Politică

Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica: Iohannis devine tot mai mult un preşedinte neconstituţional

Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica: Iohannis...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

12.06.2018, 17:14 119

Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, a declarat, marţi, că prin tergiversarea aplicării deciziei CCR referitoare la revocarea din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, Klaus Iohannis ”devine tot mai mult un preşedinte neconstituţional”.

”Prin tergiversarea aplicării deciziei CCR Iohannis devine tot mai mult un preşedinte neconstituţional. Tergiversările Preşedintelui sunt complet nejustificate, iar fiecare zi care trece fără ca acesta să aplice decizia CCR îl apropie mai mult de statutul de preşedinte neconstituţional. Refuzul său ar genera consecinţe grave atât în plan intern, cât şi european. Un astfel de demers ar scoate România de pe harta ţărilor cu democraţii consolidate! Preşedintele ne spune, practic, că orice decizie a unei instanţe de judecată din România poate fi pusă în discuţie, în loc să fie executată. Este un gest iresponsabil şi un act de agresiune la adresa ordinii constituţionale a României”, a declarat, potrivit unui comunicat de presă al PSD, Dan Nica.

Liderul europarlamentarilor PSD mai susţine că ideea declanşării unei dezbateri publice pe tema deciziei CCR este un nonsens, de vreme ce Curtea este singura instituţie abilitată să stabilească interpretarea corectă a Legii fundamentale.

”Deciziile Curţii nu pot face obiectul dezbaterilor publice. Deciziile CCR se execută! Cum să dezbaţi ceva ce este definitiv şi irevocabil conform legii? Ne aflăm în faţa unui precedent extrem de periculos, prin care însuşi Preşedintele ţării îndeamnă la nesupunerea în faţa legilor şi instanţelor judecătoreşti, doar pentru că o decizie nu este pe placul său. Iar insinuarea Preşedintelui că se doreşte afectarea independenţei procurorilor reprezintă o acţiune gravă de intoxicare a opiniei publice, în condiţiile în care motivarea CCR precizează explicit: <<Controlul Ministrului Justiţiei constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu (...). Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmării penale şi soluţiile penale>>”, a adăugat Nica.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a citit motivarea Curţii Constituţionale referitoare la revocarea Codruţei Kovesi, precizând că mai are "un pic" de citit. Şeful statului a anunţat că, la o primă lectură, motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări.

"Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară aşa o confuzie în spaţiul public. Eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înţeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit, însă citind această motivare au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină. Două, trei chestiuni aş sublinia, după o primă citire foarte atentă a deciziei şi a motivării. Vreau să spun că, în această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar o aprofundare ulterioară ne poate aduce mai aproape de adevăr. Vom vedea", a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

Şeful statului a acuzat Partidul Social Democrat că vrea să limiteze puterile preşedintelui, precizând că judecătorii Curţii Constituţionale sunt în aceeaşi logică.

"Putem să constatăm destul de uşor că PSD încearcă să amputeze puterile preşedintelui. Atenţie, un partid, PSD, încearcă să amputeze puterile preşedintelui României. De ce? Fiindcă actualul preşedinte al României are în multe privinţe altă părere decât majoritatea pesedistă din parlament. Am văzut această dorinţă, prima oară când s-a modificat legea ANCOM, a continuat discuţia chiar când s-au discutat legile justiţiei, unde puterea preşedintelui a fost diminuată faţă de situaţia anterioară a legilor în vigoare. Nu cumva aceste legi au fost modificate şi pentru a diminua puterea preşedintelui? E clar că PSD încearcă cu toate mijlocele de care dispune să diminueze puterea preşedintelui. Din păcate, decizia CCR e în aceeaşi logică, de diminuare a rolului preşedintelui, în numirea şi revocarea unui procuror", a mai spus Klaus Iohannis.

Social-democraţii au susţinut, marţi, potrivit unui comunicat de presă, că declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis echivalează cu un îndemn la nesupunere în faţa legilor şi instanţelor de judecată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO