIA
, armistitiu
, regim
, respect
, obama
, bashar al-assad
, terorism
, comunitate
, islamism
, membri
, presedinte
, avertizare
, monitorizare
, retea
, sustinere
, coalitie
, continuare
, irak
, organizatii
, raiduri aeriene
, securitate
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide