Politică

Gabriel Oprea, dat afara din PSD din cauza DGIPI. Miscarea arata ca serviciile secrete domina in politica

Gabriel Oprea, dat afara din PSD din cauza DGIPI. Miscarea arata ca serviciile secrete domina in politica

Gabriel Oprea, ministrul administratiei si internelor: Nu doresc pentru moment, sa comenteze motivatiile reale ale deciziei BPN (conducerea PSD - n.n.). (...) La nivelul directiilor subordonate ministrului si secretarilor de stat, am numit numai profesionisti din sistem, a caror probitate morala si experienta profesionala nu poate fi pusa la indoiala si nu se bazeaza pe carnetul de partid.

12.01.2009, 18:11 881

Conducerea PSD a decis ieri cu o surprinzator de larga majoritate retragerea sprijinului politic ministrului de interne Gabriel Oprea, urmand sa faca o noua propunere pentru acest post.

Oprea ar fi primul ministru care si-ar pierde functia in Cabinetul lui Emil Boc, la nicio luna de la preluarea ei. Retragerea sprijinului politic inseamna ca actiunile unui ministru nu mai beneficiaza de sprijinul partidului din care face parte. Insa un demnitar in aceasta situatie nu-si pierde automat postul, pentru ca, potrivit legii, schimbarea din functie a unui ministru este decisa de seful statului la propunerea primului-ministru. Presedintele Basescu si premierul Boc, aflati la Bruxelles, nu au comentat pana la inchiderea editiei situatia din PSD. Nici Oprea nu a comentat indepartarea sa.
Oprea, care este general in rezerva, l-a propus la finele saptamanii trecute in fruntea serviciului secret al Internelor pe chestorul (functie din Ministerul de Interne egala cu cea de general de armata) Virgil Ardelean - un personaj puternic si controversat totodata, care a stat in fruntea acestui serviciu vreme de noua ani. A fost adus de la Cluj de fostul ministru de interne, taranistul Gavril Dejeu, si a rezistat sub mai multe administratii, pana si-a dat demisia in urma fugii din tara a lui Omar Hayssam, acuzat de terorism in cazul rapirii jurnalistilor romani.
Conducerea PSD i-a reprosat lui Oprea ca nu a fost consultata la momentul acestei numiri, aceasta fiind logica sanctionarii sale. Insa doar acesta sa fie motivul? Sau unii oameni din PSD s-au temut cu adevarat de Ardelean, asa cum au lasat sa se inteleaga unii lideri ai PSD, intre care Miron Mitrea? Pentru ca serviciul pe care l-a condus si pe care ar fi urmat sa-l conduca are structuri de informatii foarte puternice, este suspectat ca asculta telefoanele, desi legal nu poate face acest lucru fara acordul Serviciului Roman de Informatii (SRI). Primeste, de asemenea, spre verificare, informatii de la SRI si, dupa cum spune analistul politic Stelian Tanase, "DGIPI este o structura mai puternica chiar decat SRI, pentru ca stie in detaliu si cine a furat o gaina din nu stiu ce sat si cine a dat o spargere la o banca de pe Calea Victoriei". Mai mult, serviciul nu se afla sub controlul parlamentar, ci sub cel al ministrului de interne si al premierului.
Potrivit lui Geoana, incalcarea disciplinei de partid a dus la sanctionarea politica a lui Oprea, care ar trebui sa fie inlocuit de premierul Boc, daca acesta din urma va dori sa pastreze coalitia cu PSD.
"Aceasta situatie incalca atat disciplina de partid, cat si mecanismul din protocolul de colaborare al coalitiei pe care l-am stabilit cu partenerii de la PD-L. Tinand cont de sensibilitatea acestui minister si de importanta acestei zone, decizia pe care BPN (Biroul Permanent National, un forum restrans de conducere a PSD - n.red.) a adoptat-o cu o larga majoritate - numai cu doua abtineri - a fost retragerea sprijinului politic pentru domnul Gabriel Oprea, urmand ca PSD sa faca premierului o propunere in urmatoarele zile", a declarat Mircea Geoana.
"Tinand cont de gravitatea gestului de indisciplina pe care domnul Oprea l-a afisat, repet, in mod deliberat in ultimele zile, BPN a avansat propunerea catre Comisia de Integritate Morala si Arbitraj a partidului ca domnul Oprea sa fie exclus din PSD", a mai spus Geoana.
Presedintele PSD a reluat afirmatiile conform carora numirile de secretari de stat la MAI nu au avut girul partidului. Conform lui Mircea Geoana, aceste numiri vor fi anulate, iar noile propuneri se vor face in urma convocarii cat mai rapide a unui Comitet Executiv National al PSD.
Geoana a sustinut ca Virgil Ardelean nu figura pe lista de propuneri a PSD si ca PSD nu avea niciun fel de propuneri in ceea ce priveste conducerea DGIPI.
Anterior deciziei de sanctionare a lui Oprea, mai multi lideri ai PSD i-au luat apararea afirmand ca numirea avansata de el a deranjat grupurile de interese din PSD.
Presedintele PSD Vrancea, Marian Oprisan, apropiat de Oprea, a sustinut ieri ca pe echipa numita la conducerea MAI nu pot fi suparati decat "unii colegi" care si-au dorit acest minister, pe de o parte, sau "grupurile generatoare de crima organizata", pe de alta parte.
Cu o zi inainte, senatorul PSD Miron Mitrea afirma, pe blogul personal, ca ministrul Oprea "a deranjat anumite grupuri de interese" din partid prin numirile de secretari de stat facute si ca aceia care au pornit acest scandal au interese "foarte personale", dorind numirea "unor acoliti de-ai lor". De asemenea, grupul de la Cluj (Ardelean este clujean) prin vocea lui Ioan Rus l-au aparat pe Oprea. Nu a facut-o insa si Ion Iliescu care l-a ajutat in campania electorala pe ministrul de interne. De ce nu l-a mai aparat Iliescu pe Oprea si cum este explicat votul masiv din conducerea PSD in favoarea sanctionarii sale (s-au inregistrat doar doua abtineri - ministrii Victor Ponta si Marian Sarbu)?
Frica de Traian Basescu - crede analistul Stelian Tanase.
Ardelean era considerat a fi un om apropiat de Traian Basescu sau cel putin dispus sa-i asculte ordinele. "Nu stiu daca problema in PSD a fost Oprea sau Ardelean. Problema a fost cine va conduce doi si un sfert (DGIPI, numita asa dupa numele fostei unitati de informatii a Internelor, UM 215 - n.n.). L-au considerat un om al lui Traian Basescu si s-au temut de un cal troian. Ardelean are o istorie lunga si controversata. Asa cum ii poate santaja pe altii, poate fi la randu-i santajat. PSD nu a dorit sa scape de sub control acest serviciu, de aceea rapiditatea si unitatea cu care s-a actionat. Partidul a fost practic unit in fata lui Traian Basescu, iar Mircea Geoana a fost acum cu adevarat seful partidului", crede Stelian Tanase.
De altfel, presedintele Consiliului National al PSD, fostul premier Adrian Nastase, a pus in relatie actiunea conducerii social-democratilor cu un banuit scenariu al lui Traian Basescu. Potrivit lui Nastase, retragerea sprijinului politic acordat lui Gabriel Oprea a fost o decizie logica "si un test pe care Traian Basescu s-a oferit sa il faca in relatia cu PSD".
"A fost vorba si de un test pe care Traian Basescu
s-a oferit sa il faca in relatia cu PSD. (...) Acest vot este un vot si impotriva unui coleg al nostru, dar este si un vot de blam la adresa celui care a construit aceasta strategie, care arata ca rezervele unora dintre colegii nostri la acest parteneriat cu partidul lui Traian Basescu au fost indreptatite", a afirmat Nastase.
 
Cine este Gabriel Oprea
Doar doua abtineri s-au inregistrat la decizia privind excluderea din Guvern a ministrului internelor, Gabriel Oprea (48 de ani), cea a ministrului pentru relatia cu Parlamentul, Victor Ponta, si a ministrului muncii, Marian Sarbu, in vreme ce restul liderilor social-democrati din conducerea partidului au votat pentru excluderea acestuia. Retragerea sprijinului pentru Oprea a fost interpretata drept o batalie a taberelor din PSD, dupa ce trei lideri influenti din PSD, Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea si Marian Vanghelie, au cerut duminica inlocuirea lui Oprea din Guvern, pentru ca nu ar fi respectat protocolul intern pentru numirea secretarilor de stat, respectiv nu l-ar fi informat pe liderul social-democrat Mircea Geoana despre numirea lui Virgil Ardelean la conducerea DGIPI. Gabriel Oprea, care la intrarea sa in PSD in 2003 a fost perceput drept un apropiat al lui Adrian Nastase, a fost sprijinit in ultimele zile doar de senatorul Miron Mitrea, fostul ministru al transporturilor, un adversar al lui Mircea Geoana in PSD. Generalul de armata Gabriel Oprea a intrat in politica in 2003, dupa ce ocupase functia de prefect al Bucurestiului in guvernul condus de Adrian Nastase. A fost pana in 2004 ministru delegat pentru Administratie Publica, iar la alegerile din noiembrie a fost ales deputat PSD de Ilfov. Este presedinte al filialei PSD Ilfov din 2004. Oprea este unul dinte cei mai bogati politicieni cu o avere care depaseste 3 mil. euro. El detine o casa de 828 de metri patrati pe strada Tudor Arghezi din Bucuresti cu o valoare de impozitare de 13.000 de euro, dar care valoreaza in realitate circa 1,7 mil. euro. Oprea are in total sapte case si apartamente in Bucuresti, Voluntari, la mare si la munte.
 
Ce este DGIPI
Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) este urmasa fostei "Doi si-un sfert", serviciul secret al Ministerului de Interne, care a fost desfiintat in timpul regimului Constantinescu. DGIPI este unul dintre cele mai puternice servicii de informatii, pentru ca centralizeaza informatii care provin de la politistii din toata tara. De-a lungul vremii au existat acuzatii ca ofiterii Directiei au ascultat ilegal telefoane, nu numai ale ofiterilor din MAI, dar si ale unor politicieni sau ziaristi. Astfel de suspiciuni au existat in cazul Remes, in fosta guvernare, dar si in timpul guvernarii Nastase, cand serviciul, condus la acea vreme de Virgil Ardelean, ar fi ascultat telefoanele unor baroni PSD. Potrivit legii, mandatele pentru ascultarea telefoanelor se acorda numai de catre judecatori. Tot Ardelean a cerut in 2003 mandat de ascultare a telefoanelor agentiei de presa Mediafax, pentru a descoperi sursa scurgerii unor informatii despre cazul FNI din Ministerul de Interne. Doina Anghel
 
Cine este Virgil Ardelean
Virgil Ardelean (59 de ani), cunoscut si sub numele de "Vulpea", este un chestor roman de politie, care a condus Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) din Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) intre anii 1998-2007. Pana sa vina la conducerea DGIPI, Ardelean a detinut functia de sef al Politiei Capitalei, iar anterior a fost adjunct al sefului Politiei Cluj-Napoca. Numele sau este legat de scandalul Omar Haysan, Ardelean prezentandu-si demisia din fruntea DGPIPI in iulie 2006, la doar o luna de la fuga omului de afaceri sirian din tara, acuzat de terorism. El nu a fost schimbat atunci din functie, deoarece premierul de atunci, Calin Popescu-Tariceanu, nu a fost de acord cu propunerea facuta de ministerul de interne Vasile Blaga pentru postul detinut de Ardelean. Ardelean a plecat din fruntea DGIPI de-abia un an mai tarziu, dupa plecarea din cabinet a lui Blaga. Dupa venirea in fruntea MAI a lui Cristian David, Virgil Ardelean a fost inlocuit din functie cu Petre Albu si numit sef al Directiei Generale Management Operational din MAI. Andreea Magraon
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO