Politică

Prima săptămână economică a lui Ungureanu: 2 demiteri şi ordinul dat instituţiilor de control să scoată 2 miliarde de euro în plus în 2 luni

Prima săptămână economică a lui Ungureanu: două demiteri şi ordinul dat instituţiilor de control să scoată 2 miliarde de euro în plus în 2 luni

Autor: Mediafax

17.02.2012, 15:15 2472

Premierul Mihai Ungureanu a încheiat o săptămână de forţă vineri, după două demiteri importante şi un anunţ bombă: vrea să aducă 2 miliarde de euro la buget prin reducerea evaziunii fiscale. Luni, premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a solicitat ministrului Economiei să îl demită din funcţie pe directorul general al companiei Transelectrica, Horia Hăhăianu, pentru proastă comunicare în privinţa resurselor de energie disponibile. După trei zile, premierul a demis-o pe Carmen Ionel, şefa AMPOSDRU, autoritatea de management care gestionează fonduri europene pentru resurse umane în valoare de 4,25 mld. euro. În ciuda declaraţiilor legate de importanţa atragerii fondurilor europene, în luna ianuarie a acestu an s-au făcut zero plăţi către România.

Premierul Mihai Ungureanu a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentând cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale.

Solicitare a fost formulată în şedinţa de vineri a comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale, la care au participat, alături de miniştrii implicaţi, şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor, Gărzii Financiare, Ministerului Public, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Departamentului de Luptă Antifraudă, Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră.

Într-un comunicat transmis de Guvern la finalul reuniunii se arată că şeful Executivului a cerut continuarea acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale, cu accent asupra contrabandei cu alcool şi cu produse vegetale.

"Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeană de 40%. Vă cer ca, în termen de 60 zile, acţiunile dumneavoastră de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aducă venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB. Aveţi sprijinul meu necondiţionat pentru aplicarea măsurilor necesare obţinerii acestui rezultat", a afirmat Ungureanu, citat în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a arătat că legislaţia românească are pârghii legislative şi instrumente pentru combaterea evaziunii fiscale şi a precizat că va efectua o analiză "riguroasă" privind aplicarea legislaţiei în domeniu şi că, dacă se vor impune modificări, acestea vor fi propuse Guvernului.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a afirmat de asemenea că angajaţii din subordine "vor interveni prompt şi vor sesiza fără întârziere cazurile de complicităţi ale autorităţilor cu evazioniştii.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a afirmat că intensificarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale va permite autorităţilor să fie mai "flexibile" în ceea ce priveşte cheltuielile cu investiţiile, menţinând ţinta de deficit bugetar pentru acest an de 1,9% din PIB.

În ceea ce îl priveşte, ministrul Economiei, Lucian Bode, a arătat că, prin ANPC, este verificată riguros calitatea şi conformitatea produselor din gama benzinelor şi motorinelor comercializate pe teritoriul României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO