Politică externă

Chirac isi asigura spatele impotriva unei eventuale actiuni a justitiei

15.09.2006, 19:03 9

Un fost consilier al presedintelui francez, Jacques Chirac (73 de ani), a fost numit intr-un post-cheie al justitiei pariziene, masura care a alimentat suspiciunea ca seful statului francez vizeaza evitarea unei posibile urmariri penale impotriva sa dupa incheierea mandatului.
Laurent Le Mesle, fost consilier al presedintelui Chirac, a fost numit miercuri in functia de procuror general al Parisului in Consiliul de Ministri, la propunerea ministrului justitiei, Pascal Clement.
Insa magistratii si opozitia au afirmat ca numirea are drept scop sa il ajute pe Jacques Chirac, care in prezent beneficiaza de imunitate prezidentiala, sa evite o eventuala urmarire in instanta in legatura cu mandatul sau de primar al capitalei franceze.
Mandatul presedintelui Chirac expira anul viitor si putini analisti apreciaza ca acesta va candida din nou.
"Pascal Clement (ministrul justitiei - n.n.) trimite un semnal puternic de blocare a justitiei prin numirea in functia de procuror general al Parisului a directorului sau de cabinet, fost consilier juridic al presedintelui", a declarat presedintele sindicatului USM, cel mai mare din domeniul juridic. Prim-secretarul partidului socialist, Fran?ois Hollande, a apreciat, la randul sau, ca o astfel de numire are ca scop protejarea presedintelui fata de posibile urmariri judiciare.
Drept raspuns la aceste critici, purtatorul de cuvant al Guvernului, Jean-Fran?ois Cope, a declarat ca Le Mesle a fost "un bun magistrat, atat din punct de vedere etic cat si profesional, ale carui competente sunt unanim recunoscute".
Masura numirii lui Le Mesle in functia de procuror general al Parisului a fost luata pe fondul judecarii unor personalitati politice din tabara lui Chirac, in cazul unei afaceri de frauda electorala comisa in capitala franceza, in timpul alegerilor locale din 1989.
La inceputul saptamanii, justitia franceza a deschis un proces pentru a-i judeca pe aliatii lui Chirac, acuzati de falsificarea alegerilor municipale de la Paris in perioada amintita. Procurorii au acuzat 15 politicieni si oficiali ca au inregistrat 327 de alegatori fictivi in registrul electoral din cel de al treilea arondisment al Parisului, inaintea alegerilor municipale din 1989.
Formatiunea lui Chirac a castigat majoritatea in toate cele 20 de arondismente ale capitalei, victoria din cel de al treilea fiind obtinuta cu un avans de numai 20 de voturi.
Intr-un raport scris privind incidentul, procurorii argumenteaza ca falsificarea voturilor a fost coordonata de la primarie pentru a garanta castigarea alegerilor de catre Chirac.
Jacques Chirac a castigat alegerile prezidentiale din 1995. Ca sef al statului, acesta se bucura de imunitate in fata legii, insa condamnarea lui intr-un proces de coruptie l-ar pune in dificultate.
Printre acuzati se numara fostul primar al arondismentului al treilea al Parisului, Jacques Dominati (79 de ani) alaturi de cei doi fii ai acestuia, unul dintre ei fiind reprezentantul partidului de guvernamant in Senat.
Persoanele implicate au negat acuzatiile, declarand ca sunt victimele unui "proces politic".
Daca vor fi gasiti vinovati, acestia risca o pedeapsa cu inchisoarea de un an, o amenda de 15.000 de euro si interdictia de a mai ocupa functii publice.
Procurorul-sef al Parisului are un rol decisiv in declansarea urmaririi penale, in astfel de cazuri. De aici controversele legate de numirea unui apropiat al presedintelui intr-o functie atat de importanta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO