Politică externă

Raport devastator al Senatului la adresa CIA

12.07.2004, 00:00 14

Comisia pentru informatii a Senatului american acuza CIA ca a facut erori majore si a transmis informatii, unele exagerate, altele neverificate, in legatura cu armele de distrugere in masa irakiene. Intr-un raport publicat la sfarsitul saptamanii, Comisia senatoriala afirma ca majoritatea concluziilor de baza ale serviciilor de spionaj, (cuprinse intr-un raport din 2002), referitor la armele irakiene au fost exagerate sau nu erau sprijinite de informatii din teren.  Raportul serviciilor secrete a fost unul dintre elementele folosite de administratie pentru a justifica razboiul din Irak. Comisia acuza numeroase erori ale CIA, ("mai ales de analiza"), inainte de razboi.
Documentul nu acuza insa administratia ca ar fi facut presiuni asupra analistilor CIA pentru ca acestia sa-si modifice concluziile in legatura cu armele irakiene. Aceasta a fost intelegerea dintre republicanii si democratii din comisie: raportul sa nu acuze responsabilii Casei Albe ca ar fi facut presiuni asupra serviciilor secrete pentru ca acestea sa transmita informatii care sa justifice razboiul. Democratii spun insa ca cercetarile vor continua pentru a se stabili cu adevarat, daca administratia a preluat cu inocenta informatiile oferite de serviciile de securitate sau, dimpotriva, au facut presiuni si au manipulat informatiile.
Documentul nu menajeaza, in schimb, serviciile de informatii, in special CIA, si pe directorul demisionar al serviciului, George Tenet. Acesta din urma este acuzat, intre altele, ca nu a citit personal discursul catre natiune a lui George W. Bush de la inceputul anului 2003, cu doar putin inainte de declansarea razboiului. Discursul contine o fraza, care a facut cariera, si in care se spunea ca Saddam Hussein a incercat sa achizitioneze uraniu din Niger pentru programul sau nuclear - informatie dovedita ulterior eronata. Directorul CIA trebuia sa-si faca timp si sa citeasca acest discurs si, apoi, sa verifice exactitatea faptelor, spune raportul.
Documetul mai acuza CIA ca spionajul american depinde in prea mare masura de serviciile de informatii ale altori tari - cazul uraniului din Nigeria - vulnerabilizand SUA. Statele Unite devin, astfel, usor manipulabile in fata intereselor straine si isi pierd credibilitatea. Dupa cum a spus senatorul democrat, John Rockefeller greselile serviciilor secrete au dat o lovitura puternica prestigiului SUA in lume.
Presedintele George W. Bush a calificat documentul drept "util", adaugand, totodata, ca Saddam Hussein voia sa fabrice arme interzise. El a spus ca are intentia sa reformeze serviciile de securitate. Fostul sef al CIA s-a aparat agentii, intr-un discurs de adio pronuntat cu cateva ore inainte de aparitia raportului.
Presa americana a intors pe toate fetele raportul. O parte dintre publicatii, asemenea New York Times sau Los Angehel Times deplang faptul ca documentul nu limpezeste modul in care administratia a folosit informatiile eronate ale CIA. Potrivit Washington Post senatorii care acum critica serviciile de informatii au jucat un rol important "in tragedia care a urmat".
iulian.anghel@zf.ro



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO