Politică

Comisarii Frattini si Rehn vorbesc apasat de clauza de salvgardare

31.05.2007, 19:02 17

Comisarul european pentru justitie si afaceri interne, Franco Frattini, a avertizat Romania, intr-un interviu la postul de radio European Voice si citat de RFI ca risca activarea clauzei de salvgardare in justitie, daca nu face progrese in combaterea coruptiei si nu consolideaza sistemul judiciar. De asemenea, intr-un interviu publicat ieri de jurnalul francez Le Figaro, un alt demnitar european, comisarul pentru extindere Olli Rehn, sustine ca, daca exista motive temeinice, aceasta clauza va fi activata fara rezerve intrucat in joc este credibilitatea Uniunii Europene.
Activarea clauzei de salvgardare pe Justitie inseamna ca deciziile instantelor romanesti nu vor mai fi recunoscute in tarile Uniunii, ceea ce va aduce atingere nu atat institutiilor, cat cetatenilor.
Franco Frattini a declarat, in interviul mentionat, ca a transmis autoritatilor de la Bucuresti opinia sa despre punctele bune si cele slabe ale Legii privind Agentia Nationala de Integritate (ANI) - legea in baza careia ar urma sa fie controlate averile demnitarilor. In aceeasi vreme insa, comisarul sustine ca o eventuala "pedeapsa" trebuie aplicata in baza realitatilor din teren. Asa stand lucrurile, comisarul spune ca atat Romania, cat si Bulgaria, care au aderat impreuna la 1 ianuarie 2007, trebuie tratate pe picior de egalitate cu celelalte state membre ale UE: "Nu pot sa le tratez asa cum tratez o tara vecina, asemenea Serbiei. Sunt tari membre cu drepturi depline". Avertismentele comisarului sunt valabile, sustine el, si pentru Bulgaria.
In relatia cu UE, pe domeniul justitiei, un punct sensibil este adoptarea legii Agentiei de Integritate.
Guvernul a modificat ieri legea prin ordonanta de urgenta la doar doua saptamani de la promulgarea ei. Opozitia a spus ca legea a fost modificata in urma unei scrisori primite de Guvern de la Frattini, dar atat Comisia, cat si Executivul de la Bucuresti au negat aceasta informatie. Insa din spusele lui Frattini, din interviul citat, se intelege ca administratia de la Bucuresti a fost informata despre anume nemultumiri ale Comisiei fata de actul normativ in cauza. Ieri, asadar, Guvernul a modificat prin ordonanta de urgenta legea ANI.
Astfel, diferenta dintre averea dobandita si veniturile realizate in timpul mandatului care declanseaza aplicarea legii privind verificarea averii de catre ANI va fi de 10.000 de euro. Fata de forma adoptata a legii se elimina astfel procentul de 10 la suta din avere si se reduce suma minima care fusese stabilita la 20.000 de euro.
Ministrul justitiei Tudor Chiuariu afirmase anterior ca Agentia Nationala de Integritate ar putea incepe sa functioneze in patru luni.
Ministrul justitiei a sustinut ca ANI nu este subordonata Senatului - membrii ei sunt numiti de Senat -, ea fiind o autoritate administrativa autonoma. ANI se bucura de independenta operationala - sustine Chiuariu -, iar presedintele, vicepresedintele si inspectorii de integritate nu pot solicita si nu pot primi dispozitii privind derularea verificarilor de la nicio autoritate publica, institutie sau persoana.
Presedintele si vicepresedintele ANI pot fi revocati din functie, afirma ministrul, numai pentru incapacitate manageriala constatata in urma unui audit extern independent. Totodata, ministrul a afirmat ca singura modalitate de control este prezentarea in fata Senatului, de catre Consiliul National de Integritate, a unui raport anual de activitate al agentiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO