Politică

Cine este Cristian Buşoi, nominalizat la Sănătate, a fost consilier al lui Tăriceanu, eurodeputat, şef CNAS

Cine este Cristian Buşoi, nominalizat la Sănătate, a...

Autor: Eliana Radulescu

07.02.2014, 14:49 404

În vârstă de 35 de ani, Buşoi a absolvit în 2003 Facultatea de Medicină din cadrul UMF "Carol Davila" Bucureşti, ulterior completându-şi studiile la Colegiul Naţional de Apărare, unde a avut lucrarea de absolvire "Reforma serviciului militar în România", la Facultarea de Drept din Universitatea "Titu Maiorescu" Bucureşti şi la Institutul Diplomatic Român.

În 2010, şi-a luat doctoratul în sănătate publică şi management sanitar, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.

Între 2003 şi 2007, Cristian Buşoi a profesat ca medic, iar din 2009, ca notar public, la un cabinet din Bucureşti.

Originar din Drobeta Turnu Severin, Buşoi a intrat în politică în 1996, fiind până în 1998 vicepreşedinte fondator al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal (TNL) Mehedinţi, potrivit CV-ului de pe site-ul CNAS. Din iunie 2009, este vicepreşedinte PNL Timiş.

În perioada octombrie 2002 - mai 2004, a fost consilier al vicepreşedintelui PNL Călin Popescu-Tăriceanu, iar între decembrie 2004 şi aprilie 2007, deputat de Timiş.

Din august 2009 până în iunie 2013, Cristian Buşoi a fost europarlamentar, renunţând la mandatul din PE pentru funcţia preşedinte al CNAS.

Potrivit declaraţiei sale de avere din iunie 2013, Buşoi deţinea două apartamente în Bucureşti şi unul la Bruxelles şi o casă de locuit de aproape 1.000 mp în Drobeta Turnu Severin, conturi curente şi depozite bancare de circa 800.000 de euro.

Acesta a acordat două împrumuturi în nume personal, unul de 250.000 euro unei persoane fizice şi circa 1,2 milioane de lei firmei European Business Target.

Buşoi are două credite, contractate în 2006, în valoare de 250.000 euro, luate pe un termen de 25 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO