Politică

Dacian Cioloş: În toamnă putem lansa partidul. Avem peste 50.000 de simpatizanţi

Dacian Cioloş: În toamnă putem lansa partidul. Avem...

Autor: Dragos Suciu, Mediafax

05.06.2018, 20:05 392

Fostul premier Dacian Cioloş a spus, marţi, la Alba Iulia, că în toamnă procesul juridic de înregistrare a partidului Mişcarea România Împreună se va finaliza, iar apoi se va prezenta programul politic la care se lucrează în prezent, precizând că organizaţia are peste 50.000 de simpatizanţi.

Dacian Cioloş a fost întrebat, marţi, la o dezbatere publică organizată de Platforma România 100, despre viitorul partid şi dacă este pregătit ”să se bată cu ceilalţi”, fostul premier răspunzând că nu vizează acest lucru, ci vrea să se lupte ”pentru ceva”, deoarece nu vrea să ia ”votanţii unor partide”.

”Vreau să atrag cât mai mulţi din oamenii care nu au ieşit la vot pentru că nu au avut, spun ei, alternativă, să vină şi să se implice”, a spus Cioloş.

Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună a adăugat că ceea ce face acum alături de mişcarea civică România 100 este pentru a convinge oamenii că pot fi o alternativă.

”În primul rând, tot ceea ce facem în platformă ar trebui, dacă chiar vizăm pe oamenii pe care vrem să-i vizăm, să aibă un impact şi asupra proiectului politic şi dacă nu are impact asupra proiectului politic înseamnă că m-am implicat degeaba şi o să-i las pe alţii care sunt mai buni decât mine să facă”, a spus Cioloş.

Platforma România 100, pe care o conduce, rămâne o mişcare civică.

”Legea spune că un partid există în momentul în care el este recunoscut juridic, e înregistrat juridic. De asta, când am anunţat intenţia de a înfiinţa partidul nu am lansat partidul pentru că nu aveam cum să lansăm ceva ce nu există. Am anunţat că am depus documentele de înregistrare ale partidului. Asta durează o perioadă, aşa e gândită procedura şi trebuie să respectăm nişte etape, însă noi estimăm că undeva în toamnă, prin septembrie-octombrie, procesul juridic va fi finalizat şi vom fi în măsură să lansăm partidul. În momentul respectiv vom prezenta şi programul politic la care lucrăm, pe care îl finalizăm acum”, a mai spus Cioloş.

Cioloş a adăugat că viitorul partid ”Mişcarea România Împreună” are peste 50.000 de simpatizanţi.

”Avem site pe care l-am lansat în momentul în care am anunţat intenţia de înfiinţare a partidului, pe care avem simpatizanţi, că nu pot fi membri atât timp când partidul nu există, dar avem peste 50.000 de simpatizanţi înscrişi pe site, oameni pe care îi putem identifica, ştim cine sunt, unde locuiesc, în ce domenii au competenţe şi cât de mult doresc să se implice. Câţi doresc să devină membri de partid”, a afirmat Dacian Cioloş.

După ce partidul va fi înregistrat, vor începe înscrierile în el, iar după încă o lună vor începe procedurile de constituire a filialelor, potrivit lui Cioloş.

Partidul va participa la următoarele alegeri, primele fiind europarlamentarele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO