Politică

Deputat USR: Temerea este că dacă mergem înainte cu bugetul pe 2018, vor fi tăieri de investiţii

Deputat USR: Temerea este că dacă mergem înainte cu...

Autor: Iasmina Ardelean, Mediafax

11.12.2017, 11:21 79

„Ne-am uitat pe datele şi pe cifrele pe care le-a prezentat Guvernul pentru bugetul pentru anul 2018. Ce putem spune este că, din păcate, constatăm o prelungire a politicilor economice din anul 2017. (...)Temerile sunt aceleaşi şi anticipările sunt aceleaşi: dacă mergem înainte cu acest buget, vom constata tăieri de investiţii la un moment dat şi poate chiar creşteri de taxe şi impozite, ceea ce ar fi dezastruos pentru economia României”, a precizat Năsui la Parlament.

De asemenea, deputatul USR a subliniat că în proiectul de buget au fost subevaluate cheltuieli şi supraevaluate venituri.

„Avem un exemplu flagrant de supraevaluare de venituri la capitolul TVA, unde preconizarea este că vor creşte veniturile cu 16%, dintre care 4,9 miliarde datorită TVA Split, lucru care este total neplauzibil, având în vedere că TVA Split chiar şi în forma lui cea mai aspră, cea mai dură, era preconizat să aducă 2 miliarde la buget. În rest, avem o creştere foarte mare a cheltuielilor cu asistenţa socială care, încă o dată, vor domina bugetul. Sunt cea mai mare cheltuială a bugetului general consolidat. Şi acolo, deşi este o sumă mare, care e în creştere, constatăm faptul că ea este subevaluată faţă de orice previziune realistă pe care o putem face. Deci, temerile pentru acest buget sunt o repetare a scenariului pe care l-am văzut în 2017 şi pe care îl avertizam la începutul lui 2017, anume faptul că deficitul nu o să poată fi ţinut sub control”, a susţinut Claudiu Năsui.

Totodată, deputatul USR a precizat că formaţiunea a depus 270 de amendamente la proiectul de buget.

„Am depus 270 de amendamente care privesc şi textul legii, şi anexele la această lege. Ceea ce ne dormim este mai puţini bani în PNDL, faimosul program numit pixul lui Dragnea, şi mai mulţi bani pentru investiţii concrete în infrastructură, sănătate şi educaţie. Propunem să se reducă fondurile din PNDL pentru că ele sunt alocate discreţionar de către Guvern, de către Ministerul Dezvoltării Regionale, acest minister mamut, care are cele mai mari sume discreţionare”, a punctat Năsui.

Proiectul Legii bugetului pe 2018 va intra în Comisia de Buget Finanţe a Camerei Deputaţilor începând de marţi, iar lucrările vor fi finalizate în comisie sâmbăta viitoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO