Politică externă

Opozitia de la Chisinau denunta incompatibilitatea functiilor lui Voronin

11.06.2009, 19:19 17

Principalele partide de opozitie din Republica Moldova - Partidul Liberal, Partidul Liberal-Democrat si Alianta Moldova Noastra (ANM) - cer Curtii Constitutionale sa constate incompatibilitatea detinerii functiilor de presedinte al tarii si presedinte al Parlamentului de catre Vladimir Voronin. Potrivit Info-Prim Neo, reprezentantii opozitiei cer Curtii Constitutionale sa fie constatate interimatul functiei de presedinte al Republicii Moldova si imposibilitatea actualului presedinte de a-si exercita atributiile si sa declare neconstitutionalitatea decretelor adoptate de Voronin in perioada de incompatibilitate a functiilor. Solicitarea are la baza mai multe legi care stipuleaza ca mandatul de presedinte dureaza patru ani de la depunerea juramantului. Liderul AMN, Serafim Urechean, a declarat ca "ceea ce fac comunistii este uzurpare a puterii, pentru ca Voronin este presedinte al Moldova din 2001". De asemenea, AMN a depus si o cerere la Procuratura Generala in care solicita un raspuns concret despre situatia din Moldova, unde "inalti functionari au intrat in incompatibilitate".
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO