Politică

Inca un plan pentru integrare

21.03.2007, 19:55 11

Seful Departamentului pentru Afaceri Europene Adrian Ciocanea spune ca prima ciorna a raportului pe justitie pe care Guvernul o va transmite Comisiei Europene va fi gata vineri si afirma ca saptamana viitoare Executivul va adopta un nou plan cu masuri prioritare pentru integrare.
Guvernul trebuie sa trimita pana la finele lunii martie Comisiei un raport referitor la observatiile cuprinse in raportul de monitorizare din toamna trecuta, in functie de care Bruxellesul decide daca impune sau nu Romaniei clauza de salvgardare pe justitie. De asemenea, in baza aceluiasi document ar putea aparea clauze sectoriale in domeniul piata interna, mai ales in ceea ce priveste exportul unor produse agricole. "Avem lucruri importante de facut in ceea ce priveste siguranta alimentara, domeniul agriculturii, justitiei, afacerilor interne, ANAF, mediu", a declarat ieri Ciocanea.
El a sustinut ca, in ceea ce priveste siguranta alimentara, Romania trebuie sa aplice 42 de masuri, printre cele mai importante fiind continuarea programului pentru eradicarea pestei porcine si realizarea sistemului de distrugere a deseurilor de origine animala.
De asemenea, Ciocanea a precizat ca in domeniul Administratiei si Internelor sunt 40 de masuri de rezolvat, printre care traficul de persoane, securizarea frontierelor, prevenirea si combaterea coruptiei. "In ceea ce priveste notificarea de catre Romania a transpunerii legislatiei, UE solicita ca statele membre sa aiba o transpunere care sa mearga spre 99%. In clipa de fata, media europeana a deficitului este de 1,5%, iar in Romania deficitul de transpunere este de circa 10%", a mai declarat Ciocanea. El a spus ca Romania risca o scrisoare din parte Comisiei Europene prin care se solicita sa se raspunda la o serie de intrebari cu privire la stadiul notificarii.
Comisia Europeana isi va anunta concluziile in luna iunie in baza raportului primit de la Bucuresti si a analizelor proprii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO