Politică externă

Papa apara valorile familiei in Spania

10.07.2006, 19:22 16

Papa Benedict al XVI-lea a aparat cu tarie valorile familiei traditionale in timpul unei vizite scurte in orasul Valencia din Spania. Guvernul spaniol a dat liber in ultima vreme unor reforme, printre care si casatoria intre persoane de acelasi sex. Papa a declarat insa ca Biserica respinge anumite lucruri.
"Familia este o institutie unica in planul lui Dumnezeu, iar Biserica nu poate inceta sa-i proclame si sa-i promoveze importanta fundamentala", a spus Suveranul Pontif. Totodata, in timpul vizitei la Valencia, Papa s-a rugat la locul accidentului de metrou de luni, soldat cu 42 de victime. Acesta a fost cel mai grav accident de metrou din istoria Spaniei. Il rugam pe Dumnezeu sa-i aline atat pe cei care raman printre noi, cat si pe cei care au plecat", a spus Papa.
Papa Benedict al XVI-lea a fost intampinat la sosirea in Spania de regele Juan Carlos, regina Sofia si de premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO