Politică externă

Victorie juridica a opozantilor prezentei britanice in Irak

27.07.2006, 19:56 14

O instanta britanica de apel a dat castig de cauza familiilor a patru militari britanici ucisi in Irak, care doresc realizarea unei anchete publice independente privind motivele care au determinat participarea Marii Britanii la razboiul din Irak. Curtea de Apel de la Londra a stabilit ca acestia au dreptul de a solicita o investigatie judiciara a refuzului Guvernului de la Londra de a desfasura o ancheta independenta in acest sens. Petitionarii sunt rude ale unui numar de patru militari britanici care au murit in confruntarile din Irak, in perioada 2003-2005. Ei sustin ca doresc ca Guvernul "sa fie tras la raspundere" pentru un razboi care "a incalcat legile internationale si a fost motivat printr-o serie de minciuni". Avocatii premierului si ai ministrului apararii precum si procurorul general au sustinut ca ar fi "o schimbare nejustificata de atributii" ca instantele sa se pronunte asupra dreptului Guvernului de a lua parte la un razboi. Demersul juridic al familiilor celor patru militari parea ca va esua in decembrie 2005, cand solicitarea lor a fost blocata dupa ce o instanta a apreciat ca sesizarea este "lipsita de temei", insa cererea familiilor va fi analizata la 6 noiembrie 2006.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO