Politică externă

OMS: Lumea, la un pas de pandemie de gripa porcina

30.04.2009, 19:15 22

"Este un semnal puternic ca o pandemie este iminenta. In acest caz, toata omenirea este amenintata", a declarat Margaret Chan, oficial in cadrul OMS.

OMS le-a cerut tarilor sa incurajeze reducerea calatoriilor, precum si a aglomerarilor legate de transporturile publice, dar nu recomanda restrictii oficiale de deplasare catre tarile afectate.
Gripa continua sa se extinda fulgerator in Europa, ultimele cazuri de imbolnavire fiind semnalate de Elvetia si Olanda.
Si in Romania, un copil in varsta de un an si jumatate, din localitatea aradeana Sambateni, a fost investigat ieri in legatura cu o posibila imbolnavire a gripei porcine, dupa ce s-au intors din Portugalia. Dupa o serie de analize, suspiciunea de imbolnavire a fost infirmata.
Comitetul de Coordonare al Ministerului Sanatatii (MS) a lansat ieri un apel ca toate persoanele care au fost in tarile afectate de circulatia noii tulpini de virus gripal si care prezinta febra de 39-40 de grade si simptome respiratorii sa mearga urgent in orice sectie de infectioase. De asemenea, Ministerul roman de Externe, a recomandat sa se evite orice calatorie in Mexic, locul de unde a pornit epidemia saptamana trecuta.
 
Liderii le cer oamenilor sa nu intre in panica
Presedintele mexican, Luis Calderon, le-a cerut cetatenilor sa ramana acasa, dupa anuntul OMS privind o pandemie iminenta.
"Ramaneti acasa cu familiile voastre, pentru ca nu exista locuri mai sigure pentru a va proteja de gripa porcina", a declarat el intr-o alocutiune radiotelevizata.
Activitatile "neesentiale" ale administratiei guvernamentale vor fi suspendate la acest sfarsit de saptamana, pana la 5 mai, in acelasi spirit de prevenire care a dus la inchiderea tuturor institutiilor de invatamant din tara, a adaugat el.
Moneda nationala mexicana, peso, s-a depreciat ieri cu 1,6% in raport cu dolarul, ajungand la 13,83 peso.
In Ciudat de Mexico, o metropola cu 20 de milioane de locuitori, toate scolile, restaurantele, cluburile au fost inchise pentru a evita raspandirea masiva a virusului gripei porcine, care a dus la moartea a 168 de persoane in Mexic, potrivit datelor neoficiale.
Camera de Comert din Mexic a anuntat anterior ca aceste restrictii costa economia tarii aproape 60 mil. dolari pe zi.
La randul sau, presedintele american Barack Obama le-a cerut compatriotilor sai sa nu intre in panica din cauza epidemiei de gripa porcina, excluzand inchiderea frontierei cu Mexicul, dar recunoscand ca situatia este "grava". SUA sunt tara cea mai afectata de gripa porcina, dupa Mexic, cu 91 de cazuri confirmate.
Obama a cerut anterior Congresului deblocarea a 1,5 miliarde de dolari pentru a lupta mai bine impotriva virusului. O suta de scoli au fost inchise in Statele Unite, dintre cele 100.000, cate se afla in aceasta tara, de teama raspandirii virusului gripei porcine, a anuntat Departamentul american al Educatiei. Cele mai afectate state de virusul gripei porcine sunt California, New York si Texas. Acesta din urma a decretat stare de urgenta.
 
Intalnire de urgenta la nivel european
Ieri ministrii sanatatii ai UE s-au intalnit pentru a gasi solutii la actuala criza. Ministrii urmau sa discute aseara propunerea franceza de a interzice in Europa calatoriile spre Mexic. UE le-a recomandat pana in prezent europenilor sa evite calatoriile in zonele afectate de gripa porcina.
Directorul general pentru politica de sanatate si protectie a consumatorului in cadrul Comisiei Europene Robert Madelin a declarat ca Europa este pregatita pentru a preveni boala si ca sunt asteptate decese, dar important e ca numarul sa fie cat mai mic.
"Nu se pune problema daca oamenii mor, ci cati. Vor fi sute, mii sau zeci de mii?", a declarat acesta, citat de BBC News.
Mai multe state au interzis importul de carne de porc in ciuda asigurarilor OMS ca virusul nu poate fi luat prin consumul acestui produs.
Mai multe publicatii occidentale, intre care The Guardian, au sugerat ieri ipoteza ca acest virus nu ar fi unul "natural", ci, eventual, "ajutat" sa se raspandeasca pentru a umfla profitul companiilor farmaceutice.
"Este o trasnaie, iar trasnaile nu merita comentate. Trebuie sa ne comportam responsabil", a declarat pentru ZF Adrian Streinu Cercel presedintele Comisiei de boli infectioase din Ministerul Sanatatii.
 
Ultimele evolutii pe plan mondial
  • Olanda a anuntat primul caz de imbolnavire de gripa porcina (un copil de trei ani, recent intors din Mexic). Alte cazuri au fost confirmate si de Elvetia, Peru si Costa Rica
  • Ghana este prima tara africana care a interzis importul de carne de porc, ca o masura de prevenire a gripei porcine, desi nu a aparut niciun caz de imbolnavire in Africa
  • Ministrii europeni ai sanatatii s-au intalnit ieri pentru a gasi solutii si pentru a preveni extinderea masiva a virusului
  • Ministerul chinez al Sanatatii a anuntat ca a descoperit, in urma cooperarii cu oameni de stiinta americani si ai OMS, un test "rapid" de depistare a gripei porcine. In China nu a fost confirmat vreun caz de imbolnavire
 
BCE: Gripa porcina nu va afecta economia globala
Unul dintre membrii Consiliului guvernator al Bancii Centrale Europene (BCE), Ewald Nowotny, a declarat ieri ca nu crede ca gripa porcina va avea un efect negativ important asupra economiei globale. "Nu cred ca gripa porcina va avea un efect negativ important", a spus Nowotny. El a adaugat ca perspectivele pentru economia europeana sunt pozitive pentru anul viitor. Analistii se tem ca o pandemie de gripa ar putea amplifica problemele economiei globale prin afectarea transportului aerian, comertului si turismului.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO