Politică

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc: Nu putem compara ţările baltice şi zona Mării Negre, sunt alte rapoarte şi scenarii

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc: Nu putem compara...

Autor: Mediafax

28.07.2016, 13:31 167

''A existat tentaţia unor comparaţii între aranjamentele de securitate pentru zona baltică şi cele care au fost stabilite pentru sudul flancului estic, pentru zona Mării Negre – de interes pentru noi. Nu cred că aceste comparaţii sunt potrivite sau sunt fezabile. Pentru că fiecare aranjament de securitate a fost gândit în raport de un scenariu, de un raport de securitate şi de un scenariu de răspuns care e diferit în zona baltică faţă de zona Mării Negre. Acestea nu sunt subiective, sunt evaluări obiective ale autorităţilor militare aliate, ca atare fiecare a obţinut ce avea nevoie din punct de vedere al securităţii proprii, a securităţii zonale. Nici mai mult, nici mai puţin!'', a afirmat Mihnea Motoc.

El a precizat că, pentru implementarea deciziilor luate la summitul NATO de la Varşovia, autorităţile au în vedere trei planuri de acţiune necesară pentru România.

''Este un plan de implementare care se derulează la nivel NATO. Un al doilea plan înseamnă negocierile şi dialogul cu aliaţii care sunt capabili şi disponibili să participe la aranjamentul de securitate ce va fi implementat, operaţionalizat pe teritoriul României. Un al treilea plan înseamnă implementarea internă, naţională. Sigur, pentru noi toate aceste trei paliere de implementare au intrat în lucru din prima zi de după summitul de la Varşovia, pentru că am fost conştienţi de la început că valoarea reală a deciziilor de la Varşovia va fi dată cu adevărat de maniera concretă în care ele vor fi transpuse în practică'', a explicat Motoc.

De asemenea, ministrul Apărării a mai spus că, sub coordonarea Preşedinţiei, va fi constituit un grup de lucru interministerial, cu participarea MAE, MapN şi a altor instituţii care va raporta trimestrial la nivelul CSAT.

Ministrul român al Apărării a precizat că la brigada multinaţională vor participa şase state, printre care Polonia şi Bulgaria.

''Ştim exact ce fel de unităţi ne interesează pentru a asigura complementaritatea şi concepţia de ansamblu pe care am formulat-o pentru această brigadă multinaţională. Brigada multinaţională se va aşeza pe un pivot reprezentat de o brigadă românească existentă. Nu aş putea să dezvălui deja unde e amplasată, însă ea există. Mai mult, este la un nivel de pregătire foarte ridicat după standardele NATO. De asemenea, este echipată cu tehnică modernă de luptă'', a mai spus Motoc.

Ministrul Apărării a fost întrebat şi despre declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis de după Summit-ul de la Varşovia, potrivit căreia România are planuri foarte ambiţioase şi că ''urmează un mega program de înzestrare a armatei''.

''Programul de înzestrare este cel conturat prin program Armata 2027 care arată exact ce vom face în toţi aceşti ani, care sunt priorităţile noastre de înzestrare, pornind de la ipoteza că vom avea asigurată acea alocarea bugetară de 2% pentru Apărare. Anul acesta un efort considerabil merge spre forţele navale şi este vorba de modernizarea celor două fregate, continuăm programul Avion Multirol - avem de efectuat plăţi, avem de avansat cu pregătirea personalului şi a piloţilor şi suport pentru Aparatele F16, vom recepţiona un prim lor de asemenea Aparate spre finalul lunii septembrie'', a adăugat Motoc.

Mai mult, el a precizat că în domeniul forţelor navale se pregătesc achiziţiile viitoare, se prospectează piaţa în privinţa achiziţionării unor vehicule necesare forţelor terestre, respectiv trasportoare blindate de trupe, de vehicule 4X4 şi de platforme multifuncţionale.

''Toate acestea sunt gândite ca acorduri pe termen lung, până la mijlocul anilor 2020, care să fie încheiate cu producători de forţe din plan mondial, dar care să deruleze o parte importantă a producţiei în ţară. Pe aceeaşi formulă încercăm să avansăm anul acesta cu dotarea cu sisteme de comunicaţii şi informatică pentru forţele terestre'', a mai spus Mihnea Motoc.

Ministrul Apărării a fost întrebat şi despre concentrarea navală militară a Rusiei în Marea Neagră şi dacă se impune o majorare a bugetului Apărării la peste 2% ca răspuns al României.

''Resimţim o anumită accelerare a calendarului de înzestrare cu tehnică modernă pentru flota rusă de la Marea Neagră. Răspunsul pe care îl are NATO la aceste dezvoltări nu este unul de a asigura paritatea cu acumulările respective, nu este unul care să intre într-o logică a escaladării. Este vorba de a asigura un concept de apărare modern, care înseamnă prezenţă aliată avansată, foarte bine pregătită, antrenată în exerciţii din ce în ce mai intense şi capabilă să primească în timp util întăriri oportune şi suficiente, identificate deja conform unor planuri aliate care, iarăşi, au evoluat foarte mult până la momentul summitului de la Varşovia. Dacă intrăm în plan naţional, nu cred că la ora actuală se impune să facem altceva decât ne-am propus în materie de înzestrare conform aşteptării ca, începând de la anul şi pentru un deceniu, să avem 2% pentru bugetul apărării. Nu suntem singuri'', a subliniat Mihnea Motoc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO