Politică

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache: Există cadru legal pentru desecretizarea documentelor ; avem cerere de la DNA

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache: Există cadru...

Autor: Mediafax

01.10.2016, 08:37 131

"Din punctul meu de vedere există cadru legal pentru desecretizarea documentelor. Trebuie parcurşi anumiţi paşi în desecretizare. Există, tocmai că există un cadru legal foarte bine definit raportat la etapele care trebuie urmate. Suntem acum în lucru, ne-a venit în mod formal cererea din partea DNA pentru desecretizare. Suntem acum în lucru urmând aceste etape care trebuie parcurse şi eu sper ca în cel mai scurt timp să fim în măsură să răspundem cererii DNA", a declarat Dragoş Tudorache.

Precizările au fost făcute în contextul în care Petre Tobă şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Afacerilor Interne după ce DNA l-a acuzat de favorizarea infractorului, în legătură cu refuzul de desecretizare a unor documente privind activitatea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

În prezent, Petre Tobă este încadrat ca şi consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), funcţie pe care o va ocupa până când DNA va pune în mişcare acţiunea penală.

Agenţia de presă MEDIAFAX va publica integral interviul acordat de ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, sâmbătă, ora 12.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO